Casă concepută ca o floare, pentru a capta lumina soarelui

Diana Nita

, Real Style

Orice proiect arhitectural are la bază o sumă de aspecte particulare care trebuie luate în considerare la punerea sa în practică. În cazul casei numite „Floarea-soarelui”, acestea au fost amplasarea și perspectivele legate de design, în condițiile în care clima este dominată de vânturi puternice și accesul direct al razelor de soare reprezintă o problemă. Construcția se află în Girona, Spania, la limita dintre munți și Marea Mediterană. 

De la înălțimea de unde domină albastrul Mării Mediterane, priveliștea care se poate observa din casa Florii-soarelui este uimitoare. Pentru a obține acest efect și a realiza un proiect imobiliar care îmbină știința cu aspectul practic, dar și cu o abordare romantică, arhitecții au imaginat o locuință sub forma unei alăturări de cuburi, fiecare prevăzut cu deschideri care explorează priveliștea înconjurătoare dintr-o altă perspectivă, sub un alt unghi și o altă orientare, dar toate fiind conectate la interior, pentru a da naștere unui spațiu unitar.

Un colector solar de mari dimensiuni

Casa Florii-soarelui face trecerea dintre peisajul stâncos din Costa Brava și tărâmul acvatic mediteranean, între natura sălbatică din Cabo de Creus și așezarea urbană din El Port de la Selva, un mic sat de pescari de la granița Spaniei cu Franța. Un loc unde Pirineii se preling în apă, generând un spectacol natural sălbatic de excepție, atât pe coastă, cât și în mare. Casa a fost concepută să medieze relația dintre cele două extreme și să identifice fiecare particularitate a peisajului maiestuos în care se află, materializând la maximum avantajele de pe urma acestora.

Sunflower House main living area - Casă concepută ca o floare, pentru a capta lumina soarelui

Geometria ansamblului este armonizată cu peisajul din jur într-un mod neașteptat, ținând cont de cele două caracteristici dominante, soarele și apa, scopul final fiind atragerea soarelui în interior și consolidarea relației pe care o are construcția cu marea aflată în apropiere.

Având în vedere poziționarea casei, aceasta este expusă unor vânturi puternice, însă nu beneficiază decât într-o mică măsură de lumina directă a soarelui. Pentru aceste probleme s-au găsit două soluții ingenioase: prin modul de compartimentare a casei, aceasta colectează atât lumina naturală, cât și căldură, având deschideri care o fac să semene cu o floare în căutarea luminii naturale, dispuse în funcție de poziția soarelui în diverse momente ale zilei. În plus, acest design permite locatarilor să observe natura înconjurătoare din diferite poziții, neașteptat de diverse pentru un singur spațiu de locuit.

Sunflower House staircase from underneath - Casă concepută ca o floare, pentru a capta lumina soarelui

Astfel, casa este un uriaș colector solar, o floarea-soarelui gigantică, care prin designul și structura sa face posibilă acumularea de căldură și abundența de lumină în interior. Compoziția volumelor a fost gândită astfel încât să genereze o curte interioară care lasă să intre lumina soarelui în living room și care este orientată astfel încât să capteze maximum de lumină.

Fațada ca o armură protejează clădirea de vânturile agresive

Utilizând materiale specifice zonei, arhitecții au reușit să armonizeze perfect casa Florii-soarelui cu peisajul ambiant, conferindu-i un farmec natural. Singura excepție este fațada din sticlă care îmbracă construcția ca o armură și care este o caracteristică comună mai mult zgârie-norilor, decât caselor private, însă această variantă a fost aleasă ca măsură de protecție împotriva vânturilor puternice, care reprezintă o prezență obișnuită în această locație.

Deși fiecare cub din ansamblul rezidențial reprezintă un spațiu palpabil cu limite clar definite, spațiul interior este continuu și, indiferent unde s-ar afla, locatarii se simt conectați cu restul spațiilor din casă, fără a avea senzația de discontinuitate.

În plus față de fragmentarea ingenioasă a priveliștilor oferită de cuburile formând inedita construcție, acestea amplifică senzația de intimitate, fiecare zonă a casei fiind primitoare și luminoasă. În funcție de spațiul interior de unde se accesează priveliștea înconjurătoare, imaginea este vizualizată diferit, ceea ce face fiecare cameră unică și neașteptată.

oport1 csm img 6662 copy 683x1024 - Casă concepută ca o floare, pentru a capta lumina soarelui

Tranziția de la un spațiu interior la altul dezvăluie, treptat, toată panorama și permite locatarilor să admire și să aibă o vedere de ansamblu a întregului peisaj din apropiere. Cea mai impresionantă este vederea din față. Spațiul principal este conectat cu o terasă care are rolul de a aduce lumina soarelui în spațiile de locuit, dar care servește și ca extensie a încăperilor interioare.

Partea de interior a locuinței este de tip deschis și include o zonă obișnuită de odihnă și relaxare, un loc de luat masa amplasat într-un colț și o bucătărie poziționată discret sub scara care duce la etaj.

Pentru pardoselile spațiilor interioare s-a optat pentru beton lucios, o alegere ideală atunci când, pe lângă întreținerea facilă, se dorește un finisaj cu materiale foarte durabile și care nu sunt vulnerabile la umezeală.

Apa și soarele, elemente active de decor interior

Scara din lemn duce la spațiile private de sus, unde niște ferestre uriașe, cât toată înălțimea corpului de clădire, expun holurile și camerele unei priveliști ce-ți taie răsuflarea: apa mării pare că face parte din decorul încăperilor, completând paleta minimalistă și proaspătă de culori în care vedeta este albul, în combinație cu nuanțe naturale de lemn, marouri, griuri calde și accente contrastante de negru.

oport1 csm img 8165 1024x682 - Casă concepută ca o floare, pentru a capta lumina soarelui

Paleta cromatică este redusă la tonuri și mai deschise în dormitoare. Pentru acestea s-a ales un decor simplu, pentru a nu distrage atenția de la spectacolul naturii observabil prin ferestrele neverosimil de mari, responsabile cu introspecția și cu momentele de relaxare.

Pe lângă toate celelalte caracteristici, casa „Floarea-soarelui” are în compunere și un acoperiș verde care ajută la controlul schimbărilor de temperatură din interior și care contribuie la protejarea mediului înconjurător.

Analiză publicată inițial în Real Estate Magazine, nr.28, Summer Edition 2019. 

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA

Leave a Reply