Sorin Spiridon, TPC Concept: Rolul consultantului este, în principal, să fie un furnizor de „knowledge”

Ovidiu Posirca

, Real Advice
Sorin Spiridon și-a început cariera de consultant de management în anul 2008, însă trecerea spre această industrie competitivă a venit după o perioadă îndelungată petrecută în poziții de top management, cu responsabilitate pentru bugete de sute de milioane de euro.
 
Sorin Spiridon a absolvit Politehnica București în anul 1998 și, cu toate că începuse să lucreze ca inginer, imediat după Revoluție a decis să schimbe complet domeniul și, astfel, a avut o expunere semnificativă la toate activitățile și departamentele pe care se bazează o firmă privată.

„Deși eram director comercial la o firmă medie de distribuție, mergeam și după marfă, mă duceam și pe teren cu agenții, iar dacă persoana de la facturare lipsea, îi țineam locul. Au fost vremuri destul de dure, cu multe ore peste program, dar mi-au oferit oportunitatea de a învăța management, vânzări, logistică, transporturi și customer service”, a explicat acesta.

Sorin Spiridon consideră că perioada în care a lucrat pentru RTC, lider la acea vreme în sectorul de papetărie, l-a ajutat să acumuleze foarte multe cunoștințe. Astfel, a înființat departamentul de raportare și analiză al companiei, parcurgând mai multe trepte ierarhice.

Copie a fisierului TPC logo wh copy 1024x1024 - Sorin Spiridon, TPC Concept: Rolul consultantului este, în principal, să fie un furnizor de „knowledge”

„Grupul RTC avea în componență 25 de firme din diverse domenii și faptul că am creat pentru fiecare dintre ele un sistem de raportare și analiză mi-a oferit posibilitatea să mă specializez, pe de o parte în vânzarea B2B și B2C, dar și în diverse industrii și domenii de activitate”, povestește acesta. A urmat promovarea în funcția de președinte de vânzări pe tot grupul, ajungând să coordoneze un buget de circa 200 de milioane de euro și activitatea a 12 directori naționali de vânzări. După RTC a urmat poziția de director executiv la o firmă de producție din București și, când a împlinit 45 de ani, Sorin Spiridon a profitat de oportunitatea de a schimba domeniul din nou, de această dată începând să lucreze în domeniul consultanței, direct pe o poziție de senior.

Spune că a trebuit să învețe rapid instrumentele specifice consultanței, însă l-a ajutat foarte mult experiența de manager deoarece putea să vorbească „aceeași limbă” cu echipa clientului.

Într-un proiect de succes, clientul și consultantul își cunosc bine atribuțiunile

Din anul 2008, Sorin Spiridon este consultant în management, iar în 2010 și-a creat propria companie, TPC Concept. Chiar și după 15 ani, el rămâne fidel viziunii conform căreia un consultant trebuie să fie un furnizor de „knowledge”. Totodată, consultantul trebuie să posede abilități de „problem solving”, dar și să aibă capacitatea de a empatiza cu clientul.

„Un proiect este de succes atunci când cei doi actori – client și consultant – își cunosc bine atribuțiunile. Clientul știe industria, iar consultantul cunoaște metodologiile care trebuie aplicate în rezolvarea problemelor pentru care a fost angajat”, spune Sorin Spiridon. El face o paralelă între România și Japonia, opinând că țara noastră are multe resurse, dar nu știe să le valorifice corespunzător, în timp ce japonezii reușesc performanțe incredibile cu resurse minime.

Activitatea la propria firmă a început-o cu un proiect extrem de interesant, dar și foarte dificil, după cum rememorează: „Am fost chemați în anul 2010 de o mare firmă de distribuție din România, lider în domeniul ei de activitate, care avea probleme cu profitabilitatea. Era o industrie competitivă, presiunea pe prețuri fiind foarte mare. Din acest motiv, marjele cu care lucrau erau foarte scăzute și nu prea aveai spațiu mare de manevră. În astfel de situații, erorile pe care le poți face ca și consultant te pot costa scump atât pe tine, cât și pe client. A fost un proiect foarte reușit, firma s-a echilibrat și în anul următor a avut o creștere impresionantă.

Interesant este că aceeași firmă ne-a solicitat, peste opt ani, să îi ajutăm să-și optimizeze activitatea, astfel încât să crească atât cifra de afacere, cât și profitul”.De fapt, pentru fondatorul TPC Concept, cea mai importantă validare vine din faptul că un client apelează la consultant de fiecare dată când vrea să rezolve o anumită problemă complexă de afaceri. De acest lucru s-a bucurat deopotrivă cu clienții companii locale sau multinaționale.

Vorbind despre schimbările necesare în companii, Sorin Spiridon afirmă că acest lucru se poate întâmpla doar dacă un client are motive serioase să o facă. „Dacă este în criză acceptă mai ușor, dar atunci când suntem chemați de firme solide, care vor să își îmbunătățească performanța, schimbarea este mai dificilă”, spune acesta.

O nouă etapă cu fiul alături în TPC Concept

Sorin Spiridon consideră că orice părinte și-ar dori să poată lucra alături de copilul său, așa cum se bucură el acum de oportunitatea de a-l avea în companie pe fiul său, Călin. Chiar dacă și-a dorit încă de la începutul carierei să fie consultant, Călin Spiridon a agreat cu tatăl său că trebuie mai întâi să acumuleze mai multă experiență în firme multinaționale și românești. Astfel, după șapte ani în care a atins poziții de top în marketing, Călin Spiridon a fost cooptat de tatăl său în propria companie de consultanță.

IGU 0560 Edit copy 887x1024 - Sorin Spiridon, TPC Concept: Rolul consultantului este, în principal, să fie un furnizor de „knowledge”

Călin și Sorin Spiridon

„Pentru mine este un mare ajutor și, în plus, vine și cu expertiza de marketing pe care TPC Concept nu o avea. Dar aș sublinia că a fost în primul rând alegerea lui, deoarece i-am respectat întotdeauna opțiunile în ceea ce privește cariera. Nu poți performa într-un domeniu care nu îți place. Iar în consultanță, mai mult ca în orice alt domeniu, performanța nu este o opțiune, ci o necesitate. Deși nu lucrăm de mult timp împreună, deja se simte foarte mult plusul pe care l-a adus în firmă, mai ales că ne completăm foarte bine”, a conchis Sorin Spiridon.

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA