VEKA România, subsidiara locală a Grupului VEKA, lider al pieței globale de profile PVC destinate execuției de tâmplărie termoizolantă, a anunțat numirea a doi directori generali adjuncți care vor prelua responsabilitățile operaționale ale companiei.
Astfel, Roxana Rîmbu, cu o vastă experiență în domeniul financiar și 22 de ani în cadrul VEKA România, a fost numită în funcția de director economic. De asemenea, Gyula Takacs, care are o experiență vastă în vânzări și care a coordonat în ultimii 13 ani vânzările pe piețele naționale din România și Ungaria, a fost promovat în funcția de director comercial.
Modificarea structurii organizatorice vine ca urmare a retragerii din activitatea profesională a lui Gabriel Nicolaescu, după 16 ani petrecuți în cadrul VEKA România în calitate de director general adjunct.
„Ne angajăm să alocăm resurse semnificative pentru a asigura excelența în fiecare produs pe care îl lansăm, pentru a ne menține la vârful industriei de tâmplărie termoizolantă, oferind mereu produse și servicii de Clasa A”, a spus Gyula Takacs.
„Principala mea misiune va viza optimizarea și îmbunătățirea proceselor interne, pentru a eficientiza toate aspectele ce țin de financiar, juridic, IT, resurse umane și logistice”, a adăugat Roxana Rîmbu.
Grupul VEKA este prezent pe 4 continente, prin 46 de subsidiare, inclusiv 23 unități de producție.