După șapte ani în care a lucrat ca specialist în marketing în mari companii locale și multinaționale, Călin Spiridon s-a alăturat firmei de consultanță în management TPC Concept, unde lucrează alături de tatăl său, Sorin Spiridon, fondatorul companiei.
Călin descrie drept „provocatoare și entuziasmantă” intrarea în zona consultanței, adăugând că a fost fascinat mereu de „adaptabilitatea rapidă a metodologiei în funcție de fiecare client”.
„Am văzut cum poți aduce schimbări semnificative, poți optimiza procese și poți contribui la creșterea performanței companiilor. Această experiență m-a făcut să îmi doresc să explorez mai mult această nișă și să-mi aduc aportul personal în domeniul consultanței de management”, a explicat Călin.
Experiența organizațională, esențială pentru tranziția la rolul de consultant
În perioada în care a coordonat bugete mari de marketing, cu valori de până la 10 milioane de euro, Călin a înțeles în profunzime modul în care funcționează organizațiile. Totodată, și-a dezvoltat abilități de analiză și rezolvare a problemelor.
„Aceste abilități s-au dovedit a fi foarte valoroase în noul meu rol de consultant. Cu toate acestea, am învățat că trebuie să-mi adaptez perspectiva și să iau în considerare și alte aspecte ale afacerii, nu doar cele legate de marketing. Trebuie să adaptezi strategia de marketing în funcție de fiecare client și nișă și să găsești cele mai bune soluții pentru ei”, potrivit acestuia.
În prezent, Călin ocupă poziția de managing partner al TPC Concept, iar tranziția către noua funcție a făcut-o la începutul acestui an. Până acum, el s-a axat pe partea de learning a metodologiei.
„În schimb, am lucrat cu companii în diferite stadii de dezvoltare, de la start-up-uri la organizații multinaționale. Am oferit suportul meu pro bono în procese de dezvoltare și optimizare a afacerilor și am dezvoltat strategii de creștere. Fiecare organizație are specificul ei, iar consultantul trebuie să poată identifica soluțiile optime și să le implementeze cu succes.”
Vorbind despre perspectivele activității de consultanță, Călin arată că avansul tehnologic oferă noi oportunități de eficientizare și optimizare a proceselor de afaceri:
„Văd dezvoltarea consultanței de management ca fiind strâns legată de progresul tehnologic, în special de accelerarea adoptării de soluții digitale bazate pe Inteligență Artificială”.
„Consultanții în management trebuie să fie la curent cu aceste tendințe și să poată identifica cum pot fi implementate în avantajul clienților lor. Cu toate acestea, este important să se mențină un echilibru între utilizarea tehnologiei și înțelegerea umană a afacerilor. Abordarea consultanților trebuie să fie holistică, luând în considerare atât aspectele tehnologice, cât și cele legate de oameni și cultură organizațională”, consideră managing partner-ul TPC Concept.
Viziunea de creștere a TPC Concept în anii următori
Planurile companiei de consultanță pentru anii următori vizează extinderea portofoliului de clienți și acoperirea unei plaje mai mari de industrii.
„În special, suntem interesați de firmele de distribuție, companiile foarte complexe, cu un număr mare de articole și clienți, pharma și retail. Dorim să ne axăm și pe proiecte care vizează partea de vânzare a companiilor; mai exact, consolidarea lor înainte de tranzacție. În același timp, ne propunem să consolidăm relațiile cu clienții noștri existenți și să dezvoltăm parteneriate pe termen lung, bazate pe rezultate solide și încredere reciprocă”, punctează Călin.
Un element-cheie al strategiei de extindere îl reprezintă echipa și, în mod particular, relația pe care Călin o are cu tatăl său. El spune că a învățat de la acesta „perseverența, disciplina și pasiunea pentru ceea ce faci”.
„Tatăl meu m-a învățat să fiu profesionist în tot ceea ce fac. De asemenea, mi-a insuflat dorința de a învăța constant și de a mă dezvolta profesional. În echipa noastră, cred că putem învăța unul de la celălalt. Tatăl meu poate beneficia de perspectiva mea proaspătă, energie și ce am acumulat în marketing în tot acest timp. În schimb, volumul și importanța informațiilor pe care le învăț și le descopăr în fiecare zi constituie o comoară greu de cuantificat. În esență, suntem o echipă care își completează reciproc abilitățile și cunoștințele”, precizează Călin.
În planurile de dezvoltare, TPC Concept mizează și pe deschiderea mai mare a noilor generații de manageri față de soluțiile oferite de un consultant în management. „Aceste generații crescute într-un mediu digital sunt obișnuite cu schimbările rapide și cu adoptarea tehnologiei. Ele apreciază expertiza și perspectiva externă pe care o aduce un consultant și sunt dispuse să colaboreze pentru a îmbunătăți performanța organizațiilor”, spune Călin.
În cele din urmă, este important pentru un consultant să poată comunica eficient și să demonstreze beneficiile pe care le pot aduce soluțiile propuse.
„În plus, adaptarea la stilurile de lucru și valorile noilor generații este esențială pentru a stabili o colaborare productivă și de succes”, conchide managing partner-ul TPC Concept.