Oameni care au construit Bucureștiul: Rudolf Fränkel, arhitectul celebrului cinematograf Scala

Diana Nita

, Real Heritage

Rudolf Fränkel, născut în anul 1901, a fost un arhitect german, evreu de origine, care s-a numărat printre liderii mișcării avangardiste din Berlin de dinainte de Război. Ulterior a emigrat la București, după aceea la Londra și apoi în Statele Unite, unde a devenit profesor de arhitectură la Miami University din statul Ohio. 

Mulți arhitecți cu nume sonore și-au lăsat amprenta asupra moștenirii arhitecturale a Capitalei. Dintre aceștia am amintit, în numerele anterioare, discipoli ai stilului neoromânesc, școliți pe lângă Ion Mincu, care au încercat să creeze un stil românesc autentic și au integrat cultura rurală românească, cu pridvoare și foișoare, reinventând tradiția într-un mediu, de data aceasta, urban. Majoritatea arhitecților români din perioada regatului s-au inspirat cu precădere din stilul francez, mai ales că mare parte dintre ei au studiat la Paris, în cadrul școlii de arhitectură de acolo, ca mai apoi să se întoarcă în țară. Acesta este și unul dintre motivele pentru care Bucureștiul interbelic a fost supranumit „Micul Paris”. Însă, pe lângă toți acești arhitecți români, nu este de neglijat nici contribuția specialiștilor străini. Un exemplu relevant este cel al arhitectului german Rudolf Fränkel, de al cărui nume se leagă celebrul cinematograf Scala.

Blocul cu cinematograful Scala la parter a fost construit în anul 1935, pe terenul industriașului Dumitru Bragadiru

Proiectele lui Fränkel au fost recunoscute în presa de specialitate ca exemple de arhitectură modernistă și de utilizare eficientă a spațiului. După preluarea puterii de către naziști, evreii și moderniștii au suferit tot mai mult din cauza discriminării sistemice, ajungându-se ca după anul 1933, arhitecților evrei să le fie interzis să mai lucreze, pentru că nu se puteau alătura asociației profesionale a artiștilor, denumită „Reichskulturkammer”. În vara lui 1933, Fränkel a emigrat la București, unde a proiectat blocul cu cinematograful Scala și multe alte clădiri rezidențiale și industriale. Bucureștiul a devenit și el periculos pentru arhitect în anul 1937, așa că Fränkel s-a mutat la Londra, unde cumnatul său era deja stabilit. Acolo a proiectat, de asemenea, clădiri rezidențiale și industriale. De-abia în anul 1950, acesta a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde a și rămas stabilit definitiv.

761 001 1024x835 - Oameni care au construit Bucureștiul: Rudolf Fränkel, arhitectul celebrului cinematograf Scala

Blocul cu cinematograful Scala la parter a fost construit în anul 1935, în vecinătatea garajului Ciclop, pe terenul industriașului Dumitru Bragadiru. Acesta este monument istoric. Cinematograful a fost scos la vânzare anul trecut, pentru un preț solicitat de 4,5 milioane de euro.

Scala a fost primul cinematograf cu aer condiționat din țară, fiind o inovație a vremii. A fost redenumit „Republica”, în anii comunismului, devenind unul dintre cele mai importante cinematografe din Capitală, alături de Cinema Patria, și primul cinematograf cu ecran lat, inaugurat în anul 1956. În prezent, întreg imobilul se află într-o stare avansată de degradare, iar sala de cinema nu a mai fost utilizată pentru proiecții din anul 2015. Aceasta a fost închiriată o perioadă pentru slujbe religioase sau ca spațiu pentru evenimente.

Practic, imobilul Scala a fost conceput ca o clădire de apartamente și birouri, având la parter spații comerciale și un cinematograf. Cele două corpuri de clădire erau adaptate străzilor și stilului urban din apropiere, corpul din dreapta al imobilului fiind curbat pentru a marca intersecția străzii C. A. Rosetti cu actualul bulevard Magheru. Interesantă este și alegerea arhitectului de a proiecta blocul, mai ales în acele vremuri, cu garsoniere şi apartamente fără bucătărie, deoarece se intuia că persoanele care vor locui acolo vor lua masa în localul de la parter. În perioada comunistă, blocul Algiu din apropiere era cunoscut ca „blocul Scala”, acesta având cofetăria omonimă la parter și fiind cel care s-a prăbușit în timpul cutremurului din 1977.

O a doua clădire impresionantă proiectată de Rudolf Fränkel este cel de-al doilea bloc Adriatica. Primul bloc Adriatica a fost construit în 1926, pe Calea Victoriei, după planurile arhitectului Petre Antonescu, iar cel de-al doilea, construit de către Fränkel împreună cu arhitecții Teller și Săvulescu, a fost ridicat tot pe Calea Victoriei, la numărul 39, în apropiere de Palatul Telefoanelor. Clădirea este cunoscută pentru celebrul ceas din turn, ce se regăsește și la primul bloc Adriatica. Pe locul acestui imobil se afla odinioară berăria Gambrinus, extrem de cunoscută în perioada interbelică.

Frankel 1 1024x683 - Oameni care au construit Bucureștiul: Rudolf Fränkel, arhitectul celebrului cinematograf Scala

Blocul Malaxa din București este un alt imobil construit de renumitul arhitect german aproape vizavi de Biserica Italiană, la intersecția bulevardului Magheru cu strada C. A. Rosetti.

Alte lucrări importante realizate de Rudolf Fränkel atât în Capitală, cât și în alte localități din țară sunt: Casa Pop, de pe strada Caragiale, Vila Flavian, aflată la intersecția șoselei Kiseleff cu strada Mahatma Gandhi, clădirea unei fabrici de textile din apropierea Bucureștiului și Oțelăria Reșița din Oțelu Roșu.

Articol publicat inițial în Real Estate Magazine, Nr.36.

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA

Leave a Reply