Sursă de inspirație: Case cu design ultra-original

Diana Nita

, Real Property

De multe ori, când este vorba de case cu arhitectură ieșită din comun, imaginația proiectanților nu cunoaște limite. Ar putea părea, dintr-o perspectivă superficială, că dorința de originalitate cu tot dinadinsul ar comuta atenția de la funcționalitatea clădirilor sau că regulile care guvernează construcțiile au fost în parte uitate în cadrul acestui demers.

Și totuși, în ciuda alurii de multe ori nebunești, aceste case neobișnuite nu fac rabat de la rolul lor principal, acela de a oferi confort și siguranță locatarilor lor. Și, de ce nu, de a-și permite „aroganța” de a fi unice.

Casă cu module în rotație

Această casă din Teheran, Iran, denumită Sharifi-ha House, are un design spectaculos şi o structură cu totul neobişnuită. Arhitecţii au transformat faţada, în mod obişnuit bidimensională, în una 3D, conferindu-i adâncime şi, în acelaşi timp, incluzând elemente tradiţionale din arhitectura cu specific iranian. Organizată pe patru niveluri, construcţia se întinde pe 1.400 de metri pătraţi de spaţiu locuibil. Ceea ce face diferenţa este însă faptul că nivelurile superioare sunt structurate sub forma unor module paralelipipedice rotative, care permit obţinerea fie de spaţii deschise, fie închise, în funcţie de preferinţele locatarilor. Configuraţia se poate schimba de la anotimp la anotimp sau odată cu tipul de activităţi desfăşurate în interior. Modulele se pot roti independent unul de altul, flexibilitatea designului fiind unul dintre elementele-cheie care definesc acest proiect.

Turning boxes angle 4 - Sursă de inspirație: Case cu design ultra-original

Piscină la înălțime, realizată în consolă

Punctul forte al acestei case din Madrid, Spania, este piscina, care este concepută cu totul diferit de altele care acompaniază de obicei astfel de oaze de relaxare. Nu doar că este amplasată la înălțime, dar este suspendată pe o platformă care se prelungește deasupra grădinii, fiind susținută doar într-o latură care face corp comun cu casa. Prin amplasarea piscinei în acest fel, arhitecții au urmărit degajarea spațiului de la nivelul solului, pentru un aspect neîngrădit, aerisit, atât în afara construcției, cât și înăuntru. Totodată, scopul a fost acela de a crea un design neașteptat, un look dramatic care nu putea să treacă neobservat.

Hemeroscopium House by Ensamble Studio with a cantilever swimming pool 2 - Sursă de inspirație: Case cu design ultra-original

Geometrie „cool”

O geometrie mai puțin obișnuită reprezintă amprenta vizuală a acestei case, parte a unui complex exclusivist din Merida, Peninsula Yucatan. Este realizată din două materiale contrastante, beton și lemn, dar care împreună au un efect modern și neașteptat și care se pun în valoare unul față de altul, mai ales prin curbele armonioase care îndulcesc aerul sobru al celorlalte linii drepte ale structurii. Designul a fost adaptat climei locale, dar și caracteristicilor geografice ale locului în care este amplasată. Clădirea are o porțiune care urmărește o curbă unde în mod normal ar fi fost unul dintre colțurile casei, în timp ce o mulțime de panouri-ecran verticale de lemn îmbracă secțiuni din fațadă. Aceste panouri lasă aerul proaspăt să pătrundă în interior, suplinind nevoia de condiționare a aerului, și în același timp filtrează lumina, astfel realizând o conexiune subtilă cu mediul înconjurător, fără a expune spațiul interior.

Madri House cool decor by Magaldi Studio courtyard - Sursă de inspirație: Case cu design ultra-original

Inspirație japoneză

Deși localizată în Atlangatepec, Mexic, această construcție aduce Japonia pe tărâmuri de origine latină, combinând diferite tehnici și materiale specifice fiecărei culturi în parte, pentru a da naștere unui ansamblu armonios și, totodată, spectaculos. Combinația de beton rece și lemn de pin din pădurile locale face ca rezultatul să fie neașteptat: o casă pe cât de spațioasă, pe atât de caldă și, în același timp, exotică. Acest lucru se datorează în mare parte tehnicii speciale japoneze de tratare a lemnului cunoscută sub numele de Shou-Sugi-Ban, în urma căreia acesta capătă un aspect de fibră arsă. Prin această procedură, lemnul devine mai elastic, în timp ce nuanța sa închisă permite o armonizare naturală a casei cu peisajul înconjurător. În plus, decorul exterior și cel din spațiul interior al încăperilor fac din această construcție un loc relaxant și în deplin acord cu elementele din jur.

JapoNeza Retreat in Mexico by Fausto Teran round hot tub - Sursă de inspirație: Case cu design ultra-original

Frumusețe sculpturală de mari dimensiuni

Boundary Bay Residence este o reședință somptuoasă de familie din Delta, Canada. A fost reconstruită de curând, iar rezultatul este o locuință de mari dimensiuni care este caracterizată cel mai bine de termenul „opulență”. Construcția originală a fost ridicată în anul 1990 conform unui design clasic cu influențe moderne. Proiectul de reamenajare a fost finalizat în anul 2018 respectând construcția originală, dar adăugând dimensiuni geometrice sculpturale la elementul de bază, în special prin mărirea părții stradale și reorganizând interiorul pentru a consolida legătura dintre spațiul de locuit și mediul exterior, îndeosebi prin intermediul ferestrelor de mari dimensiuni. Ce a rezultat este o clădire cu un look proaspăt, dat nu doar de dimensiunile generoase și aerisite, ci și de tonurile de alb care predomină în ansamblul construcției.

Boundary Bay Residence by Frits de Vries Architects pool - Sursă de inspirație: Case cu design ultra-original

Casă de vacanță pusă în valoare de decorul spectaculos

Primul lucru care atrage atenția la vederea acestei superbe reședințe de vacanță din Cape Town este decorul de excepție, în special munții care formează un scut în jurul ei, doar până la momentul în care cedează oceanului supremația, astfel că vila pare a se ridica la limita a două decoruri complet diferite. În ciuda liniilor geometrice simple după care se conturează, clasice în simplitatea lor, construcția impresionează prin nota elegantă, sugerând luxul desăvârșit, conferită de complexitatea ansamblului amplasat pe o colină pietroasă, construit parțial chiar în munte. Strategia arhitectului a fost aceea de a conecta construcția cu natura în sensul cel mai clar al cuvântului, făcând-o parte din piatra și apa peisajului. Ferestrele uriașe și pereții din sticlă permit comuniunea permanentă cu oceanul, care astfel devine un oaspete fidel al casei de vacanță.

Cape town F 24 by Renato Graca - Sursă de inspirație: Case cu design ultra-original

Piscină pe acoperiș, cu partea inferioară transparentă

Cunoscută sub numele de Jellyfish House, această reședință exotică situată pe coasta Spaniei, în Marbella, surprinde prin piscina originală, care ocupă o porțiune din terasa de pe acoperiș și care se continuă într-o manieră suspendată deasupra intrării în casă.

Oferind o vedere panoramică asupra oceanului și a împrejurimilor, această particularitate poate fi savurată cu atât mai mult chiar din piscină. În plus, partea inferioară a acesteia este transparentă, permițând trecerea razelor de lumină prin baza de sticlă și formarea unui joc de lumini și umbre, ceea ce sporește senzația de imponderabilitate între cer și pământ. De altfel, fundul piscinei suspendate formează un acoperiș vitrat la intrarea în reședință, colorat în tonuri de albastru, care conferă întregului ansamblu un aspect suprarealist. Structura casei include patru etaje, legătura între acestea făcându-se prin două scări, dintre care una este înglobată în sticlă și realizează conexiunea dintre spațiul exterior și terasa de pe acoperiș. Cea de-a doua duce de la parterul reședinței la ultimul etaj, având un design deschis, în ciuda faptului că este amplasată în interior.

Jellyfish House pool on roof 3 - Sursă de inspirație: Case cu design ultra-original

Casa cu leagăn

Leagănele sunt întotdeauna pe gustul copiilor, cu toate că şi adulţii se pot distra în acest mod, mai ales dacă propria casă include un accesoriu de acest fel. Este cazul unei reşedinţe familiale din Suffolk, Marea Britanie, de 210 metri pătraţi, denumită Balancing Barn, care dispune de o astfel de caracteristică mai puţin obişnuită, leagănul fiind ataşat la partea de dedesubt a casei, la una dintre laturi, în condiţiile în care construcţia este realizată în consolă, sprijinită pe sol la capătul opus. Având în principal rolul de casă de vacanţă, reşedinţa, deşi cu alura unui hambar tradiţional, pentru a se integra în peisajul rustic înconjurător, dispune de dotări de ultimă generaţie, care oferă locatarilor tot confortul de care au nevoie. Structurată sub formă de vagon cu lungimea de 30 de metri, construcţia se extinde în consolă pe o lungime de 15 metri.

Apartment with a slide just3ds.com 10 - Sursă de inspirație: Case cu design ultra-original

Casă încorporată în colină

Atunci când terenul pe care urmează să fie ridicată o construcţie e dificil şi aproape impropriu scopului propus, soluţia îndrăzneaţă este aceea de a adapta designul clădirii la condiţiile existente. Este şi cazul unei case cu o configuraţie complet neobişnuită din Granada, Spania, care a fost construită ca parte din colina pe care este situată. Oferind o privelişte deosebită spre Marea Mediterană, construcţia este integrată la propriu în peisaj, acoperişul acesteia – caracteristica cea mai pronunţată – fiind realizat din plăci de zinc aranjate astfel încât să imite modelul vălurit specific peisajului ambiant, dispus după configuraţia colinei şi urmărind fidel relieful acesteia. Ca urmare, aspectul clădirii este pe cât de abstract, pe atât de atrăgător.

Cliff roof house angle view - Sursă de inspirație: Case cu design ultra-original

Material publicat inițial în Real Estate Magazine, Nr.35, Winter Edition 2021.

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA

Leave a Reply