Elemente specifice spiritului şi arhitecturii japoneze, împletite, sub influenţa îndrăznelii alimentate de geniu, cu natura sălbatică a pădurii din Pennsylvania, pentru a da naştere unei construcţii uimitoare, parte integrantă a peisajului în care se înalţă, un reper arhitectonic care-ţi taie răsuflarea – aceasta este Fallingwater, capodopera arhitectului american Frank Lloyd Wright.

Diana Niță

Admiraţia lui Frank Lloyd Wright pentru arhitectura japoneză a fost laitmotivul care i-a influenţat o mare parte din lucrările realizate de-a lungul vieţii, iar Fallingwater a materializat la superlativ influenţele din arhitectura japoneză atât de preţuite de creatorul său. De aceea, casa de deasupra cascadei a reuşit să redea armonia dintre om şi natură într-un mod pe cât de firesc, pe atât de spectaculos.

În cadrul natural de o frumuseţe aparte unde a fost amplasată Fallingwater, personalitatea construcţiei răzbate firesc, amintind de impozanţa unei capodopere care iese din tipare. Ideea care a stat la baza realizării acesteia a fost nu doar aceea de a complimenta frumuseţea naturii înconjurătoare, ci şi de a concura cu dramatismul conferit de şuvoaiele de apă în cădere nesfârşită, al căror vuiet nu-i lasă liniştii nicio clipă de răgaz, de a complimenta continua prezenţă a cascadei, a cărei forţă este resimţită în interiorul casei.

Peisajul în mijlocul căruia a fost ridicată Fallingwater este maiestuos şi neîmblânzit, o adevărată sursă de inspirație pentru spiritul creator al lui Wright. Apa și roca formează un tablou cu un caracter puternic, iar gresia, argila şi calcarul care stăpânesc ţinutul Bear Run sunt spălate de apele repezi care se transformă în căderi spectaculoase. Cadrul natural cu creste, platouri, pante abrupte și defileuri dramatice oferă perspective vaste de orientare, înălțimi și grade diferite de umiditate care, la rândul lor, dictează diferitele manifestări ale vegetației.

Casa de deasupra cascadei

Având drept model treptele săpate în piatră de ape, Wright a proiectat construcția de deasupra cascadei sub forma unui grup de platouri superpozabile în consolă, de configuraţie paralelipipedică, din beton armat, ancorate fiecare la un corp central din piatră, de fapt un șemineu care străbate clădirea pe înălţime şi se înalţă până în vârful construcţiei, realizat din gresie Pottsville extrasă dintr-o carieră locală de piatră. Fiecare nivel al construcţiei se extinde asimetric pe direcţie orizontală, fiind susţinut în consolă de grinzi cu profil în formă de T încorporate în beton. Deși casa se ridică la mai mult de nouă metri deasupra căderilor de apă, liniile orizontale bine conturate și plafoanele joase îi conferă un aer de siguranță incontestabilă, concentrând atenția înspre peisajul de la nivelul ochilor, accesibil privirii prin vitraliile generoase.

Fallingwater este alcătuită din două corpuri: casa principală, construită între anii 1936 și 1938, și camera de oaspeți, terminată în 1939. Casa principală, întinsă pe o suprafaţă de 495 de metri pătrați, dintre care 227 de metri pătrați ocupaţi doar de terase, cuprinde încăperi simple, cu finisaje şi mobilier realizate de Wright însuși: primul nivel beneficiază de un living amplu, având trepte care conduc direct înspre apa ce se întinde dedesubt, și o bucătărie de dimensiuni mai reduse. La primul etaj există trei dormitoare de mici dimensiuni, fiecare cu propria lui terasă. Cel de-al treilea etaj adăpostea camera de studiu și dormitorul lui Edgar Jr., fiul familiei Kaufmann.

Materialul ales pentru structura construcției, betonul armat, deși nu a fost prima opțiune a arhitectului, a fost preferat pentru capacitatea sa de a putea fi modelat în forma dorită, armătura de oțel conferindu-i o excepțională rezistență la tracțiune.

Şi chiar dacă par în contradicție, introducerea elementelor naturale în casă, pentru o ambianță protectoare, și invitaţia de a ieşi pe terasele în aer liber, parte integrantă din peisaj, sunt liniile directoare care îi conferă casei de deasupra apei aerul unic, de o originalitate debordantă, de neegalat.

Cine au fost proprietarii vilei Fallingwater

Omul de afaceri Edgar Jonas Kaufmann a făcut parte dintr-o familie de vază din Pittsburgh. Având o viață socială extrem de activă și bucurându-se de compania unor personalităţi artistice în vogă ale vremii, Kaufmann a fost adeptul noului și dispus să accepte provocări diverse. De aceea, parteneriatul cu Frank Lloyd Wright a venit firesc, afaceristul fiind impresionat de personalitatea și creațiile acestuia. Așa se face că, după prima vizită la Bear Run, la sfârșitul anului 1934, arhitectul avea deja conturat planul construcției: o casă în mijlocul apelor, proiectată în consolă, care să le permită proprietarilor nu doar să observe spectacolul naturii de la distanță, ci să locuiască în inima ei. A fost o mișcare îndrăzneață, care n-a făcut decât să confirme tușa de inedit a creațiilor lui Wright, lucrarea prin care geniul său s-a putut manifesta în toată plenitudinea.

Din 1937, Fallingwater a devenit locuința de weekend a familiei Kaufmann, iar finalizarea construcției a avut loc în 1939, odată cu definitivarea casei de oaspeți, care a fost racordată la corpul principal printr-un baldachin de beton.

A rămas cu statutul de reședință privată timp de peste zece ani; după moartea lui Kaufmann, fiul său, Edgar Kaufmann Jr., a încredinţat-o organizaţiei nonprofit Western Pennsylvania Conservancy în 1963, iar accesul publicului a fost permis începând cu 1964, reședința transformându-se în muzeu.

Lupta cu deteriorarea

Fallingwater este o combinație de materiale diverse – piatră, beton, oțel, sticlă și lemn. Asemenea elementelor organice din natură, aceste materiale au dat semne de deteriorare în ultimii 80 de ani, datorate în mare măsură expunerii lor la o serie de caracteristici climatice, în special la umiditate și lumina soarelui, dar și la condițiile severe de îngheț-dezgheț din sud-vestul Pennsylvaniei și infiltrarea apei, care a afectat structura materialelor.

Încă de la început au apărut diverse probleme, cum ar fi luminatoarele care permiteau pătrunderea apei, apariţia mucegaiului sau faptul că nu s-a folosit suficient oțel de armare pentru a susține scheletul de beton de la primul etaj.

De-a lungul timpului, gravitația a cauzat deteriorarea montajului în consolă al primului etaj al casei, iar în 2002, fundația structurii şi montajul în consolă au fost consolidate cu grinzi de oţel pentru a preveni o degradare viitoare ireparabilă. În acest proces, pardoseala de piatră, panourile de sticlă și mobilierul de la primul nivel a fost nevoie să fie îndepărtate.

Planurile de construcție au solicitat consolidarea structurală prin trei grinzi de susținere care se extind pe direcția nord-sud, cu tendoane post-tensionate multifilare, în timp ce pentru direcția est-vest au fost utilizate tendoane monofilare post-tensionate.

Lucrările suplimentare de reabilitare au constat în utilizarea de plăci de acoperire din oțel, injectarea de chituri epoxidice, îmbinări cu blocuri din beton armat și instalarea barelor din fibră de carbon montate în apropierea suprafeței. Proiectul de consolidare a fost finalizat cu succes în decurs de șase luni.

Articol publicat inițial în Real Estate Magazine, Special Edition.