Piața de spații industriale se îndreaptă spre un an record

Ovidiu Posirca

, Uncategorized

Sectorul spațiilor industriale și logistice a fost unul dintre puținele segmente imobiliare care au continuat să se dezvolte în ciuda incertitudinilor generate de criza sanitară. Anul 2020 s-ar putea să aducă un nou record, cu livrări noi de aproximativ 700.000 de metri pătrați, care ar duce piața mai aproape de borna de cinci milioane de metri pătrați la nivel național.

Accelerarea adoptării comerțului electronic pe fondul închiderii activităților neesențiale în magazinele fizice timp de două luni s-a tradus și într-o cerere mult mai mare pentru spații de depozitare și servicii de logistică.

În primul semestru al anului, aproximativ 120.000 de metri pătrați de spații industriale și logistice au venit din zona comerțului online, ceea ce înseamnă mai puțin de jumătate față de perioada similară a anului trecut. Printre cauze putem enumera amânarea planurilor de extindere pentru 2021 și conservarea anumitor dezvoltări speculative, potrivit reprezentanților firmei de consultanță imobiliară Colliers International.

„Pentru a doua jumătate a anului ne așteptăm să continue dinamica din primul semestru. Majoritatea companiilor din acest segment și-au făcut analize pentru a-și adapta activitatea la noile condiții și vor începe să pună în aplicare schimbări în fluxul logistic. Este posibil să apară spații libere, ca urmare a eficientizării activității unor companii, dar considerăm că, per total, gradul de ocupare se va menține constant”, a declarat, pentru Real Estate Magazine, Emilian Podaru, head of industrial & logistics în cadrul companiei de consultanță imobiliară Crosspoint Real Estate.

Bucureștiul acoperă peste jumătate din cererea de spații logistice, iar restul este împărțit de piețe regionale cheie precum Timișoara, Cluj-Napoca și Ploiești. Stocul operațional de spații industriale și logistice a ajuns la 4,7 milioane de metri pătrați la mijlocul anului, din care piața bucureșteană acoperă 2,4 milioane de metri pătrați.

P3 B 11 Hala 11 copy - Piața de spații industriale se îndreaptă spre un an record

Cererea pentru spații va crește în special din partea companiilor de curierat, în orașele medii și mici, adaugă Alexandru Mitrache, head of transactions – land & investment, Cushman & Wakefield Echinox.

Pentru sprijinirea dezvoltării comerțului online, eMAG, cel mai mare jucător din această industrie, va investi 90 de milioane de euro într-un nou centru logistic. Situat în apropiere de autostrada A1, centrul va avea o suprafață de 130.000 de metri pătrați. Compania mai deține un proiect de logistică în apropiere, cu o suprafață închiriabilă de 126.000 de metri pătrați. Investiția făcută de eMAG este o nouă confirmare a potențialului zonei de vest a Capitalei, unde se află parcuri industriale și logistice cu suprafețe semnificative. Dezvoltatori strategici precum CTP și P3 au amenajat, în apropiere de A1, proiecte cu suprafețe totale care depășesc un milion de metri pătrați.

Însă cea mai mare tranzacție cu teren în segmentul industrial s-a înregistrat în vestul României. Aici, VGP, dezvoltatorul pan-european de spații industriale și logistice, a achiziționat un teren de 39 de hectare în Arad. VGP are în plan să livreze prima clădire pe noul teren în a doua jumătate a anului viitor. Investitorul a subliniat că suprafața totală închiriabilă care poate fi dezvoltată va acoperi aproximativ 200.000 de metri pătrați. Proiectul va ținti chiriași din industria auto, logistică, distribuție și curierat.

Pe lângă Arad, dezvoltatorii devin tot mai interesați și de terenurile din Timiș sau Bihor, în condițiile în care vestul țării se transformă într-un hub logistic, a notat Ion Dinu, senior consultant în cadrul departamentului Land Development la firma de consultanță imobiliară CBRE România.

În prima jumătate a anului, cel mai mare acord de închiriere a fost semnat de retailerul Profi. Compania va închiria peste 100.000 de metri pătrați în două depozite dezvoltate de către WDP în Timișoara și Craiova. Investițiile în cele două proiecte se ridică la aproximativ 70 de milioane de euro.

Noi livrări de spații industriale/logistice în 2020

Oraș                            Livrări noi*                 Stoc existent**

București                     416.000 mp                 1,88 milioane mp

Timișoara                    64.000 mp                   506.400 mp

Cluj-Napoca & Turda  36.000 mp                   302.000 mp

Oradea                        6.500 mp                     75.000 mp      

*estimare 2020

**final 2019

Sursă: Cushman & Wakefield Echinox

Cum vor evolua costurile de închiriere

Piața din București este un barometru în privința costurilor de închiriere, având în vedere că aici sunt dezvoltate cele mai mari proiecte, iar anul trecut, Capitala a contabilizat peste jumătate din suprafața nou livrată la nivel național.

CSCARGO Truck copy - Piața de spații industriale se îndreaptă spre un an record

La o rată de neocupare de 6,4%, piața industrială și de logistică avea un cost al chiriei pentru spații prime între 3,75 și 4 euro pe metru pătrat pe lună, la care se adaugă o taxă de servicii (impozite, asigurări, mentenanță) de 0,8-0,9 euro pe metru pătrat pe lună. Timișoara este singura piață regională unde chiriile pentru spații pornesc de la 3,45 euro pe metru pătrat pe lună, în timp ce în alte orașe regionale, costurile depășesc acest nivel minim, potrivit datelor Cushman & Wakefield Echinox.

„Chiriile vor rămâne la același nivel în perioada următoare. Gradul de neocupare este mic, iar majoritatea proiectelor noi sunt pre-închiriate, astfel încât proprietarii spațiilor logistice nu au o presiune semnificativă pe chirie. În plus, costul materialelor de construcție, și al manoperei, este în creștere, așadar nu există o marjă mare de negociere nici în cazul dezvoltărilor noi. Pe zona spațiilor de producție, există o tendință de dezvoltare a unor facilități satelit în proximitatea fabricilor mari, pentru a asigura flexibilitate și continuitate activităților de producție”, a explicat Podaru din partea Crosspoint Real Estate.

 

Material publicat inițial în Real Estate Magazine, Nr.33.