Cele mai profitabile țări pentru investit în proprietăți imobiliare (I)

Diana Nita

, Real Property

Cumpărarea unei proprietăți imobiliare este o bună modalitate de a obține un venit pasiv și de a avea profit. Mulți investitori în real estate preferă să își desfășoare afacerile pe plan local; în schimb, cei care investesc în proprietăți imobiliare din străinătate pot avea satisfacţii înzecite, cu condiția să aleagă cea mai bună variantă atât ca poziție geografică, cât și ca tip și cuantum al proprietăților imobiliare.

Dar care este cea mai bună alegere şi cum să ştii care ţară oferă cea mai bună perspectivă în acest sens? Câteva criterii de bază pot creiona varianta potrivită de la caz la caz. Dacă pentru investitorii americani este la îndemână și extrem de profitabil să investească în proprietăți din Costa Rica, de exemplu, pentru cei din Europa, şi nu numai, trendul este să dețină proprietăți imobiliare în țări până nu demult neinteresante din acest punct de vedere, cum ar fi Bulgaria sau Letonia.

Ca proprietar de real estate, veniturile obţinute de pe urma investiţiei imobiliare pot fi considerabile. Creditul ipotecar este deseori acoperit de veniturile din chirii, de pildă, iar dacă proprietarul de spaţiu imobiliar ştie să-şi joace cărţile, profitul nu va întârzia să apară după stingerea taxelor de asigurare, a impozitelor şi a cheltuielilor de întreţinere.

Pentru o privire de ansamblu asupra celor mai bune variante de investiţii imobiliare în alte ţări decât cea de origine, GOBankingRates a realizat un clasament cu cele mai bune ţări de investit, pe baza a trei criterii principale:

  • chiria lunară medie pentru o locuință de 120 de metri pătrați;
  • rata impozitului pe profit, presupunând un venit lunar rezultat din închiriere de 1.500 de dolari;
  • randamentul mediu al chiriilor sau suma pe care un proprietar se poate aștepta să o obţină ca rentabilitate a unei investiții, înainte de impozitare, taxe de întreținere și alte costuri (exprimată ca procent).

Fiecărui criteriu i-a fost atribuit un punctaj, iar cele trei criterii au fost apoi combinate pentru fiecare ţară luată în considerare, pentru a obţine un scor total, care a determinat apoi poziţia finală în clasament. Cu alte cuvinte, cu cât a fost mai mare scorul, cu atât a reieşit mai mare venitul potenţial pentru proprietarii de spaţii imobiliare.

Lista finală este dominată de câteva ţări europene şi de altele din America de Sud. Indiferent de caz, achiziţionarea de proprietăţi imobiliare în alte ţări trebuie precedată de cunoaşterea şi înţelegerea legislaţiei şi a taxelor din domeniu, specifice locului în care se doreşte să se facă achiziţia.

25. Turcia

Rentabilitate obţinută din închirieri: 3,62%

Impozitul efectiv pe venitul obţinut din închirieri: 21,94%

Chiria lunară: 1.128 $

Turcia este o ţară deschisă celor dornici să achiziţioneze proprietăţi imobiliare pe teritoriul său. Cu toate acestea, regulile sunt uşor diferite pentru investitorii autohtoni şi pentru cei străini. Ca investitor nerezident în Turcia, suprafaţa maximă de teren pe care o poți achiziţiona nu trebuie să depăşească 30 de hectare.

turcia 1 1024x683 - Cele mai profitabile țări pentru investit în proprietăți imobiliare (I)

Pe de altă parte, costurile vieţii de zi cu zi sunt scăzute, un criteriu important pentru proprietarii de imobiliare. În plus, rata de schimb între orice monedă străină şi lira turcească este foarte convenabilă, compensând mai mult decât o valoare medie a cheltuielilor zilnice.

24. Letonia

Rentabilitate obţinută din închirieri: 3,8%

Impozitul efectiv pe venitul obţinut din închirieri: 17,25%

Chiria lunară: 1.074 $

1920px Riga Latvia 1024x576 - Cele mai profitabile țări pentru investit în proprietăți imobiliare (I)

Străinii pot cumpăra, dezvolta şi vinde fără oprelişti proprietăţi imobiliare în această ţară, cu condiţia ca imobilul să fi fost achiziţionat separat de terenul pe care este ridicat. Achiziţionarea directă a terenului de către investitori nerezidenţi în Letonia trebuie să obţină aprobarea municipalităţii locale. Oricum, străinii pot lua teren în concesiune pe o perioadă de maximum 99 de ani, fără nicio restricţie.

23. Portugalia

Rentabilitate obţinută din închirieri: 5,45%

Impozitul efectiv pe venitul obţinut din închirieri: 26,44%

Chiria lunară: 1.939 $

Porto 1 1024x576 - Cele mai profitabile țări pentru investit în proprietăți imobiliare (I)

Particularitatea acestei ţări constă în faptul că aproximativ 75% din populaţie deţine propria casă, ceea ce reprezintă cu 10% mai mult decât media ratei de deţinere a unei locuinţe proprii în Marea Britanie sau SUA. Nu există restricţii în ceea ce priveşte achiziţionarea de proprietăţi imobiliare de către străini, iar sectorul de real estate este bine dezvoltat.

La acest moment există mulţi investitori imobiliari străini în Portugalia, în special pe segmentul de second homes. Valoarea medie a proprietăţilor imobiliare a scăzut dramatic în timpul crizei economice din Portugalia, reducându-se cu 11% între anii 2011 şi 2012, după care a trecut printr-o perioadă de recuperare, cu creşteri semnificative în 2013, devenind mult mai stabilă în 2015.

Nu există cerinţe speciale pentru un investitor străin care vrea să cumpere imobiliare în această ţară. De fapt, ca resortisant al unei ţări terţe, o persoană poate primi „golden visa”, prin care este implementat un program de încurajare a investiţiilor străine în imobiliare, care duce la obţinerea mai rapidă cu până la cinci ani a permisului de rezidenţă în Portugalia, cu condiţia ca proprietatea să fi fost cumpărată cu mai mult de 500.000 de euro.

22. Malta

Rentabilitate obţinută din închirieri: 4,35%

Impozitul efectiv pe venitul obţinut din închirieri: 23,33%

Chiria lunară: 2.229 $

malta 729x1024 - Cele mai profitabile țări pentru investit în proprietăți imobiliare (I)

Malta este situată în centrul Mediteranei şi constă în trei insule. Vestigiile istorice ale ţării, clima extrem de plăcută, o cultură unică şi faptul că reprezintă o destinaţie atractivă fac din acest loc o variantă tentantă de investiţii în proprietăţi imobiliare.

În special pentru cetăţenii Uniunii Europene, Malta este un loc perfect de cumpărat imobiliare, în contextul unei revigorări semnificative recente a sectorului imobiliar. Un apartament cu un dormitor, situat în apropiere de plajă, poate ajunge la 200.000 de euro. Cei care urmăresc să închirieze proprietăţile imobiliare pot avea profituri însemnate, având în vedere afluxul uriaş de turişti care vizitează anual ţara.

Malta este un loc favorit nu doar ca destinaţie de vacanţă, ci şi în ceea ce priveşte preferinţele celor retraşi din activitate, care aleg această ţară ca reşedinţă pentru anii de după pensionare. Investitorii nerezidenţi au nevoie de un permis pentru achiziţionarea de real estate. Însă, cumpărătorii din UE nu mai au nevoie de obţinerea acestui permis dacă au locuit cel puţin cinci ani în Malta sau dacă utilizează proprietatea imobiliară achiziţionată ca reşedinţă primară.

Articol publicat inițial în Real Estate Magazine, Nr.29, Septembrie 2019

 

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA

Leave a Reply