La doar câțiva kilometri de Paris, în Poissy, o comună nu foarte mare, există, întipărind în beton pentru multe decenii principiile modernismului, Villa Savoye. Această lucrare a arhitectului elvețian Le Corbusier întrunește cele cinci principii fundamentale ale arhitecturii moderne europene sau a ceea ce a fost numit mai târziu ca fiind „stilul internațional”, principii enunțate chiar de autorul acestei clădiri-manifest, realizată între anii 1928-1931.
Deși a servit ca locuință permanentă pentru familia Savoye până în 1940 – când, din cauza războiului, familia și-a părăsit căminul, acesta fiind ocupat de două ori pe perioada luptelor –, casa nu a fost lipsită de probleme. Ceea ce avea să constituie la începutul anilor 1920 baza arhitecturii noastre contemporane nu se putea aplica cu aceeași acuratețe și siguranță pe care le avem în zilele noastre. Astfel, o serie de probleme cu privire la infiltrațiile de apă au dus la nenumărate plângeri din partea beneficiarilor.
Supranumit „părintele arhitecturii moderne”, Le Corbusier a enunțat cele cinci principii după care și-a ghidat lucrările și care se regăsesc în întregime la Villa Savoye:
- Casa ridicată pe piloni
Acest principiu are în vedere o serie de aspecte care generează confort, cu toate că nu este neapărat și plăcut ca soluție, pentru orice formă arhitecturală. Ideea arhitectului era să lase grădina să continue pe sub casă, pentru a afecta cât mai puțin spațiul verde, dar și pentru a avea un loc de parcare acoperit, fără a fi necesară construcția unei încăperi separate. În cazul vilei Savoye, acest principiu nu i-a reușit în totalitate, din cauza faptului că suprafața construcției, dacă ar fi ridicat toate funcțiunile la primul etaj, ar fi fost prea mare, iar costul casei ar fi depășit bugetul alocat de familie. Oricum, costul inițial al construcției a fost estimat la 500.000 de franci, deși în realitate, suma s-a ridicat la 900.000 de franci, fără costurile de amenajare a grădinii, la finalul construcției. Pentru a reduce din cheltuielile aferente execuției, Le Corbusier a micșorat distanța între stâlpi, de la 5 la 4,75 metri. Acest lucru i-a permis îngustarea grinzilor, dar a sacrificat și din spațiul de locuit, fapt care a dus în final la amenajarea dormitorului matrimonial la parterul clădirii.
Un fapt ce trebuie specificat este că vila Savoye este și una dintre primele din lume în care s-a folosit ca sistem constructiv soluția gridului de stâlpi și grinzi din beton armat. Betonul armat a fost utilizat pentru prima dată în construcția de clădiri în 1853, iar gridul folosit atât de des astăzi a apărut puțin mai târziu.
- Acoperișul terasă
Noua eră a industrializării a venit împreună cu noi preocupări pentru protejarea mediului, iar arhitectul Le Corbusier a fost un vizionar în acest sens. El dorea ca toate clădirile moderne să aibă acoperiș terasă, funcțional, pentru a reda suprafața verde ocupată la parterul clădirilor. În acest fel, acoperișul casei nu mai era doar un spațiu de depozitare, adesea chiar inutilizabil, ci un loc verde, dat înapoi naturii și beneficiarilor, care se puteau bucura de o terasă cu priveliște asupra naturii din jur. Acest principiu a fost folosit și la vila Savoye, cu toate că de aici au decurs și majoritatea problemelor cu infiltrația apei. La acea vreme încă nu erau dezvoltate tehnicile de izolare a acoperișurilor terasă, în așa fel încât infiltrarea apei să fie oprită în totalitate. O altă problemă a fost încăpățânarea arhitectului de a nu folosi soluții de acoperire a aticului (balustrada terasei), întrucât, în concepția sa, acest aspect ar fi stricat continuitatea neîntreruptă a peretelui.
- Planul liber
Anterior construcțiilor cu structura din beton armat și sistem de stâlpi și grinzi, clădirile erau realizate din pereți structurali. Acest lucru nu permitea o modelare a fațadei foarte maleabilă, din pricina grosimii pereților, dar și a golurilor care nu puteau atinge suprafețe foarte mari. Planul liber se referă la capacitatea de a modela funcțiunile interioare, după principii funcționale și estetice, fără a mai fi constrâns de principii structurale. Gridul de stâlpi și grinzi a permis, astfel, o inovație în materie de amenajare funcțională a spațiului, eliminând multe restricții. Datorită acestei soluții, Le Corbusier a reușit să realizeze o casă cu spațiu liber la parter grație pilonilor, terase la diverse niveluri, întrerupând gridul acolo unde avea nevoie și continuându-l acolo unde dorea. Singura limită era totuși încadrarea în dimensiunile acestui grid și găsirea unor soluții optime de așezare a funcțiunilor, care să îndeplinească atât pretențiile stilistice, cât și pe cele funcționale.
- Ferestrele orizontale lungi
Tot ca urmare a noilor descoperiri din domeniul structurilor s-a revelat și această inovație. Până la apariția modernismului lumea fiind obișnuită cu ferestre mici și la distanță una de cealaltă, fapt care făcea ca majoritatea încăperilor să fie întunecoase, umede și foarte slab ventilate, arhitectul propune ferestre lungi, pentru a realiza o mai bună iluminare și ventilare a spațiilor. Acest principiu este printre primele care fac loc unor suprafețe vitrate mari. Pe măsură ce tehnologia și structura au evoluat, spațiile vitrate s-au mărit și au permis oamenilor să trăiască mai aproape de natură.
Pentru a permite realizarea unei fațade cu o fereastră pe aproape toată lungimea acesteia, Le Corbusier s-a folosit de principiul planului liber. Astfel, zidurile casei nu mai aveau rol structural și au putut fi scoase în consolă, stând pe placa etajului, iar stâlpii au fost incluși la interior, evitând astfel întreruperile care apar pe celelalte fațade, unde arhitectul nu a făcut aceeași alegere, mulțumit fiind probabil de rezultatul estetic al acestora.
- Fațadele cu design liber
Acest principiu este o urmare a celorlalte. Datorită, în mare parte, tot inovației structurilor, fațadele puteau fi acum proiectate pentru a îndeplini nevoia de lumină și ventilare conforme cu noile standarde, dar și pentru a împlini noile exigențe stilistice ale modernismului. Jocul dintre plin și gol a fost schimbat pentru a face loc unei suprafețe vitrate mai mari, iar fațadele continue din același material, de obicei tencuială albă, puteau fi acum coaja oricărei locuințe, potrivite oamenilor pregătiți de traiul în noua eră.
Le Corbusier a fost preocupat și de designul interior, de obiect, sculptură și pictură. În materie de design interior, el milita pentru renunțarea completă la obiectele nefolositoare din încăperi. Stilul său venea într-un contrast total cu principiile anterioare, care puneau mare preț pe decorații. În lucrările sale, el sublinia mereu principiul echipării, nu al mobilării. Considera că o încăpere trebuie echipată în conformitate cu funcțiunea pe care o are și nu mobilată pentru a sufoca spațiul. Astfel, pleda pentru pereți curați, fără decorațiuni, vopsiți în alb și uneori folosind culorile primare, roșu, galben, albastru, în contradicție cu stilurile anterioare, unde pereții erau placați cu lambriu, tapet țesut și tablouri. Arhitectul considera că în aceste încăperi omul nu poate trăi conform cu noua epocă și că lipsa luminii și aerului dăunează foarte mult sănătății.
Preocuparea sa în a oferi construcții potrivite pentru „omul nou”, ghidat de principii raționale și activități asemenea, dezbracă arhitectura de simboluri mistice sau „înălțătoare”, pentru a face loc unor gesturi concrete, frumoase prin simplitatea, sinceritatea și indubitabilitatea lor.
În acest demers, Le Corbusier a realizat diverse studii în care calcula dimensiunea standard a mobilierului, pe care îl denumea adesea „echipament”, și promova ideea fabricării în masă a acestuia. Printre cele mai faimoase piese de mobilier ale sale se numără fotoliul din piele neagră și structură de metal sau șezlongul de relaxare pentru interior, în același stil. Majoritatea pieselor de mobilier semnate de arhitect erau realizate din structură de metal și piele neagră, fiind elegante fără a avea decorațiuni. Aceste aspecte ar fi fost esențiale la acea vreme pentru ca produsele să poată fi realizate în serie.
Modernismul – sau stilul internațional – a fost un pas în arhitectură care a apărut ca reacție a globalismului. Noile valori ale epocii de după Primul Război Mondial nu mai erau compatibile cu stilul de viață anterior. Emanciparea și noile ambiții ale oamenilor de a crește și a-și depăși condiția aveau nevoie de un mediu propice, iar principiile egalității trebuiau transpuse și în arhitectură. Astfel, palatele și interioarele clasice și încărcate erau privite ca fiind oarecum de prost gust, în antiteză cu noile propuneri arhitecturale. Modernismul a fost principalul stil în care s-a construit din anii 1920 până în anii 1970, fiind utilizat în toată lumea, fapt care a dus și la consacrarea lui ca „stil internațional”.
Articol publicat în ediţia tipărită a Real Estate Magazine din Iulie 2018.
