Oameni care au construit Bucureștiul: George Matei Cantacuzino

Dacă până acum ne-am plimbat prin Bucureștiul interbelic, pe Calea Victoriei, Bulevardul Elisabeta sau Bulevardul Kiseleff, axându-ne, în principal, pe promotori ai arhitecturii neoromânești, care au preluat, de asemenea, influențele școlii franceze, am vorbit destul de puțin despre influența modernismului în peisajul bucureștean. George Matei Cantacuzino, membru al ilustrei familii Cantacuzino, a fost, și el, școlit la Paris și s-a remarcat nu doar ca arhitect, ci și ca pictor, scriitor și unul dintre cei mai prolifici teoreticieni ai școlii de arhitectură românești.

Reprezentant al modernismului moderat în istoria noastră, George Matei Cantacuzino s-a născut la 23 mai 1899, la Viena, și a trăit până în anul 1960, fiind deputat și profesor universitar, dar și o victimă a regimului comunist – a fost încarcerat între anii 1948 și 1954. În ultimul său an de detenție, acesta a fost trimis pentru a lucra la Canalul Dunăre – Marea Neagră și și-a petrecut ultimii ani de viață muncind pentru întreținerea monumentelor istorice.

G.M. Cantacuzino a primit titlul de cetățean de onoare al orașului New York, ca urmare a efortului său la pavilionul românesc, la Expoziția internațională din acest oraș, din 1939.

Good to know

George Matei Cantacuzino este autorul a multiple lucrări de arhitectură. Cele mai importante cărți ale sale sunt: „Introducere în studiul arhitecturii”, din 1926, „Palais de la Banque Chrissoveloni, Bucarest, G.M. Cantacuzène, Aug. Schmiedigen, architectes”, din 1929, „Palladio. Essai critique”, din 1928, „Arcade, firide, lespezi”, din 1932, „Izvoare și popasuri”, din 1934, „Pătrar de veghe”, din 1938 și „Despre o estetică a reconstrucției”, din 1947.

Dintre numeroasele opere ale arhitectului, câteva se regăsesc și în Capitală, însă nu l-am prezenta în integralitatea muncii sale dacă nu am vorbi și despre lucrările lui din țară. Poate unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale litoralului românesc interbelic este Hotelul Rex, care se păstrează până astăzi ca o emblemă a stațiunii Mamaia. Hotelul a fost afectat în anul 2011 de un incendiu ce a cuprins toată mansarda imobilului, fiind restaurat ulterior, începând cu anul 2014, însă nemaifiind deschis.

cantacuzino 3 copy - Oameni care au construit Bucureștiul: George Matei Cantacuzino

Hotelul Rex a fost inaugurat de ziua Sfintei Maria, în anul 1936, la inițiativa regelui Carol al II-lea, după planurile lui George Matei Cantacuzino, fiind prezentat, la acea vreme, ca cel mai luxos hotel din Balcani. Hotelul Rex a devenit repede, în cele câteva sezoane estivale care au rămas până la declanşarea războiului mondial, un loc de întâlnire al clasei politice, al lumii diplomatice şi al cercurilor mondene. Regimul comunist, interesat de deschiderea turismului maritim românesc, a transformat impunătorul cadou regal în Casa de odihnă „1 Mai” pentru muncitori şi ţăranii cooperativizaţi. Reuniunile de gală din vremurile de glorie au fost înlocuite cu baluri sindicaliste, cu spectacole de recitări şi muzică patriotică, iar bucătăria restaurantului a început să prăjească pentru prima dată mititei şi să servească bere.

Good to know

În Capitală, una dintre cele mai cunoscute clădiri ale arhitectului este sediul fostei bănci Chrissoveloni, de pe strada Lipscani, numărul 16, aflat, în acest moment, în patrimoniul Băncii Naționale a României. Imobilul a fost construit între anii 1923 și 1929, după planurile lui George Matei Cantacuzino, urmând ca ulterior să i se adauge un al doilea corp de clădire, pe strada Stavropoleos, numărul 7, după planurile arhitectului August Schmiedigen.

cantacuzino 4 copy - Oameni care au construit Bucureștiul: George Matei Cantacuzino

Conform declarației arhitectului, Palatul Băncii Chrissoveloni din București are, în principal, o funcțiune utilitară, având, la subsolul amenajat pe două niveluri, seifurile băncii, la parter – ghișeele de relații cu publicul și birourile funcționarilor, la etajul 1 – birourile directorilor de rang mai mic, la etajul 2 – biroul lui Chrissoveloni și alte săli de întâlniri, iar la ultimele etaje ale construcției – o cantină, cu bucătărie și sală de mese, o sală de sport cu vestiare și o frizerie. După anul 1990, palatul a devenit sucursala din București a Băncii Naționale a României, fiind în proprietatea instituției din 1948, când a fost achiziționat ca urmare a intrării în faliment a Băncii Chrissoveloni.

O parte din moștenirea arhitectului s-a pierdut în anul 1940, când blocul Carlton, cel mai înalt bloc din Bucureștiul interbelic, s-a dărâmat în urma unui cutremur. Acesta avea 14 niveluri, iar la parter erau magazine și o sală de cinema, imobilul cuprinzând un total de 96 de apartamente în care locuiau peste 200 de persoane. Deși o construcție nouă, inaugurată cu doar patru ani înainte și considerată, la vremea sa, o minune a arhitecturii din perioada interbelică, clădirea s-a prăbușit complet în data de 10 noiembrie 1940. Blocul se afla între Piața Universității și Piața Romană, la intersecția bulevardului Nicolae Bălcescu cu strada Ion Câmpineanu.

Fiind proiectantul blocului Carlton din Capitală, ce s-a prăbușit la cutremurul din 1940, George Matei Cantacuzino a fost arestat din ordinul generalului Antonescu, însă s-a dovedit că, de fapt, executantul construcției nu a respectat planurile arhitectului, aceasta fiind cauza prăbușirii 

Printre alte lucrări de renume ale arhitectului se numără și clădirea de birouri din Piața Universității (fost sediu al Tarom), fostul sediu al Uniunii Arhitecților (transformarea acestuia), mai târziu devenit restaurantul Mărul de Aur, imobilul Crețulescu de pe Calea Victoriei, clădirea în care își avea sediul Institutul de Studii și Proiectări Energetice de pe strada Vasile Lascăr, vila din parcul Institutului de Cercetări pentru Mecanizarea Agriculturii (casa Nae Ionescu), blocurile din București de pe străzile: Dionisie Lupu la intersecția cu Piața Lahovari, Piața Amzei la intersecția cu strada Piața Amzei și Mendeleev (construite între anii 1934 și 1940), dar și alte construcții din țară, cum este Hotelul Belona, din Eforie Nord.

cantacuzino 2 copy - Oameni care au construit Bucureștiul: George Matei Cantacuzino

Material publicat inițial în Real Estate Magazine, Nr.34.

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA

Leave a Reply