Ni se întâmplă, de multe ori, să luăm la pas Capitala și să trecem pe lângă clădiri care ne impresionează prin frumusețea și încărcătura lor istorică. Dacă vorbim despre Grigore Cerchez, celebrul inginer civil și arhitect român, ar trebui să menționăm câteva clădiri emblematice, a căror imagine cu siguranță a atras numeroase priviri: Casa Niculescu-Dorobanțu, Casa Dr. Herescu, Palatul Institutului de Arhitectură „Ion Mincu”, Teatrul Odeon, Castelul Cantacuzino din Bușteni, Casa Manu sau Palatul Kiseleff.

Un promotor al curentului istorist, de inspirare din trecut, concretizat în special în clădiri de factură neobrâncovenească, dar și neogotică în arhitectură, acesta a urmat cursurile de la École Centrale des Arts et Manufactures din Paris. Grigore Cerchez s-a născut la 5 octombrie 1850 și s-a stins 76 de ani mai târziu, la data de 14 mai 1927.

Autor a numeroase proiecte, Cerchez a fost un inginer civil, profesor și arhitect român. A fost primar interimar al Bucureștiului în perioada aprilie-mai 1886 și 1 august 1886-21 noiembrie 1886, iar în perioada 1876-1879, a ocupat funcția de inginer-șef al Capitalei.

„Aceşti arhitecţi din La Belle Époque în spaţiul românesc veneau cu informaţie, cu o ştiinţă foarte serioasă, dobândită în afară. Şi cu toate astea, au recepţionat inteligent şi au integrat în operele lor elemente de veche arhitectură românească”, spune istoricul Georgeta Filitti. De numele lui Grigore Cerchez se leagă și proiectarea lucrării de rectificare şi adâncire a cursului Dâmboviţei. Tot el este autorul unui studiu pentru primul plan de sistematizare a orașului.

Teatrul Odeon

Clădirea în care funcționează Teatrul Odeon, denumită inițial Sala Comedia, este cea mai cunoscută operă a arhitectului și inginerului Cerchez, alături de Palatul Institutului de Arhitectură.

Teatrul Odeon, situat pe Calea Victoriei, a fost construit în 1911, într-un timp record, și anterior a adăpostit Teatrul de Comedie al Teatrului Național Român. Acesta face parte dintr-un complex care includea o clădire cu apartamente și magazine (la nordul său) și Hotelul Majestic (la sud).

La lansare, clădirea cuprindea sala de spectacole propriu-zisă, un restaurant și, la subsol, un varieteu. Teatrul a fost construit inițial pentru societatea „Atlas”, care a oferit fotoliul de director al teatrului actorului Ion Manolescu. Cele două săli ale teatrului sunt Sala Majestic și Sala Studio. Prima dintre ele, una din cele mai elegante săli de teatru din România și singura din Europa cu tavan glisant, are o scenă à l’italienne și o capacitate de 300 de locuri. Cea de-a doua, care este situată la subsolul Teatrului Odeon, este flexibilă și multifuncțională, iar podeaua, formată din platforme modulare, permite organizarea spațiului de joc și amplasarea publicului în diverse variante. În fața teatrului a fost amplasat bustul cunoscutului fondator al Republicii Turcia, Mustafa Kemal Atatürk. În acest moment, Teatrul Odeon este un teatru de repertoriu, subvenționat de Primăria Municipiului București, cu o echipă stabilă de 35 de actori, doi regizori și un scenograf.

Palatul Institutului de Arhitectură „Ion Mincu”

Situat în spatele Palatului Universității din București, Palatul Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” a fost proiectat de către Grigore Cerchez și reprezintă, în sine, o formă de recunoaștere a influenței arhitectului, profesorului și inginerului Cerchez asupra școlii românești de arhitectură. Edificiul a fost finalizat chiar în anul morții arhitectului, construcția sa fiind începută în anul 1912. Palatul este situat pe strada Academiei, nr. 18-20, și poartă amprenta stilului brâncovenesc.

Stilul neobrâncovenesc reprezintă un amestec de elemente răsăritene bizantine (de exemplu, arcada scurtă, coloanele mici și groase etc.) și motive arhitecturale și etnografice țărănești locale, precum și anumite modele de artă otomană, la care se adaugă teme de Renaștere italiană târzie, preluate din arhitectura palatelor construite pentru domnitorul Constantin Brâncoveanu de către arhitecți italieni, într-o manieră care a împrumutat mult din vilele de Renaștere târzie din nordul Italiei.

Palatul Cotroceni și Muzeul Antipa

Grigore Cerchez a contribuit, de asemenea, la forma pe care o au astăzi Palatul Cotroceni, prin proiectarea uneia dintre aripile acestuia, și Muzeul Antipa, a cărui fațadă este desenată tot de arhitectul român.

Casa Niculescu-Dorobanțu

Casa Niculescu-Dorobanțu este una dintre cele mai interesante clădiri din centrul Bucureștiului. A fost finalizată în 1913 după planurile arhitectului Grigore Cerchez. Stilul este neorenascentist francez, având probabil ca model castelul lui Ludovic al XII-lea de pe Valea Loarei. Terenul fusese primit ca zestre de soția omului politic liberal Ilie Iorgu Niculescu-Dorobanțu, Tatiana Brătianu, fiica lui Ion C. Brătianu. În perioada interbelică, aici a fost sediul PNL, iar între 1948 și 1957, în acest loc a funcționat cantina salariaților Ministerului Industriei Metalurgice și Construcției de Mașini. În 1956, clădirea a fost trecută în patrimoniul Ministerului Culturii și Învățământului şi devine Școala Medie de Coregrafie. Ferestrele ample cu menouri sculptate în piatră în stil neogotic francez, detaliile traforate ale teraselor şi ferestrelor, cornişele, garguiele, siluetele turnurilor, jocul dintre piatra sculptată şi cărămida aparentă în diferite nuanţe, aşezată într-un model romboidal, soclul înalt din piatră, vitraliile, toate conferă clădirii Niculescu-Dorobanțu distincţia şi eleganţa unei impozante reşedinţe de la începutul secolului al XX-lea.

Înscrisă în Lista monumentelor de cultură din R.P.R. și în Lista monumentelor istorice, în 2004, clădirea Niculescu-Dorobanțu este astăzi în pericol de prăbușire. Locuință a fiicei lui Ion C. Brătianu, casa este scoasă în acest moment la vânzare, la un preț de listare de 4,5 milioane de euro.

Clădirea Niculescu-Dorobanțu, înscrisă în Lista monumentelor de cultură și în Lista monumentelor istorice, este astăzi în pericol de prăbușire

Castelul Cantacuzino

Pe drumul ce străbate Valea Prahovei, se remarcă impozantul Castel Cantacuzino din Bușteni, de o mare valoare arhitectonică, istorică, documentară și artistică, ce a fost construit în 1911 la cererea prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino, fost ministru al României. Construit în stil neoromânesc, castelul este înconjurat de un parc ale cărui alei te poartă spre cascade, fântâni arteziene și o grotă. Edificiul a fost realizat în piatră și cărămidă după planurile arhitectului Grigore Cerchez și se întinde pe o suprafață de 3.148 de metri pătrați. Castelul posedă o colecție de heraldică reprezentând blazoanele familiilor de boieri încuscriți cu Cantacuzinii și o friză de picturi votive cu iluștrii membri ai familiei Cantacuzino din ramura munteană.