Ion Mincu este cel mai cunoscut arhitect al țării noastre, a cărui contribuție în evoluția arhitecturii românești s-a remarcat nu doar prin numeroasele opere arhitecturale pe care acesta le-a proiectat, dar și prin aportul inestimabil în dezvoltarea școlii românești de arhitectură. Ca o recunoaștere a meritelor sale, începând cu anul 1953, Universitatea de Arhitectură și Urbanism din București îi poartă numele. Totodată, în anul 2012, Ion Mincu a fost declarat membru post-mortem al Academiei Române.
Ion Mincu este cel mai important reprezentant al stilului neobrâncovenesc. Concretizat în contextul istorismului manifestat în Europa la finalul secolului al XIX-lea și fiind mai mult o mișcare programatică, stilul neobrâncovenesc a dominat peisajul arhitectural românesc, până la finalul perioadei interbelice.
Ion Mincu s-a născut în anul 1852 și a murit în 1912. Și-a finalizat studiile liceale la Liceul „Unirea” din Focșani și a studiat, în perioada 1877-1884, la Școala Națională de Arte Frumoase din Paris, de unde a și obținut diploma de arhitect. După întoarcerea în țară, în anul 1892, a fost cadru didactic în cadrul Școlii de arhitectură a Societății Arhitecților Români, la fondarea căreia și-a adus contribuția, președinte al Societății Arhitecților Români și deputat în Parlamentul României.
Mincu a fost mentorul altor mari arhitecți români, printre care Petre Antonescu și Grigore Cerchez, care i-au dus mai departe moștenirea. Stilul neoromânesc, susținut de acesta, s-a manifestat în special în cazul edificiilor publice, dar și la nivelul reședințelor individuale, construcțiilor comerciale sau hoteliere.
Printre cele mai importante edificii proiectate de arhitect se numără clădiri emblematice pentru stilul neobrâncovenesc, cum este Bufetul de la Șosea, Palatul Administrativ din Galați, Școala Centrală de Fete din București, Casa Lahovari, Casa Monteoru și Casa Vernescu de pe Calea Victoriei, Casa Petrașcu din Piața Romană și Vila Robescu din Sinaia.
Casa Lahovari este una dintre cele mai însemnate opere ale arhitectului datorită faptului că aceasta, proiectată și construită de către Ion Mincu, în anul 1886, la rugămintea generalului Iacob Lahovary, este prima construcție semnificativă ridicată în stil neoromânesc.
Prin construcția Casei Lahovari, Ion Mincu și-a formulat un stil în domeniul arhitecturii, stil care se va regăsi în majoritatea proiectelor sale ulterioare. Casa a fost folosită ca locuință pentru o lungă perioadă, iar din 2003 aparține Secției de Maternitate a Spitalului Cantacuzino, fiind clasată ca monument arhitectural. Partea frontală este decorată cu elemente ale arhitecturii populare: ceramică colorată și smălțuită, coloane din lemn asemănătoare coloanelor clasice, arce în acoladă frântă.
Arhitectul Ion Mincu este considerat inițiatorul mișcării arhitecturale a stilului neobrâncovenesc, în 1886, cu Casa Lahovari, precum și promotorul celor mai cunoscute clădiri realizate în această manieră estetică. Stilul neobrâncovenesc reprezintă un amestec de elemente răsăritene bizantine și motive arhitecturale și etnografice țărănești locale, precum și de anumite modele de artă otomană, la care se adaugă teme de Renaștere italiană târzie, preluate din arhitectura palatelor construite pentru domnitorul Constantin Brâncoveanu de către arhitecți italieni, într-o manieră care a împrumutat mult din vilele de Renaștere târzie din nordul Italiei.
Bufetul de la Șosea este construcția cea mai cunoscută a lui Mincu, situată în apropierea parcului Kiseleff și pe strada ce îi poartă numele. Numit și Cârciuma românească, Bufetul de la Șosea este asemănător ca stil cu prima sa operă neobrâncovenească, Casa Lahovari. Sursa de inspirație a arhitectului în realizarea construcției sunt casele românești cu pridvor și scară interioară, scara fiind protejată de o poală lăsată a acoperișului. Edificiul a fost ridicat în 1892 și din inițiativa lui Petre P. Carp, atunci ministru al lucrărilor publice, a fost dat în folosință ca restaurant. În anii ce au urmat, clădirea a fost extinsă adăugându-i-se elemente în spiritul concepției originale. În acest moment, în clădire funcționează un restaurant.
O altă lucrare renumită a arhitectului este Casa Monteoru de pe Calea Victoriei. După ce a fost cumpărată de Grigore Constantinescu-Monteoru, casa a suferit o renovare radicală între anii 1887-1889, realizată de arhitecții Ion Mincu și Nicolae Cuțarida. Cel din urmă a refăcut interioarele în stil eclectic francez, cu plafoane în stuc pictat și cu lambriuri, și tot atunci a fost amenajată scara monumentală. Conform istoricului Ion Bulei, aceasta era una dintre casele celor înstăriți care începeau să marcheze imaginea orașului București la finalul secolului al XIX-lea.
La adresa din Piața Romană, nr. 1, chiar lângă sediul Academiei de Studii Economice, se află una dintre clădirile emblematice realizate de Ion Mincu, cu ajutorul unuia dintre discipolii săi, și totodată una dintre ultimele sale opere, Casa Nicolae Petrașcu. Situată la intersecția dintre Bulevardul Lascăr Catargiu, Strada Căderea Bastiliei și Bulevardul Magheru, construcția a fost proiectată gratuit de către arhitect pentru prietenul său. Sunt de remarcat decoraţiile în ceramică smălţuită, ancadramentele de uşi şi ferestre aflate într-o ierarhie şi acoperişul lucrat ca operă de artă în sine. Stilul neoromânesc este combinat cu stilul neoclasicist ce încă era la modă, de unde şi senzaţia de amestec de stiluri arhitecturale.
Pe strada Icoanei, într-o superbă zonă istorică a Capitalei, plină de construcții impunătoare ce evocă parfumul inconfundabil al Micului Paris, se află fosta Școală Centrală de Fete, actualmente Școala Centrală din București. Clădirea instituției de învățământ, gândită de Ion Mincu, reprezintă o dovadă a creativității arhitecturii românești. Ridicată între anii 1889 și 1891, clădirea a fost declarată, în 1957, monument de arhitectură.
Dincolo de numeroasele edificii ale căror planuri poartă semnătura reputatului arhitect, profesor și deputat bucureștean Ion Mincu, cea mai importantă realizare a acestuia este contribuția inestimabilă la dezvoltarea școlii de arhitectură românești, pe lângă faptul că este recunoscut drept părintele stilului neoromânesc. Petre Antonescu și Grigore Cerchez sunt doar doi dintre discipolii arhitectului, care au dus mai departe tradiția și stilul impus de acesta.