O socialistă moderată, o comunistă, o fascistă dedicată ale cărei convingeri vor fi deviate de către sora sa spre o reală adulație pentru Hitler, o ducesă și, în contrast, o expertă în creșterea păsărilor – destine contrastante și apartenențe ideologice antagoniste converg retrospectiv spre amintirea solidarității cu care șase copile îndulceau într-un conac o copilărie glacială.
„Predestinată” – aceasta va fi reacția lui Adolf Hitler în timp ce tânăra studentă britanică îi mărturisea atât numele, Valkyrie, cât și un devotament cum cu greu ar fi putut distinge în rândul acoliților săi. În mod straniu, fata ce pândise nu mai puțin de zece luni restaurantul său preferat din München în speranța de a-l zări pe Führer fusese concepută în Swastika, Ontario, regiune spre care distinsa familie Mitford se îndreptase cu ambiția căutărilor de aur. Spre încântarea protipendadei celui de-al Treilea Reich, Unity Valkyrie o va prezenta pe sora sa, Diana, a cărei frumusețe venerată de un continent întreg era egalată doar de loialitatea față de ideologia fascistă, convingeri ce nu vor fi regretate nici în clipa morții sale, în anul 2003. Când Diana se va îndrăgosti de Sir Oswald Mosley, fondatorul Uniunii Britanice a Fasciştilor, pentru care îl va părăsi pe Bryan Guinness, moștenitorul imperiului omonim de bere, va fi chiar invitată spre a-și pecetlui căsnicia în salonul familiei Goebbels, avându-l pe Adolf Hitler ca martor.
Cu doar trei ani în urmă, o altă soră de-ale lui Unity, Jessica, renunță la totalitatea privilegiilor oferite prin descendența aristocratică pentru a lupta în Războiul Civil din Spania, aderând la cauza comunistă.
Ca o ironie a vieții, Unity și Jessica vor împărți aceeași cameră în conacul Asthall, unde surorile Mitford, cele șase fiice ale baronului de Redesdale, își vor petrece copilăria. Reminiscență a patrimoniului epocii regelui, edificiul ridicat pe un sit în care Richard, duce de Cornwall, construise în 1272 o casă va deveni scena romanelor lui Nancy, cea mai mare dintre surori. Tulburătoarea experiență de voluntar în sprijinul refugiaților regimului franchist o va aduce în fața iubirii vieții sale, omul politic francez Gaston Palewski, un apropiat al generalului de Gaulle, cât și spre cea mai profundă aversiune față de ideologia fascistă.
Cronicar al vieții mondene, Nancy va primi cele mai calde recenzii prin romanele semiautobiografice „The Pursuit of Love” (1945) și „Love in a Cold Climate” (1949). Tranziția de la literatura de moravuri spre cercetarea istorică închinată îndeosebi biografiilor va fi primită cu aceleași aprecieri, opera sa care în 1966 parcurgea domnia Regelui Soare fiind chiar recomandată de generalul de Gaulle întregului său guvern.
Pentru angajamentul în numele adevărului prin scriitură și opera umanitară, Nancy va fi distinsă atât cu Legiunea de Onoare în grad de Cavaler, cât și cu titlul de Comandant al Ordinului Imperiului Britanic.
Pentru cele șase surori, ce vor lăsa posterității măcar exerciții de memorialistică, dacă nu o intensă activitate publicistică, fie în beletristică sau doar prin corespondența ca jurnalist, condeiul părea a vibra ca moștenire a unui prodigios înaintaș, istoricul William Mitford (1744-1827), celebrat de comunitatea științifică pentru cea mai complexă documentare a Greciei Antice.
Până spre apusul vieții, când ar fi susținut adeziunea soțului său în cadrul Partidului Social Democrat, mezina Deborah rămăsese singura dintre cele șase surori ce nu revendicase vreo apartenență politică. Devenită ducesă de Devonshire, Deborah a consacrat dăruirea unui curator în a transforma domeniul Chatsworth într-una dintre cele mai admirate reședințe ale Marii Britanii, dezvoltând sub blazonul său diverse linii dedicate decorării interioarelor. Cele șapte monografii ce o vor avea drept autoare pe ducesă vor deveni doar „avanpremiera” pentru cei 300.000 de vizitatori care au ocazia să parcurgă, anual, cele nu mai puțin de 126 de camere ale proprietății, deschise publicului. Ridicat în 1549 de către Sir William Cavendish, trezorierul regelui, domeniul va fi menționat de Jane Austen în capodopera sa, „Mândrie și prejudecată”, pentru ca două secole mai târziu, unele interioare să fie recunoscute în serialul „The Crown”. O plimbare prin vastul parc al reședinței ne aduce înaintea unei fântâni care la mijlocul secolului al XIX-lea era elogiată drept arteziana cu jetul cel mai înalt din lume, o dovadă de curtoazie cu care familia ducelui aștepta vizita țarului Nicolae I.
Cât despre conacul Asthall, deși în prezent putem spera la închirierea unei aripi chiar în regim de pensiune, poate mai tentantă ar fi o incursiune cu ocazia expoziției On Form, organizată aici o dată la doi ani, care transformă parcul domeniului într-o galerie de sculptură în piatră.