Oportunitățile de investiții imobiliare internaționale se bazează, în principal, pe o logică simplă: orientarea către piețe emergente, în plină dezvoltare economică, care deși păstrează un preț scăzut al activelor imobiliare, au o clasă de mijloc în expansiune și, anual, un număr ridicat de noi locuri de muncă.
Cătălin Socol
Putem compara și cu exemplul României din anii precedenți crizei (2005 – 2009), când o proprietate se aprecia și cu peste 50% pe an. Într-adevăr, în preferințele investitorilor internaționali rămân și piețe mature, sigure investițional, cum sunt Londra sau New York, atât pe zona de rezidențial, cât și pe cea de birouri. Din punct de vedere istoric, piața de terenuri s-a remarcat ca fiind una dintre cele mai sigure, raportându-ne în special la inflație și fluctuațiile economice.
Putem observa foarte ușor fenomenul la nivel național. În București, evoluția pieței imobiliare s-a menținut în ultimii ani în limite normale pentru un stat din clasa de mijloc, cu o creștere a prețurilor ce se încadrează în intervalul de 3 – 5% pe an. Cazul atipic, bine cunoscut, este orașul Cluj-Napoca, ce a beneficiat în ultimii ani de investiții internaționale crescute, devenind un fel de „Silicon Valley” pentru România. Cu o clasă de mijloc în continuă expansiune și un aflux constant de forță de muncă calificată, înțelegem de ce, aici, această nouă clasă are nevoie și este dispusă să plătească mai mult pentru propria locuință. De asemenea, fondul de locuire s-a dovedit insuficient, ceea ce a făcut ca prețul mediu solicitat, conform platformei imobiliare.ro, să ajungă la 1.556 de euro pe metru pătrat în luna noiembrie a anului 2018, față de 929 de euro pe metru pătrat în luna noiembrie a anului 2014. Orașul din inima Transilvaniei atrage în acest moment, datorită acestei expansiuni, tot mai mulți investitori imobiliari internaționali, atât pentru piața de rezidențial, cât și pentru cea de birouri și logistică.
Good to know
Brazilia a ajuns la un total de 62,7 miliarde de dolari investiți pentru anul 2017
În cazul investițiilor internaționale, se urmăresc două aspecte: pe de o parte, obținerea unui randament bun din închiriere și, poate chiar mai important, aprecierea prețului pe metru pătrat într-o perioadă scurtă de timp.
Prețul unui apartament din zona de nord-est a Braziliei poate crește și cu 60% în doi-trei ani
Unul dintre statele ce captează tot mai multă atenție din partea investitorilor este Brazilia. Statul sud-american este acum o țară de clasă mijlocie, iar o jumătate din populație se încadrează în clasa de mijloc. În ultimul an, aici au fost create aproximativ 2,5 milioane de locuri de muncă. Acest fapt a dus la construirea de noi spații (fabrici, centre de logistică sau clădiri de birouri), dar și la creșterea interesului și a potenței financiare a populației legat de noi locuințe. În acest context, finanțarea bancară devine tot mai puternică. În consecință, prețul unui apartament, spre exemplu în zona de nord-est a Braziliei, poate ajunge să crească și cu 60% într-un interval de doi-trei ani.
Cu o revenire puternică a investițiilor străine directe începând cu anul 2015, Brazilia a ajuns la un total de 62,7 miliarde de dolari investiți pentru anul 2017, cu o creștere de peste 8% față de 2016. Principalele investiții au venit din state europene, iar Marea Britanie, Norvegia și Franța au investit împreună nu mai puțin de 26 de miliarde de dolari. Statele Unite s-au situat pe locul patru, cu 3,7 miliarde de dolari investiți. Ponderea investițiilor imobiliare este totuși destul de redusă momentan, ajungând la doar 2,4%, principalul sector de investiție fiind industria, cu aproape 31% din total.
Un motiv pentru declinul pieței imobiliare braziliene în ultimii ani a fost un surplus de aprovizionare a stocului de locuințe. În contextul creșterii economice de 1,2% în 2018 și al prognozei FMI pozitive, țara a fost clasată în prima jumătate a lui 2018, de către Association of Foreign Investors in Real Estate (Asociația Investitorilor Străini în Imobiliare – n.red.) și de Live and Invest Overseas, în topul preferințelor acestora. O zonă „fierbinte” este cea de coastă, mai ales Fortaleza. Aceasta este preferată ca destinație turistică de top de către brazilieni sau turiști internaționali și a început să atragă tot mai multă atenție din partea investitorilor străini. Închirierea bazată pe perioada sezonieră aduce un randament de aproximativ 8%. Un alt factor important în creșterea randamentului investițional este faptul că realul brazilian rămâne stabil față de dolarul american, cu o ușoară și constantă depreciere (la aproximativ 3,84 reali față de 1 dolar, în acest moment) și istoric slab față de rata de 1,6 reali pentru 1 dolar, ce se înregistra cu un deceniu în urmă. Randamentele bune și o monedă cu o tendință de depreciere fac din Brazilia o alegere demnă de luat în seamă pentru o viitoare investiție.
Puerto Vallarta, de pe coasta Pacificului sau Playa del Carmen, din zona Riviera Maya, alte destinații pentru o investiție reușită
Privind dintr-o altă perspectivă, o altă direcție pentru o investiție reușită o reprezintă țările care prezintă atât o economie în plin avânt, cât și un bun potențial turistic. Cum spuneam mai devreme, în aceste țări (cu precădere în anumite orașe sau regiuni care se remarcă pentru potențialul turistic – la fel ca zona Fortalenza) se pot obține randamente bune din chirii, mai ales din închirierea pe termen scurt, dublate de aprecierea constantă și semnificativă a prețului mediu pe metru pătrat.
Mexicul rămâne o destinație de top printre canadieni și americani, în special pentru turism, iar câteva zone se bucură și de o creștere importantă pe piața turistică locală, pe măsură ce clasa de mijloc a țării continuă să se extindă. Destinațiile pentru o investiție reușită sunt orașe precum Puerto Vallarta, de pe coasta Pacificului sau Playa del Carmen, din zona Riviera Maya. În ambele cazuri, o proprietate dată spre închiriere poate genera un randament excelent. Speculând acest interes investițional, statul mexican a ajutat la înlesnirea finanțării pentru străini, însă aceste facilități se adresează în principal cetățenilor americani. Băncile mexicane au programe prin care acordă împrumuturi pentru bunuri imobile cu o valoare de minimum 100.000 de dolari, pentru persoanele care pot prezenta declarații fiscale pentru ultimii trei ani, așa încât să își dovedească venitul prin care pot susține împrumutul. Pentru o sumă cuprinsă între 30.000 și 50.000 de dolari se poate achiziționa un apartament de tip studio, într-un condominium (ce vă poate asigura, contra cost, administrarea proprietății, în situația în care nu optați pentru administrarea de către o firmă specializată). În cazul unei perioade de închiriere optime (să spunem 85% din an), având în vedere prețul de închiriere pe noapte, ați putea să vă amortizați investiția chiar și într-un singur an.
Alte destinații pentru o investiție imobiliară internațională ar putea fi Belize sau Republica Dominicană. Republica Dominicană se bucură de o creștere economică puternică și continuă, precum și de sporirea investițiilor străine directe. Dezvoltarea mediului de afaceri atrage după sine o creștere constantă a unei noi clase sociale, ceea ce a adus cererea de locuințe premium la un nivel ridicat. De asemenea, turismul este într-o continuă ascensiune, aducând anual aproximativ șase milioane de turiști dornici să descopere frumusețile micului stat exotic. În cazul insulelor Belize, turismul duce la o continuă expansiune a sectorului rezidențial. Această țărișoară din Caraibe, încă subevaluată, este o altă alegere bună pentru o investiție și obținerea unui randament ridicat prin închiriere.