JLL: Testul lucratului de acasă, cel mai mare din istorie în aceste zile

Ovidiu Posirca

, Real News

Cererea pentru lucratul de acasă și investițiile în tehnologii pentru munca în colaborare vor continua după anul 2020, estimează agenția de consultanță imobiliară JLL.

Efectele pandemiei de coronavirus ar putea pune presiune mai mare pe piețele care sunt într-un stadiu avansat al ciclului de dezvoltare. O vulnerabilitate mai mare ar putea exista pentru operatorii de spații de co-working dacă membrii decid să renunțe la contractele pe termen scurt. Vor fi favorizați jucătorii care au un sistem hibrid cu sisteme de închiriere pe termen mediu.

„Suntem în mijlocul celui mai mare test privind lucratul de acasă iar companiile adoptă, rafinează și testează politici, procese și infrastructura pentru a asigura funcționarea. Ne așteptăm ca protocoalele privind carantina să încurajeze inițiativele privind lucrul de acasă, iar aceste practici ar urma să fie adoptate în noi regiuni în condițiile extinderii epidemiei”, subliniază analiștii JLL într-un raport.

Agenția consideră că accelerarea tendinței lucrului de acasă nu va pune în pericol cererea viitoare pentru spații de birouri.

„Un accent pe o utilizare mai mare și densificarea a spațiului a determinat deja eficiența și a avut ca rezultat un exces de spațiu limitat în portofolii optimizate. Creșterea ocupării forței de muncă în sectoarele relevante va depăși orice impact asupra cererii de lucru de acasă”, se mai arată în raport.

Mari companii multinaționale care în trecut anunțaseră că vor limita practica muncii de acasă au decis să susțină acum această variantă, cel puțin până la trecerea epidemiei.

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA