Impresionantul proiect imobiliar Hotel Crown Sydney, a cărui construcție a început în 2016, va deveni un punct principal de atracție al orașului
Fondul de investiții imobiliare AEW, parte din grupul francez Natixis, a vândut clădirea de birouri America House, situată în Piața Victoriei, la
Antreprenorul Octavian Bădescu a anunțat că ieșirea din rețeaua imobiliară RE/MAX, la aproximativ 2 ani după ce organizația sa Freedom Group
Kathrein, producătorul german de antene pentru comunicații, a deschis a doua fabrică în Timișoara, urmând să crească producția cu 20%. Unitatea
Dezvoltatorul de spații industriale Element Industrial a anunțat finalizarea lucrărilor de construcție la prima fază a parcului logistic ELI PARK
Cel mai așteptat eveniment imobiliar al anului, Târgul Național Imobiliar, începe în data de 4 octombrie la Palatul Parlamentului, iar cu ocazia
Cel mai așteptat eveniment imobiliar al anului are loc între 4 și 6 octombrie la Palatul Parlamentului, iar vizitatorii au ACCES GRATUIT cu
Dezvoltatorul imobiliar Forte Partners, controlat de către Geo Mărgescu, a anunțat investiții de 100 de milioane de euro în două proiecte de
Gigantul american de e-commerce Amazon are în plan înlocuirea flotei existente de vehicule pentru livrare cu dubițe propulsate electric. Noile
Volumul global al investițiilor în sectorul imobiliar din acest an ar urma să se plaseze sub nivelul record de 1.800 de miliarde de dolari





















