Cel mai așteptat eveniment imobiliar al anului, Târgul Național Imobiliar, începe în data de 4 octombrie la Palatul Parlamentului, iar cu ocazia aniversării a 15 ani de evenimente marca TNI avem deosebita onoare ca expoziția să fie inaugurată de către domnul Walid Moussa, Președintele Federației Internaționale Imobiliare – FIABCI.
Walid Moussa este un om de afaceri de prestigiu internațional, care activează în domeniul imobiliar la scală globală. Având la bază studii juridice, dl. Moussa a făcut tranziția în domeniul imobiliar. Este Președintele Sindicatului Imobiliar din Liban (REAL) și președintele fondator al FIABCI -Liga Țărilor Arabe. De asemenea, Dl. Moussa are rolul de Ambasador Economic al Confederației de Afaceri din Andorra(CEA), reprezentându-i interesele în Orientul Mijlociu.
Fondată în 1951, FIABCI este o organizație multidisciplinară, care include 40 de profesii din sfera imobiliară și are prezență în peste 49 de țări, pe toate continentele.
Membri FIABCI sunt agenți imobiliari, dezvoltatori, arhitecți, avocați, evaluatori, academicieni și cercetători, investitori, finanțiști/bănci, etc.
Misiunea organizației este să ofere membrilor săi acces la informații, oportunități și la o rețea imobiliară globală.
FIABCI are rolul de membru consultativ al Organizației Națiunilor Unite și în această capacitate este implicată în rezolvarea unor probleme care afectează societatea la nivel global: lipsa de locuințe, accelerarea urbanizării și problemele de mediu.
Ediția aniversară TNI are loc în perioada 4-6 octombrie 2019 la Palatul Parlamentului și se bucură de încrederea și sprijinul Federației Internaționale Imobiliare – FIABCI în calitate de Partener Internațional.
Târgul Național Imobiliar TNI este de 15 ani evenimentul pieței imobiliare din România!