În următorii doi ani, capitalele țărilor din Europa Centrală și de Est – București, Budapesta, Bratislava și Praga – s-ar putea
Hyatt, una dintre cele mai importante companii globale de ospitalitate și unul dintre cei mai experimentați operatori internaționali din regiunea
În teritoriul administrativ al Bucureștiului există cel puțin 1580 de hectare în foste platforme industriale, reprezentând aproape 7% din
Apartamentele scoase la vânzare în cele mai mari orașe din țară au continuat să se scumpească pe parcursul lunii august, arată datele
Cele mai scumpe chirii pentru garsoniere și apartamentele cu două camere se regăsesc în Cluj-Napoca, în timp ce Bucureștiul se află pe prima
Cele mai accesibile apartamente de închiriat pot fi găsite în Timișoara, diferența dintre chiriile solicitate în Timișoara și Cluj-Napoca sau
Dezvoltatorul rezidențial STC Partners a finalizat o evaluare amănunțită a stării actuale a pieței rezidențiale din principalele orașe ale
Investiția de 18 milioane de euro aduce în Capitală o clădire construită pe 9 niveluri, care beneficiază de spații comerciale la parter, iar
Tranziția verde a economiei Uniunii Europene ar trebui să ofere acces la energie curată, sigură și accesibilă pentru companii și pentru
Vor mai crește sau nu prețurile anul următor? Va fi o piață a cumpărătorului sau a vânzătorului? Ce se va întâmpla cu prețurile de construire,





















