Creșterea cererii pentru case inteligente alimentează afacerile producătorilor de încuietori smart

Alex Moldovan

, Real News

Piața locală de încuietori smart va crește cu cca. 10% în următorii 5 ani, potrivit estimărilor realizate de ASSA ABLOY România, filială a grupului suedezo – finlandez cu același nume, dar și unul dintre jucătorii de top ai pieței de soluții de acces. Acest lucru va fi resimțit atât pe segmentul rezidențial, dar și pe cel comercial și industrial.

În ceea ce privește principalele motive ale majorării preconizate, printre acestea se numără cererea în creștere pentru case inteligente, urbanizarea accelerată și dorința proprietarilor de a preveni accesul nedorit în locații.

În Europa, Marea Britanie este țara care, de departe, reprezintă cel mai mare consumator de astfel de produse, cu o valoare totală a pieței de 203 milioane de dolari, urmată de Germania, cu 130 de milioane de dolari, și Franța, cu 100 de milioane de dolari.

 „Analiza internă a pieței din România ne arată că vom observa, în următorii ani, o creștere cu 13% a valorii pieței de încuietori smart destinate locuințelor, fie ele individuale, sau în condominiu. Această majorare poate fi atribuită numărului tot mai mare de locuințe smart, cu un sistem de management al clădirii integrat, cât și nevoii tot mai mari a românilor de a-și simți bunurile protejate”, a declarat Florin Tihulcă, Managing Director ASSA ABLOY România.

Încuietorile inteligente au fost adoptate în sectorul ospitalității în hoteluri sau proprietăți închiriate mai ales pentru a spori siguranța. Hotelurile sunt adesea privite ca ținte ușoare, având spații larg deschise, cu intrări multiple și un flux constant de oaspeți, vizitatori și personal.

Tot pe segmentul comercial, în România, spațiile office sunt printre principalii beneficiari ai soluțiilor smart de securitate. Accesul cu cardul sau chiar accesul biometric joacă un rol important în prevenirea riscurilor de securitate și sunt tot mai cerute la nivel local, atât în clădiri de mici dimensiuni, dar mai ales în cele de mari dimensiuni.

Și pe segmentul instituțiilor statului observăm o înclinație tot mai mare către produse smart de securitate. Fie că este vorba de școli, spitale sau clădiri aparținând altor instituții ale statului, cererea este tot mai mare și, de altfel, am implementat o serie de astfel de proiecte chiar și în anii trecuți. Cererea de încuietori inteligente pe verticala instituțiilor statului este în creștere pentru a restricționa intrările neautorizate în clădiri și, astfel, pentru a opri accesul la anumite date sau bunuri, a subliniat Florin Tihulcă.

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA