De la zgârie-nori aparent imponderabili, la construcții neverosimile care sfidează ideile preconcepute despre arhitectură, proiectele imobiliare în plină desfășurare în Dubai, care poartă amprenta unora dintre cei mai străluciți arhitecți, se anunţă a fi cu totul ieşite din comun.
Cea mai înaltă clădire din lume, cel mai înalt hotel, cea mai mare insulă artificială și cel mai mare mall ca suprafață, toate există deja în Dubai, acompaniate de o colecție impresionantă de zgârie-nori de categorie ultra înaltă, de cea mai mare roată de agrement de pe planetă și de o paletă de hoteluri și restaurante high-class. Dar când părea că nu mai este nimic de inventat în această privinţă în Dubai, se dovedeşte că multe proiecte aflate în prezent în construcție în emirat nu au nimic în comun cu banalul, ci cu excelența transpusă în construcții magice.
Turnul Dinamic
La prima vedere, acest turn ar putea părea o altă construcţie de înălţime impresionantă, ca multe altele din Dubai. Ceea ce face ca Turnul Dinamic cu 80 de etaje să fie altceva este faptul că e conceput din pardoseli separate care se pot roti în jurul unei coloane centrale. Astfel, Turnul Dinamic va fi primul zgârie-nori ale cărui etaje, împreună cu apartamentele incluse, se vor roti independent unele de altele. Mai mult decât atât, proprietarii apartamentelor vor avea posibilitatea să controleze viteza de rotaţie şi direcţia de mişcare a propriilor locuinţe, în funcţie de lumina soarelui sau de alte considerente individuale. Turnul va avea o înălţime de 420 de metri, ceea ce îl clasează pe locul al treilea în topul celor mai înalte construcţii din Dubai, după Burj Khalifa (828 de metri) şi Marina 101 (432 de metri).
Turnul Dinamic îşi va genera propria energie prin intermediul a 79 de turbine eoliene dispuse între fiecare două etaje, în timp ce acoperişul clădirii şi plafonul fiecărui nivel vor fi acoperite cu panouri solare. Un alt amănunt inedit constă în faptul că, exceptând coloana centrală, toate elementele construcţiei vor fi pre-asamblate, apartamentele fiind montate unul câte unul în jurul miezului central.
Dubai Stars
Proiectul își propune să rivalizeze cu faimosul Hollywood Walk of Fame de pe tărâmul american, surclasându-l pe acesta în ceea ce privește numărul de personalități pe care plănuiește să le celebreze: 10.000, de patru ori mai multe decât versiunea originală de la Hollywood. Spectaculosul concept va fi gata la sfârșitul anului în curs și va reprezenta un omagiu adus celebrităților din diferite domenii, personalități marcante de pe tot cuprinsul globului. În primă fază vor fi dezvelite stelele aparținând unui număr de 400 de vedete ce fac parte din nouă categorii, și anume film, muzică, artă, arhitectură, sport, influenceri din social media, invenții, literatură și implicare socială.
Cityland Mall
Un alt mall de dimensiuni impresionante, denumit Cityland Mall, este pe cale să își primească vizitatorii în Dubai. Numai că, de această dată, timpul petrecut la mall va fi, de fapt, în natură, fiindcă Cityland Mall este primul centru comercial și de agrement inspirat de natură și înțesat de curiozități botanice. Pentru o investiție de 400 de milioane de dolari, complexul promite că va fi un masterpiece în domeniu, întinzându-se pe o suprafață de 200.000 de metri pătrați și având ca temă principală reîntoarcerea la natură și armonia cu elementele primordiale.
Dubai Steps
Un proiect aparte îl reprezintă Dubai Steps, o structură arhitecturală impresionantă care a fost iniţiată în anul 2016 şi care este proiectată chiar sub formă de trepte. Aceasta se va ridica la 100 de metri deasupra solului şi va fi construită în apropiere de Union Square de lângă Deira. Neobişnuitul proiect va avea 500 de trepte care vor duce la turnul ce constituie atracţia ansamblului, un traseu solicitant chiar şi pentru cei mai în formă vizitatori. La fiecare 100 de trepte vor exista locuri de odihnă şi puncte de atracţie pentru cei care vor dori să ia o pauză şi să admire împrejurimile.
Prin comparaţie, numărul de trepte al structurii din Dubai reprezintă o treime din numărul de trepte incluse în structura de 443 de metri a Empire State Building, care pot fi urcate în aproximativ 45 de minute de o persoană obişnuită. Având în vedere clima din Dubai şi faptul că Dubai Steps este o construcţie outdoor, vizitatorii vor fi nevoiţi să dea adevărate probe de rezistenţă pentru a gusta experienţa la înălţime oferită de Dubai Steps.
Inima Europei – Europa recreată în largul mării, la patru kilometri de Dubai
Creaţie a dezvoltatorului austriac Kleindienst, megaproiectul denumit Inima Europei este astfel structurat încât să cuprindă şase insule artificiale care vor recrea câteva ţări şi oraşe europene cum ar fi Germania, Monaco, Elveţia, Suedia, Sankt Petersburg şi Veneţia. Amplasarea acestora va fi la patru kilometri de coasta Dubaiului, la 20 de minute de transport pe apă. Întregul ansamblu, pentru care s-au alocat cinci miliarde de dolari, va avea 13 hoteluri şi Spa-uri, incluzând un hotel de 6 stele pe insula Monaco, peste 4.000 de case de vacanţă sau zece palate pe insula Suedia, a cărei temperatură va fi controlată astfel încât să ningă în permanenţă.
În acest sens, la sfârşitul anului 2017 au fost realizate testele privind zăpada controlată şi primele două hoteluri ar putea să-şi primească oaspeţii chiar de la sfârşitul acestui an. Complexul având capacitatea de a găzdui 16.000 de turişti în acelaşi timp constituie ultimul capitol din cel mai ambiţios proiect aflat pe lista dezvoltatorilor din Dubai, care este denumit The World şi care acoperă o suprafaţă de aproximativ două milioane de metri pătraţi. Luxul prin excelenţă, prezent în toate detaliile, de la dormitoarele subacvatice, la străzile cu climă controlată sau la casele plutitoare, face ca structura finală să devină o destinaţie pe cât de exclusivistă, pe atât de atrăgătoare.
Veneţia plutitoare
Şi-ar imagina cineva că Veneţia poate avea egal pe planetă în ceea ce priveşte aerul romantic, cu parfum de vremuri medievale, într-un decor acvatic inedit? Poate că nu, dar în largul mării din preajma Dubaiului se prefigurează să apară o replică a faimosului oraş italian, incluzând celebrele canale şi gondole. Făcând parte din acelaşi ansamblu de vis, The World, proiectul numit Veneţia plutitoare este conceput ca o oază de recreere pentru care au fost alocate 2,5 miliarde de dirhami. Caracterul inedit al acesteia constă în faptul că este proiectată ca o navă de agrement, capabilă să găzduiască 3.000 de oaspeţi zilnic, structurată pe patru niveluri (sau punţi), dintre care unul se află sub apă, cu 180 de dormitoare subacvatice şi trei restaurante prin ale căror ferestre pot fi admirate vietăţile marine. Se estimează că va fi gata să-şi primească primii vizitatori la sfârşitul anului 2020.
Dubai Creek Tower
În condiţiile în care Dubai deţine recordul în ceea ce priveşte cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa, emiratul se pregăteşte pentru apariţia altui turn, numit Dubai Creek Tower, care să îi facă concurenţă. Proiectul în valoare de 3,6 miliarde de dirhami va fi ridicat în zona portului şi urmează să fie gata în 2020. În prezent, tocmai s-au încheiat lucrările de amplasare a longrinei megastructurii, care este atât de masivă (50.000 de metri cubi de ciment care cântăresc aproximativ 120.000 de tone), încât cantitatea de beton utilizată este echivalentă cu greutatea Turnului Naţional al Canadei.
Muzeul Viitorului
Într-o ţară în care alura construcţiilor te lasă fără răsuflare la orice pas, structura viitorului Muzeu al Viitorului iese cu totul din tipare: un corp toroidal de forma unui ochi gigantic de metal argintiu, gol în mijloc. Muzeul va găzdui laboratoare de testat tehnologii avansate şi expoziţii permanente ale celor mai noi invenţii. Caligrafia care va decora exteriorul clădirii va fi vizibilă din interior.