Segmentul de apartamente de lux s-a dezvoltat în ultimii ani în București, datorită unei cereri în creștere. Față de perioada de dinaintea crizei, cumpărătorii au devenit mai exigenți și tind să se orienteze către proiecte care oferă atât o poziție-cheie, o calitate a construcției și finisajelor superioară, un spațiu bine organizat, dar și facilități specifice acestui gen de proiecte.
Cu aproape 16.000 de persoane cu averi de peste un milion de euro, țara noastră numără trei persoane cu averi de peste 500 de milioane de euro, 23 de persoane cu averi cuprinse între 100 și 500 de milioane de euro, 41 de persoane cu averi cuprinse între 50 și 100 de milioane de euro, 569 de persoane cu averi cuprinse între 10 și 50 de milioane de euro, 1.042 de persoane cu averi cuprinse între 5 și 10 milioane de euro și 14.302 persoane cu averi cuprinse între 1 și 5 milioane de euro, potrivit unui raport al Credit Suisse, din 2018.
Sectorul imobiliar rămâne pentru milionarii români principalul mijloc de depozitare a veniturilor, pe lângă investițiile în segmentul de artă, bijuterii și materiale prețioase.
Această tendință este alimentată și de continua creștere a prețurilor proprietăților, ceea ce face o investiție profitabilă nu numai din punct de vedere al randamentului, dar și al creșterii valorii sale. În cazul pieței bucureștene, anul trecut, apartamentele noi au înregistrat o creștere medie a prețului de aproximativ 8%, iar randamentul mediu pentru o investiție în sectorul imobiliar este unul dintre cele mai mari din zona statelor membre ale Uniunii Europene, de circa 6%, valoare brută.
Față de perioada premergătoare crizei economice, sectorul imobiliar de lux a fost cel care și-a conservat cel mai bine valoarea
Astfel, o proprietate achiziționată ca investiție a adus, în 2018, un beneficiu net de aproximativ 12-13%. Profitând și de prețurile atractive pentru proiectele rezidențiale vândute din stadiul de construcție, investiția în piața imobiliară este preferata românilor cu venituri mari.
În ultima perioadă au apărut în peisajul urbanistic al Capitalei tot mai multe proiecte rezidențiale de lux, atât în zone centrale sau ultracentrale, cum sunt Grădina Icoanei, Dacia sau Piața Victoriei, cât și în partea de nord, în zone precum Aviatorilor, Nordului, Floreasca, Barbu Văcărescu, Erou Iancu Nicolae sau Jandarmeriei. În cazul proiectelor din zonele centrale, din cauza restricțiilor urbanistice și a dimensiunilor reduse ale terenurilor pe care se pot dezvolta, produsele de lux ce predomină sunt proiectele boutique, cu un număr scăzut de apartamente.
În schimb, în zonele Floreasca, Nordului sau Erou Iancu Nicolae, există proiecte rezidențiale de lux de dimensiuni mari. Dacă în cazul proiectelor boutique localizarea, compartimentarea, designul exterior și al spațiilor comune și calitatea finisajelor sunt criteriile în funcție de care cumpărătorii decid, atunci când vorbim de proiectele mari este tot mai important ca acestea să ofere facilități specifice, cumpărătorii fiind foarte atenți la acest aspect.
Zona Șoseaua Nordului s-a dezvoltat puternic în perioada 2003-2008 și a revenit cu proiecte rezidențiale de lux importante după trecerea crizei. Față de imobilele construite înainte de anul 2008, când nu se punea prea mare accent pe oferirea de facilități viitorilor rezidenți, noile proiecte din zonă încearcă să acopere și acest segment al cumpărătorilor care își doresc un concept complet, specific unui apartament de lux.
Proiectul rezidențial WIN Herăstrău, spre exemplu, construit la câteva minute de mers pe jos față de parc, își propune ca, până la finalizare, să creeze un spațiu care să includă toate facilitățile necesare vieții de zi cu zi, în interiorul viitorului complex: magazine, săli de sport, spațiu pentru evenimente private, spații de joacă pentru copii, spații verzi, spații de servicii (spălătorie auto, spălătorie de haine, salon de înfrumusețare). Acesta vine în întâmpinarea unei noi generații de persoane cu venituri ridicate, care cer și își doresc să trăiască într-un astfel de complex.
Ansamblul rezidențial Gafencu 49 a adoptat o altă direcție, iar pe lângă accesul la piscina interioară, Spa, sala de fitness, locul de joacă pentru copii, serviciul de valet parking și recepție, a adăugat și serviciul de concierge.
În aceeași zonă, dar de mai mici dimensiuni, One Herăstrău Park, deși foarte apreciat, nu a venit cu facilități de același nivel ca celelalte două proiecte menționate, însă a avut un plus important prin prisma designului exterior și interior, cât și a faptului că, fiind situate între Parcul Herăstrău și Parcul Bordei, apartamentele beneficiază de o vedere spectaculoasă.
Good to know
16.000 de persoane cu averi de peste un milion de euro, în România, conform unui raport al Credit Suisse din 2018
Zone precum Kiseleff, Aviatorilor sau Nordului au fost cele mai stabile din punctul de vedere al fluctuațiilor de preț.
Urcând spre zona Erou Iancu Nicolae, în imediata vecinătate a pădurii Băneasa, proiectul Trastevere – Il dolce vivere, al spaniolilor de la Mantor, oferă rezidenților un spațiu unic pentru un proiect de lux bucureștean. Arhitecții au conceput, la ultimul nivel al imobilului, o piscină cu vedere panoramică asupra zonei Pipera, pe lângă spații pentru petrecerea timpului liber, zone verzi și loc de joacă pentru copii.
Trastevere include și o sală de sport, dar și spațiu pentru evenimente private sau loc de joacă interior pentru cei mici. Finisajele premium și designul clasic completează conceptul proiectului rezidențial, al cărui nume este inspirat de cartierul omonim din capitala Italiei.
În privința facilităților oferite de un proiect rezidențial exclusivist, Stejarii Clubul Rezidențial a fost conceput ca o oază, în proximitatea Capitalei. Spre deosebire de celelalte ansambluri rezidențiale, care au cuprins apartamente de vânzare, în Stejarii apartamentele sunt oferite spre închiriere.
Serviciul de concierge destinat rezidenților vine să completeze gama de facilități puse la dispoziție de complex, acoperind toate sarcinile cotidiene: cumpărături personale, livrare flori, închirieri de mașini, servicii de menaj sau de spălătorie. În plus, Stejarii Country Club oferă rezidenților acces la o paletă largă de alte servicii: sală de sport, piscină și teren de tenis, în timp ce ansamblul cuprinde și un magazin, un parc, zonă pentru animale de companie, restaurant și cafenea.
Nu în cele din urmă, un alt proiect ce s-a remarcat în piața rezidențială de lux a Capitalei este Rahmaninov Residence, situat în zona Floreasca, cu vedere spre Parcul Verdi și Lacul Floreasca. Amplasat într-o zonă liniștită, cel mai impresionant aspect al complexului este zona de lobby, inspirată din designul hotelier de lux.
Analiză publicată inițial în Real Estate Magazine, nr.28, Summer Edition 2019.