Laura Chira – Monumente uitate, monumente de neuitat

 

Povestea începe acum cinci ani. A fost suficientă o vacanță cu mașina prin zona Bavariei, în sudul Germaniei, ca să mă îndrăgostesc de castele, iar apoi un tur pe motor pe Valea Loarei, în Franța, ca să mă conving, fără cale de întoarcere, că mi-am găsit o nouă pasiune. Am revenit în țară tristă – oare noi de ce nu avem așa castele? La Peleș și Bran am tot fost, dar sunt doar două și mi se părea nedrept și inacceptabil că sunt doar două într-o țară cu o istorie bogată cum este România. M-am liniștit rapid, pentru că am găsit pe site-ul www.monumenteuitate.org o listă de aproximativ 1.000 de castele și conace din România.


Puțini știu că pe lângă orașe medievale, biserici fortificate, turnuri și cetăți țărănești, România adăpostește și nenumărate castele și conace. Aceste domenii impresionează prin influențe renascentiste, baroce, eclectice sau neogotice și ascund secretele familiilor nobiliare de altădată. Castelele și conacele din România fac parte din identitatea noastră culturală, specifică fiecărei regiuni, fiind pe deasupra dovezi ale trecutului comunităților locale.De fiecare dată când plecam la drum, aveam grijă să profit de ieșire și să strecor câte o oprire la un castel mai puțin cunoscut. Dădeam de copii care îmi povesteau de incursiunile lor secrete în castele, mai găseam câte o bătrână a satului pe care o legau amintirile copilăriei de domeniu, alteori doar admiram ansamblul arhitectural din stradă și promiteam să revin altă dată pentru o investigație mai amănunțită.

Am vizitat astfel Castelul Bánffy din Bonțida, castelul deja „vedetă” care atrage anual sute de mii de turiști cu ocazia festivalului de muzică Electric Castle, iar în restul anului găzduiește workshop-uri specializate de restaurare, continuând să își spună povestea an de an.

Un alt exemplu de castel restaurat și nerăbdător să primească vizitatori este Castelul Daniel din Tălișoara, transformat în boutique-hotel care îi încântă pe cei care îi trec pragul cu o atmosferă prin excelență aristocratică. Intervențiile de restaurare au scos la iveală fresce medievale pe care proprietarii au ales să le conserve și să le valorifice. Astfel, acestea pot fi admirate în camerele de cazare ale castelului, înfățișând scene reprezentative din viața secolului al XVII-lea, cum ar fi o nuntă locală cu veșminte și activități populare specifice perioadei, sau momentul în care Daniel Mihaly, diplomat la Constantinopol, îi prezintă sultanului tributul Transilvaniei.

Dacă traversăm înapoi Carpații, în mijlocul Câmpiei Bărăganului ne salută Conacul Hagianoff din Manasia, care și-a redeschis porțile în 2014 și poate fi vizitat doar în circuit închis.

În zona Moldovei ne întâmpină Conacul Polizu, astăzi restaurat și deschis publicului, care a aparținut pe vremuri lui Constantin Ghica Deleni – descendent al marilor familii boierești Cantacuzino, Ghica și Deleanu – și a fost unul din locurile de întâlnire ale boierimii ieșene și bucureștene de la finalul secolului al XIX-lea.

Din păcate, nu toate castelele și conacele au avut parte de o soartă la fel de bună. Un număr foarte mare dintre ele se află într-o stare avansată de degradare și, odată cu ele, riscă să se piardă un patrimoniu arhitectural și istoric irecuperabil.

În ultimii ani, patrimoniul cultural începe să câștige din ce în ce mai mult teren în ochii publicului larg. Subiectul castelelor și conacelor din România a ajuns în lumina reflectoarelor media, dar și în discuțiile vehiculate de opinia publică. Să sperăm că asta va încuraja și va grăbi găsirea unor soluții pentru restaurarea acestor domenii sau cel puțin pentru oprirea procesului de degradare.

România este plină de locuri surprinzătoare și încântătoare, iar castelele și conacele fostelor familii nobiliare sunt unele dintre acestea. Vizitarea unui castel este o oprire pe care merită să o faci atunci când pleci la drum, oricare ți-ar fi destinația, iar manifestându-ne interesul pentru ele, fiecare dintre noi poate contribui la salvarea lor.

În ultimii ani, interesul pentru vechile reşedinţe nobiliare din România a crescut. Fie că e vorba de numărul tot mai mare de curioşi ce pleacă să străbată satele în căutare de vechi conace, sau de antreprenori ce încep aventura de a readuce astfel de clădiri la frumuseţea de altădată, se poate observa clar un curent din ce în ce mai amplu de redescoperire a reşedinţelor nobiliare extraurbane.

Prin proiectul Monumente Uitate, am găsit la nivelul întregii țări în jur de 70 de povești de succes ce au avut ca rezultat revitalizarea reședințelor nobiliare. Contextul în care acestea s-au născut diferă de la caz la caz, dar ele au un numitor comun, și anume conacele uitate ce revin la viață sub îngrijirea actualilor proprietari. Profilul celor care investesc în astfel de clădiri este în curs de a se defini. Putem vorbi de autorități locale sau investitori privați care au reușit să vadă potențialul economic al acestor clădiri, de urmași ai nobilimii care doresc să reinstaureze clădirile ca exponenți ai istoriilor de familie, de membri ai comunităților locale care cred în valoarea culturală a acestora, sau de asociații de profil care vor să redefinească conceptul de monument istoric în societatea românească.

Proiectul Monumente Uitate a fost inițiat în 2008 de prof. dr. arh. Anca Brătuleanu. În 2012, coordonatorii de până atunci ai proiectului au înființat Asociația ARCHÉ, având ca scop cercetarea, protecția, conservarea, punerea în valoare și promovarea patrimoniului cultural. În prezent, proiectul Monumente Uitate este derulat de Asociația ARCHÉ, căreia i s-au alăturat ca parteneri instituţii de învăţământ şi cercetare, precum Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi, Universitatea Politehnica Timişoara sau Institutul Naţional al Patrimoniului.

 

Leave a Reply