Piața investițiilor imobiliare comerciale a totalizat aproximativ 525 de milioane de euro în 2025, iar volumul tranzacțiilor din acest an ar putea atinge aproximativ 800 de milioane de euro, potrivit datelor Colliers România.
Astfel, după un 2025 dominat de prudență și de amânarea unor tranzacții importante, consultanții Colliers estimează o revenire treptată a activității investiționale.
„Dacă economia internă (inclusiv riscul suveran) continuă să se îmbunătățească în 2026 sau să ofere perspective mai bune pe termen mediu, putem vedea evoluții favorabile de preț pentru activele imobiliare locale în S2 2026”, a notat Silviu Pop, research director România, la Colliers.
Pe segmentul de birouri, Bucureștiul ar putea înregistra livrări noi de aproximativ 45.000 mp anul acesta, după ce în 2025 nu a fost finalizat niciun proiect nou – o premieră în ultimele decenii. Anul viitor, volumul de livrări noi ar putea crește la 90.000 mp.
Consultanții Colliers atrag atenția că diferențele dintre clădirile premium și cele mai vechi se vor accentua, iar interesul din piață se va concentra tot mai mult pe proiectele bine poziționate și eficiente din punct de vedere energetic. Astfel, rata de neocupare a birourilor din București a ajuns la 11,75%, mult mai mică pentru clădirile noi sau zonele populare.
Pe segmentul de retail, piața își păstrează stabilitatea, chiar dacă presiunile asupra consumului rămân vizibile. Interesul dezvoltatorilor se mută în special către orașele secundare și de dimensiune medie, unde proiectele de tip parc de retail rămân atractive datorită costurilor mai scăzute și flexibilității ridicate. Urmează, potrivit planurilor dezvoltatorilor, inaugurări de circa 240.000 de metri pătrați de spații comerciale noi în 2026, cel mai ridicat nivel din 2011 încoace.
Pe zona de industrial și logistică, activitatea de închiriere ar urma să rămână relativ similară cu anul trecut, cu focus pe cerere mai mare din zona companiilor asiatice. Totodată, costurile ridicate de construcție și finanțare pot încetini livrările de spații noi, susținând presiunea asupra chiriilor și favorizând proiectele bine poziționate, adaptate nevoilor chiriașilor pe termen mediu.
Pe piața terenurilor, tranzacțiile au totalizat aproximativ 450 de milioane de euro, cu cerere ridicată din rezidențial și retail. Totodată, un semnal important pentru 2026 este revenirea cererii noi pe parcursul anului trecut, respectiv a investitorilor care pornesc activ procese de achiziție, nu doar închid tranzacții amânate din anii anteriori.
În segmentul rezidențial, presiunile de creștere a prețurilor sunt mai puternice decât cele de scădere, mai ales în marile centre urbane. Potrivit experților Colliers, oferta de locuințe rămâne relativ redusă (în special în București, unde au existat întârzieri administrative), ceea ce va pune presiune pe preț în sensul de creștere.





















