Volumul total al investițiilor din cele șase țări din ECE a ajuns la 5 miliarde de euro în primele trei trimestre ale anului 2024, iar anul viitor piața investițiilor imobiliare din ECE ar putea depăși 10 miliarde de euro, potrivit estimărilor Colliers.
Până la sfârșitul anului, volumul investițiilor va ajunge între 7 – 7,5 miliarde de euro, ceea ce reprezintă aproximativ 30% sub media ultimilor 10 ani. Polonia a generat aproape 55% din volumul total al regiunii, cu o activitate locală semnificativă în T2 și T3.
Rezultatele înregistrate au variat însă semnificativ în regiune, de la o scădere față de anul precedent de 63% a activității în Slovacia, la o creștere de 190% în România. De menționat că România are o pondere de aproximativ 13% în totalul activității din cele 6 țări în condițiile în care înaintea pandemiei, ponderea era, de regula, de o singură cifră.
„Perspectivele imobiliare în regiunea ECE rămân pozitive, deși regiunea nu este ferită de influențele externe și factorii macroeconomici care pot afecta piețele și industriile, în special în relația cu partenerii comerciali principali. Creșterea economică din ECE, mai ales în contrast cu recesiunea Germaniei, alături de stabilizarea prețurilor și revenirea capitalului instituțional, indică condiții mai favorabile până în 2026. În prezent, tranzacțiile se concentrează pe strategii de tip value-add și oportunist, în special în sectoarele unde prețurile au fost ajustate. Cu toate acestea, persistă discrepanțe semnificative de preț, mai ales în sectorul logistic. Privind spre 2025, optimismul este moderat, pe fondul stabilizării prețurilor și al așteptărilor privind reducerile dobânzilor de către Banca Centrală Europeană, care ar putea stimula activitatea pe piață”, susține Silviu Pop, Director ECE & Romania Research la Colliers.
Experții Colliers mai arată că investițiile regionale au crescut cu 24% față de anul precedent, dar rămân cu 37% sub nivelurile din 2022.