Actualizarea legislației privind intermedierea imobiliară, un proiect îndelung așteptat pentru transparentizarea pieței de real estate

Propunerea legislativă privind organizarea activității de intermediere imobiliară se află de la începutul anului în ciclul de aprobare în Parlament, iar noile reguli sunt așteptate atât de agențiile imobiliare, cât și de persoanele fizice care au nevoie de un consultant pregătit din punct de vedere teoretic și practic pentru a tranzacționa o locuință. Odată adoptată, noua lege ar trebui să sporească transparența pieței, fără a genera costuri suplimentare pentru proprietarii și cumpărătorii de locuințe. În teorie, și tranzacțiile ar putea să fie încheiate mai rapid, însă totul va depinde de varianta finală a legii votate de parlamentari și modul în care specialiștii din domeniu vor aplica reglementările.

În expunerea de motive a proiectului legislativ se subliniază că la nivel european nu există dispoziții armonizate în privința reglementării profesiei de agent imobiliar, neexistând nici un plan de adoptare a unor reguli unitare prea curând.

În document se concluzionează „necesitatea socială pentru reglementarea profesiei de agent imobiliar în România, în considerarea avantajelor și schimbărilor favorabile pe care aceasta este de natură să le aducă”.

În prezent, proiectul se află în faza de avizare la comisiile de specialitate și ar urma să fie adoptat de Senat în calitate de primă Cameră sesizată.

Aceasta este o reglementare care este așteptată de mai bine de 30 de ani și va genera doar un impact pozitiv asupra pieței imobiliare românești, consideră Răzvan Cuc, președinte RE/MAX România.

„În primul rând, profesia de intermediar imobiliar va fi recunoscută oficial și va include o fișă a postului, iar odată cu adoptarea noii legi, va fi obligatorie încheierea unui contract între agent și client, care să ateste drepturi și obligații atât pentru intermediar, cât și pentru client. Până acum existau reguli nescrise de care majoritatea agenților imobiliari țineau cont, dar, dacă erau încălcate, nu puteau exista sancțiuni clare”, a explicat Răzvan Cuc pentru Real Estate Magazine.

 

Good to know

Legislația intermedierii imobiliare, așteptată de circa 30 de ani

  

Mai mult, în noua legislație sunt introduse norme de conduită pentru consultanții imobiliari și obligativitatea urmării cursurilor de perfecționare o dată la trei ani. Totodată, va fi înființat și un Registru Electronic Național al Intermediarilor Imobiliari, care va include toți specialiștii acreditați din domeniu.

Diana Micu copy 200x300 - Actualizarea legislației privind intermedierea imobiliară, un proiect îndelung așteptat pentru transparentizarea pieței de real estateDiana Micu, fondatoarea agenției EGO Rezidențial, este de părere că, atât timp cât programa cursurilor va fi una actualizată, iar cursurile vor fi parcurse cu strictețe, interacțiunea cu agenții imobiliari va fi una plăcută. Mai mult, clienții vor simți valoarea adăugată și vor avea mai multă încredere.

„Cred că este un lucru bun pentru întreaga industrie. Durata tranzacțiilor poate fi accelerată din simplul motiv că, cel puțin teoretic, fiecare agent va cunoaște și va urma corect pașii documentației, în funcție de fiecare speță”, a precizat Diana Micu pentru Real Estate Magazine.

Reglementarea mai clară a profesiei ar putea deschide noi oportunități pentru agențiile imobiliare, în sensul creșterii afacerilor. Executivii din zona agențiilor care au discutat cu Real Estate Magazine au sugerat că, pe termen lung, în România am putea avea o situație similară cu piețele occidentale, unde majoritatea tranzacțiilor sunt încheiate prin intermediul brokerilor specializați.

Ionuț Nicolescu, președintele SVN România, susține că aplicarea acestei legi va duce și la o relație profesională mult mai personalizată între clienți și intermediari.

În faza aceasta, nu este clar dacă noile reglementări vor influența intervalul în care se încheie o tranzacție sau politica de comisionare a agențiilor.

Agențiile investesc constant în pregătirea propriilor consultanți

Companiile specializate în tranzacții imobiliare aveau propriile cursuri și inițiative în zona educațională cu mult înainte ca aceste prevederi să fie incluse în noua lege propusă.

Alexandru Pricop, managing partner în cadrul Residentialist by SVN, este de părere că procesul de învățare continuă ar trebui să fie parte din cultura oricărei organizații.

„Doar astfel poți rămâne competitiv, doar așa poți să oferi cele mai bune servicii și să crești businessul, în definitiv. Derulăm și ore de practică și colegii noștri participă deja la cursuri de specialitate derulate de asociațiile de profil. Vom aplica orice noi decizii care se vor vota și vom participa în continuare la cursuri de specialitate, fără ca investițiile necesare să reprezinte un criteriu de decizie”, a subliniat Alexandru Pricop pentru Real Estate Magazine.

La nivelul rețelei RE/MAX, care numără peste 1.000 de consultanți imobiliari, abordarea este de a organiza un training pentru fiecare persoană proaspăt recrutată. De asemenea, agenția și-a creat propria academie, unde sunt disponibile cursuri de perfecționare.

„Dacă legea va fi adoptată, vom include, bineînțeles, toate informațiile și îndrumările necesare exercitării acestei profesii în programele noastre de perfecționare”, a specificat reprezentantul RE/MAX.

În cadrul EGO Rezidențial, noii agenți încep activitatea pe teren doar după ce participă la un training organizat de fondatoarea companiei. Ulterior, fiecare agent urmează cursuri de profil acreditate de către Ministerul Muncii.

„Întotdeauna vom face tot ce este necesar pentru a activa în condiții legale. Noua lege nu mă impactează din punct de vedere financiar”, a declarat Diana Micu.

Ce aduce noua lege pentru românii care vor să încheie tranzacții?

Una dintre întrebările privind noua legislație se referă la costurile care ar putea fi percepute de agenții, având în vedere și noile cerințe de pregătire a consultanților. Reprezentanții agențiilor care au discutat cu Real Estate Magazine spun că din perspectiva costurilor nu ar trebui să existe modificări semnificative.

„Tranzacțiile imobiliare se pot scumpi din mai multe motive, dar noua lege nu cred că va avea un impact asupra prețurilor agențiilor”, afirmă fondatoarea EGO Rezidențial.

Pe de altă parte, piața rezidențială se confruntă cu inflația încă ridicată din economia României și un cost mai ridicat al materialelor și forței de muncă, la care se adaugă și procesul îngreunat de acordare a autorizațiilor de construcție. Toate aceste elemente pun presiune pe prețurile finale ale locuințelor, în special pentru stocul nou.

Good to know

Noua lege ar trebui să elimine cazuri precum furtul de informații și alte practici înșelătoare

Noua lege ar trebui să elimine și o serie de situații precum furtul de informații, promovarea unor anunțuri fără contract semnat, practici înșelătoare, perceperea unor plăți în afara clauzelor contractuale și alte aspecte similare, potrivit lui Alexandru Pricop.

„Piața va deveni una transparentă, iar toți practicanții activității de intermediar imobiliar vor deveni profesioniști, care vor dori să ofere servicii de o calitate cât mai bună, ceea ce va duce și la o reprezentare mult mai bună a intereselor clienților. Piața în sine va deveni, implicit, una mai bună, cu servicii la o calitate mai ridicată. Clienții vor beneficia, probabil, cel mai mult; vor avea chiar posibilitatea de a face o selecție dintre ofertele mai multor intermediari, având ocazia de a fi mult mai diligenți în acest proces. Iar în ansamblu, pe termen mediu și lung, piața în sine va fi una în care serviciile vor fi de o calitate net superioară”, a mai spus managing partner-ul Residentialist by SVN.

Cum va evolua relația consultant-dezvoltator în perspectiva noilor reguli?

Companiile de dezvoltare rezidențială nu vor percepe diferit colaborarea cu agenții/agențiile imobiliare dacă noua legislație este adoptată, însă s-ar putea ca relația să se consolideze, având în vedere reglementarea mai clară a activității.

Ionuț Nicolescu consideră că dezvoltatorii nu ar trebui, în mod normal, să aibă o atitudine diferită în raport cu intermediarii de tranzacții. De altfel, legea propusă stipulează ca orice intermediar imobiliar să își dezvăluie identitatea față de un potențial cumpărător. Executivul adaugă faptul că trebuie realizată și o diferențiere clară între intermediar de tranzacție și consultant imobiliar.Ionut Nicolescu SVN Romania copy 200x300 - Actualizarea legislației privind intermedierea imobiliară, un proiect îndelung așteptat pentru transparentizarea pieței de real estate

„Noi, spre exemplu, nu suntem doar intermediari, ci consultanți; suntem alături de investitor de la procesul de identificare și de achiziționare a unei parcele de teren, la procesul de întocmire a planurilor de dezvoltare, research și poziționare pe piață, obținerea unei finanțări sau procese de due diligence. Natura serviciilor este, deci, mult mai complexă, iar noua lege nu ar trebui să aibă un impact semnificativ în astfel de cazuri”, potrivit acestuia.

Noua lege va fi o veste bună și pentru oamenii care vor să-și construiască o carieră în real estate, iar agențiile speră că procesul de recrutare va deveni mai eficient.

„Prin simplul fapt că va exista o școală de agenți imobiliari, Autoritatea Naţională pentru Calificări, ce ține de Ministerul Educației, ne va ajuta să identificăm persoanele calificate pentru această profesie. Cu siguranță, absolvirea școlii, dar și alte cursuri de perfecționare vor fi un criteriu clar de departajare între candidații pentru un post de agent imobiliar”, susține Răzvan Cuc.

Alexandru Pricop adaugă faptul că tocmai aceste schimbări vor face domeniul mult mai atractiv pentru o serie întreagă de specialiști, care activează poate actualmente în vânzări în marile corporații. Aceștia „ar putea fi atrași de un domeniu de activitate reglementat și transparent, cu perspective foarte bune de câștig, specifice unei activități de tip antreprenorial, mai permisive și în concordanță cu nivelul de implicare setat”.

Nu este clar când va intra în vigoare noua legislație și acest lucru va depinde foarte mult de dezbaterile parlamentarilor. Însă proiectul de lege respectă normele constituționale și se integrează în sistemul legislativ existent, potrivit unei evaluări realizate de Senat. Astfel, proiectul ar putea avea un traseu mai puțin sinuos în fazele de aprobare în Parlament.

Articol publicat inițial în Real Estate Magazine, Nr.49.

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA