Studiu: Revine interesul investitorilor locali și internaționali pentru hotelurile din România

Alex Moldovan

, Real News

Piața hotelieră din București a cunoscut o revenire semnificativă în primul trimestru din 2023. Rata de ocupare a hotelurilor, printre cele mai ridicate din Europa Centrală și de Est, a crescut cu 33%, potrivit companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield

Rata de ocupare a hotelurilor din București a fost de 62% în primul trimestru, în creștere cu 33% față de perioada similară a anului trecut și se află la doar 5% sub nivelul din 2019, an premergător pandemiei. Raportat la regiune, Bucureștiul a înregistrat a doua cea mai mare rată de ocupare a hotelurilor, imediat în urma Varșoviei, dar peste cele din Budapesta, Bratislava, Praga și Sofia, arată datele companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield.

Potrivit hotelierilor din București, performanța din acest an este determinată de o revenire puternică a cererii pe segmentul turismului individual, precum și de o îmbunătățire pe segmentul turismului de grup și de afaceri. De asemenea, evoluția pozitivă a indicatorilor a fost susținută și de creșterea calității ofertei de hoteluri din București prin deschiderea Marmorosch București, Autograph Collection și renovarea Intercontinental Athenee Palace.

Sevda Cadir, Senior Hospitality Consultant, Cushman & Wakefield CEE & SEE: ”Piața hotelieră din București înregistrează o redresare puternică post-COVID în ceea ce privește indicatorii de performanță. Evoluția din primul trimestru crează premizele pentru un an fructuos, în condițiile în care nivelul RevPAR a depășit valoarea din Q1 2019. În aceste circumstanțe, vedem o revenire a interesului investitorilor locali și internaționali pentru hotelurile din România, deși aceștia rămân prudenți din cauza nivelului ridicat de incertitudine și a costurilor mai mari de finanțare. Prima tranzacție a fost deja încheiată în primul trimestru (vânzarea hotelului K+K Elisabeta) și ne așteptăm ca activitatea investițională să se redreseze în continuare în a doua jumătate a anului.”

Potrivit datelor firmei de cercetare STR Global, specializată ȋn industria hotelieră, tariful mediu al hotelurilor din București a fost de 92 de euro în primul trimestru, depășind cu aproape 12% nivelurile din 2019 și fiind cu 35% peste valoarea din primul trimestru al anului trecut, în condițiile în care în acest an cota de TVA pentru industria HORECA a fost majorată de la 5% la 9%.

Creșterea tarifului mediu și a ratei de ocupare a dus la o îmbunătățire cu peste 80% a venitului mediu pe cameră disponibilă din București comparativ cu același interval din 2022. În consecință, hotelierii din Capitală au încasat în perioada ianuarie-martie, în medie 57 euro/noapte pentru fiecare cameră disponibilă, cel mai mare nivel dintre capitalele din CEE (Bratislava, București, Budapesta, Praga, Sofia, Varșovia).

În 2022, România a înregistrat un volum total de tranzacții de circa 75 de milioane de euro, din care Bucureștiul a înregistrat circa 44 de milioane de euro. Volumul tranzacțiilor a înregistrat o creștere de 56% la nivel de țară, respectiv 91% în București comparativ cu 2021.

În ultimii ani, piața hotelieră din București a înregistrat o creștere medie anuală moderată a ofertei noi, de 1,5% între 2016 și 2021. În 2022 nu a fost deschis niciun hotel nou pe piața din București, însă până în 2024 este estimată o rată medie anuală de creștere de 4,9% a numărului de camere, datorată în mare parte de lansări de hoteluri premium și de lux. Swisshotel, Corinthia Grand Hotel Boulevard, Novotel Baneasa, Ibis Syles Bucharest Airport, sunt printre lansările anunțate în urmatorul an și jumătate în București.

 

energyexpo - AXXIS Nova Resort & SPA