Piața de închirieri, puternic afectată de contextul pandemiei

Catalin Socol

, Real Market

Dacă la începutul anului 2020 chiria medie solicitată pentru un apartament de două camere în Capitală ajunsese la un nivel record, de aproximativ 420 de euro, până în acest moment al anului scăderea înregistrată este de circa 10-15%. Scăderi similare s-au înregistrat și pentru celelalte categorii de locuințe.

Dacă în trecut, între lunile de vară (iunie și iulie) și cele ce se apropiau de începutul anului școlar și universitar (august și septembrie), creșterea medie înregistrată de prețurile medii de închiriere era de aproximativ 10%, anul acesta creșterea prețurilor medii a devenit aproape insesizabilă sau chiar inexistentă pentru apartamentele mai spațioase, de trei sau patru camere. Cea mai importantă scădere înregistrată anul acesta s-a remarcat în lunile martie-mai, când prețurile solicitate de proprietari au scăzut brusc cu aproximativ 10%, conform statisticilor site-ului de profil anuntul.ro.

Din acel moment s-a observat o menținere într-un trend descendent, însă cu o pantă mult mai ușoară față de cele două luni de stare de urgență. Un alt aspect de luat în calcul este că în statistici vorbim despre prețurile de închiriere solicitate, iar după cum ne arată experiența pentru astfel de momente, marjele de negociere au crescut și ele, ca și flexibilitatea proprietarilor în negocierea condițiilor de închiriere. Bineînțeles, această scădere a fost predictibilă, având în vedere o blocare a pieței de închiriere.

Scădere de 10-15% a chiriei medii pentru un apartament de două camere în Capitală

Impactul principal al contextului pandemic asupra pieței de închiriere s-a reflectat în creșterea ofertei și scăderea cererii. Desigur că atât situația studenților, care locuiau în mare parte în apartamente închiriate, cât și situația concedierilor masive din multe sectoare ale economiei – cum este cazul HORECA sau al sectorului turistic, unde activitatea s-a reluat, însă doar parțial, iar mare parte din angajați și-au pierdut, cel puțin temporar, locurile de muncă, au afectat cererea de închiriere.

Aproape 30% din totalul angajaților români lucrează acum de acasă, conform unui sondaj realizat de site-ul de recrutare BestJobs, iar potrivit datelor oficiale ale Ministerului Muncii, în lunile martie, aprilie și mai aproape 430.000 de români și-au pierdut locul de muncă.

Dacă în cazul achiziției de imobile efectele asupra prețului s-au resimțit mai greu, în cazul închirierilor acestea s-au resimțit imediat, iar dinamica pieței muncii s-a reflectat fără întârziere în evoluția prețurilor de închiriere. Prin urmare, numărul mare de persoane cu probleme în a-și găsi un nou loc de muncă, mai ales în cazul celor proveniți din industriile vulnerabile, cât și o scădere temporară a veniturilor pentru multe categorii de salariați au dus, de asemenea, la o scădere a cererii pentru apartamente sau case de închiriat.

Creșterea ofertei este determinată de eliberarea unui număr mare de locuințe, datorită efectelor enumerate până acum, dar și de scoaterea spre închiriere a multor apartamente ce erau anterior puse la vânzare, pentru obținerea unui venit imediat. În plus, multe apartamente care înainte erau închiriate în regim hotelier au fost date în regim de închiriere pe termen lung, ulterior stării de urgență. Să nu uităm nici de centrele universitare, unde apartamentele eliberate în prima parte a anului de către studenți aduceau, în mod tradițional, o creștere a ofertei de închiriere, care nu va mai fi compensată anul acesta de explozia de închirieri din perioada de toamnă. Acest ultim fapt ne face să credem că scăderea prețurilor de închiriere va continua în centrele universitare, ce vor avea o ofertă mult mai mare.

Efectul pandemiei asupra închirierii spațiilor de birouri

Dacă la nivel internațional companii precum Google și Facebook au adoptat munca de acasă pentru mai toți angajații lor până în anul 2021, această abordare a fost preluată, în mai mică sau mai mare măsură, și de multe firme din țara noastră. Spre exemplu, companii precum eMAG sau British American Tobacco au ales să își țină anul acesta angajații acasă, iar zona centrelor de birouri Aurel Vlaicu – Pipera, altădată un furnicar, a ajuns acum de nerecunoscut. Desigur că, deși aproximativ 25% dintre angajații din Capitală, ce lucrează în centrele de birouri, s-au întors fizic la muncă, pentru o parte dintre aceștia – mai precis pentru cei ce sunt părinți – întoarcerea la birou este cu atât mai dificilă. În privința spațiului ocupat de salariați au intervenit, de asemenea, modificări, spațiul per angajat crescând, pentru a respecta condițiile de distanțare socială.

Ca urmare a contextului cauzat de pandemie, cererea pentru spații de birouri din Capitală a scăzut cu aproximativ 45%, în comparație cu perioada similară a anului trecut, potrivit unui studiu realizat de Avison Young.

Conform companiei canadiene, o creștere s-a înregistrat în privința cererii de relocare din spații de birouri mai vechi, cu un plus de circa 9%. Totodată, se pare că dezvoltările de spații de birouri și logistice nu ar avea de suferit anul acesta. O veste negativă vine însă din creșterea cu 80% a ratei de neocupare a birourilor din Capitală, la o rată ce se apropie de 10%.

Și totuși, în ciuda reducerii aparent îngrijorătoare a ocupării spațiilor de birouri datorată muncii de acasă, necesitatea distanțării sociale a dus la extinderea spațiilor închiriate pentru unele companii, tocmai pentru că nu orice muncă poate fi realizată de la distanță. Spre exemplu, compania Globalworth a închiriat în ultimele luni peste 25.000 de metri pătrați în clădirile sale. Dezvoltatorul a livrat recent un complex format din trei clădiri, Globalworth Campus, în imediata vecinătate a stației de metrou Pipera.

Material publicat inițial în Real Estate Magazine, Nr.33.

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA

Leave a Reply