„Stilul neoromânesc cred că este o încununare a creației în domeniul arhitectural a poporului român, deopotrivă oameni simpli din popor, necunoscuți și mari arhitecți”, susține arhitectul Adrian Păun, într-un interviu acordat revistei Real Estate Magazine.

STILUL NEOROMÂNESC a apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea, ca o rezultantă a unei mișcări internaționale (mai ales europene, dar nu numai) de exprimare a identității naționale.

A fost momentul când vechile imperii s-au spart și au apărut noile națiuni, iar arhitectura este cel mai puternic element de exprimare a identității. În vestul Europei s-au reactivat vechi stiluri arhitecturale (gotic, clasic, renascentist), cărora le-au pus un «neo» în față ca semn al actualizării/înnoirii, apărând astfel stilurile neogotic, neoclasic, neorenascentist.

În România și celelalte țări din sudestul Europei nu existau niște stiluri arhitecturale vechi și consacrate, astfel că au format un stil național din elemente mai vechi și valoroase. În
cazul nostru, stilul neoromânesc are la bază stilul brâncovenesc, arhitectura culelor oltenești, arhitectura populară și arhitectura epocii lui Ștefan cel Mare. În acest stil s-a lucrat foarte mult în perioada interbelică, odată cu formarea României Mari și până la venirea comuniștilor la putere.

Două din primele lucrări în stil neoromânesc sunt Casa Lahovari și Bufetul de la Șosea (Casa Doina), proiectate de arhitectul Ion Mincu.”

Către stilul românesc și neoromânesc, arhitectul Adrian Păun a ajuns în urma unor înșiruiri de evenimente, care l-au determinat să înțeleagă mai bine frumusețea stilurilor și să remarce că i se potrivesc în cariera de arhitect cel mai bine.

Fiind solicitat pentru proiectarea unor case, el a avut ocazia să studieze mai bine stilul tradițional și pe cel neoromânesc, pentru a îndeplini dorințele clienților, iar de acolo, și-a
lărgit aria de stiluri, proiectând și lucrări neoclasice, renascentiste, palladiene
sau neogotice.

Arhitectul povestește că întâlnirea cu aceste stiluri nu a fost una ușoară și că pentru primele trei case proiectate a făcut inițial 40 de modele, până a fost mulțumit de rezultate.

După ce terminase deja o altă facultate tehnică, de proiectare de avioane, a decis că vrea să lucreze în domeniul arhitecturii, așa că a început una nouă, de șase ani, și a schimbat domeniul pentru a-și urma noua pasiune.

A plecat, după terminarea studiilor, ca arhitect în Irlanda, iar apoi a lucrat patru ani în București, la firme mai mari de arhitectură. Abia în 2013, în urma unor împrejurări, a început să lucreze pe cont propriu și și-a deschis propriul birou de arhitectură.

„Când am ales să studiez Arhitectura, mi-am dorit să proiectez case, nu avioane, pentru că dacă era vorba de avioane, stăteam în ce aveam, nu mai pierdeam timpul cu încă o facultate. Pentru mine, casele înseamnă construcții în scopul locuirii, funcționale, cu o volumetrie frumoasă, cu un acoperiș frumos și cu detalii frumoase. Acest tip de case l-am regăsit în arhitectura neoromânească, de care m-am atașat involuntar, în mod natural. Pe timpul studenției, dacă eram întrebat care este cea mai frumoasă casă, aș fi răspuns fără dubii: Vila Minovici! Au trebuit să treacă anii pentru a înțelege că aceste case conțin în ele frumosul propriu poporului român, frumos pe care noi în general îl recunoaștem în mod inconștient și îl apreciem, chiar dacă nu-l putem exprima în cuvinte. Este partea frumoasă din moștenirea noastră subconștientă, colectivă.”

Evoluția pieței în această direcție pare a fi una pozitivă, ascendentă

„Datorită înțelegerii acestui stil (neoromânesc – n.red.), am ajuns să înțeleg și să apreciez și alte stiluri, precum cel neoclasic, renascentist sau mediteranean, pe care le lucrez, de asemenea, cu mare plăcere. Această plăcere cred că vine din faptul că aceste stiluri arhitecturale au incluse în ele o identitate a grupului (a poporului în mijlocul căruia s-au născut) și o valoare estetică și arhitecturală ce a fost validată pe parcursul unei perioade lungi de timp de către un număr foarte mare de oameni.

„Arhitectura este o artă în sine, dar este și o artă integratoare, care adună lângă sine și alte arte, iar acest lucru cred că trebuie folosit spre bucuria oamenilor!”

Am început să proiectez astfel de case în urmă cu aproximativ șapte ani și, de atunci încoace, an de an, apar tot mai multe solicitări. Evoluția pieței în această direcție pare a fi una pozitivă, ascendentă, și creșterea aceasta poate avansa cu o rapiditate și mai mare, în măsura în care tot mai mulți oameni vor afla că există și această opțiune și arhitecți care pot proiecta aceste stiluri. Cu siguranță va fi un procent tot mai mare din masa mare de oameni care doresc să-și construiască o casă și care vor dori o locuință frumoasă, cu personalitate, care să le placă lor și tuturor celor care o văd. Trebuie să înțelegem că oamenii caută frumosul pentru că îl asociază cu fericirea (pe bună dreptate) și că o casă frumoasă ne face să ne simțim bine, ne face fericiți!”

Elemente specifice, decorative și compoziționale cu cel mai mare impact

După ce depășește alături de clienții săi partea funcțională, în cadrul căreia caută să integreze în proiect cât mai bine cerințele specifice ale acestora, se ajunge la partea cea mai dificilă, designul casei, felul în care ea va arăta la exterior.

„Pentru a obține o casă frumoasă, trebuie avute în vedere mai multe aspecte, pe care le lucrez pe rând: o volumetrie frumoasă, care rezultă din jocuri de volume armonios îmbinate și dintr-un acoperiș frumos (acesta este un element nu doar specific, ci și foarte greu de obținut uneori).

Al doilea aspect este legat de raportul dintre plin și gol, plus forma golurilor – în stilul neoromânesc, golurile de uși și ferestre sunt terminate în semicerc la parter și rectangulare la etaj (dar aceasta nu este o dogmă bătută în cuie), goluri pe care le putem așeza după diverse reguli compoziționale (simetrie, axialitate etc.) sau pur și simplu ca într-un joc din care să rezulte armonie și frumusețe, această metodă fiind cea mai grea, dar și cea mai frumoasă, în opinia mea.

Un al treilea aspect este legat de detaliile ornamentale – pot fi ornamente din stucco sau piatră, lemn, fier forjat și chiar vitralii și picturi. Arhitectura este o artă în sine, dar este și o artă integratoare, care adună lângă sine și alte arte, iar acest lucru cred că trebuie folosit spre bucuria oamenilor!”

Mare parte din proiectele arhitectului Adrian Păun necesită elemente decorative realizate manual. Însă găsește cu mare greutate meșteri specialiști.

„Acesta este un subiect foarte delicat. Meșterii se găsesc foarte greu deoarece produsul muncii lor nu a mai fost solicitat de piață (nu au mai avut «vânzare»), iar cei câțiva care au supraviețuit, iau drumul străinătății, la fel ca mulți români din varii domenii.

Cu toate acestea, am reușit să găsesc colaboratori buni pentru fiecare specialitate în parte, în toți acești ani, de când am pornit pe drumul acesta. Pentru mine a fost important să se realizeze acele case frumoase pe care le proiectez, nu doar să rămână clienții cu niște desene pe care nu le pot realiza.

Aceste meserii, împreună cu arhitectura pe care o practic vor rezista mai departe în măsura în care sunt clienți pentru așa ceva – și am nădejde că vor fi tot mai mulți. Raționamentul este foarte simplu: nu v-ați săturat de urât? Haideți să facem ceva!”

Casă inteligentă în stil neoromânesc? Da, se poate!

„Există un grup mic de oameni, din mijlocul cărora îmi place să cred că fac și eu parte, care caută frumosul și valoarea. Pe acestea le poți găsi fără marjă de eroare apelând la clasic și tradițional. Sunt oameni care își construiesc case din chirpici, din baloți de paie, din lemn, case acoperite cu șiță, șindrilă sau stuf, oameni care și-au dat seama de capcana modernismului și care se inspiră din trecut, mergând înainte.”

Arhitectul Adrian Păun insistă asupra faptului că pentru clienții săi nu proiectează case așa cum erau ele în perioada interbelică sau chiar înainte, ci doar se inspiră din trecut, adaptând
la prezent.

„Adaptările pe care le fac în proiectele mele, încerc să fie cât mai puțin intruzive cu stilul, dar esențiale: în primul rând este vorba despre structură și partea constructivă ce trebuie să fie în acord cu legislația, materialele și metodele de lucru moderne. Altă adaptare pe care o fac este legată de modul de locuire, conform cu omul modern, care trebuie să se simtă la fel de confortabil ca în orice casă modernă bine făcută. Altă adaptare este legată de metodele de economisire a energiei; alta este legată de faptul că încerc să aduc aceste case de la nivelul «high-class», cum erau ele în perioada interbelică, la un nivel «mediu», astfel încât o mai mare parte a societății să-și permită astfel de case.

Casele mele nu au nicio problemă în integrarea soluțiilor moderne de economisire a energiei și chiar integrăm astfel de soluții în proiectele noastre, în funcție de cerințele și bugetul clienților.

Din punctul meu de vedere, cel mai important aspect este modul de locuire sănătos pe care mulți îl pierd din vedere când își construiesc o casă nouă, în încercarea de a fi cât mai eficientă
energetic.

Casele vechi aveau pereții exteriori făcuți în așa fel încât casa «să respire». Acest lucru înseamnă că o cantitate mică de aer circulă prin pereți de la interior la exterior și invers, aerisind casa și păstrând un aer curat, nepoluat, chiar și atunci când ferestrele sunt închise.

Multe din materialele moderne folosite în construcții la ora actuală blochează acest proces natural și ajungem să avem tot felul de probleme de sănătate fără să știm de ce. Trebuie să ne decidem: o casă sănătoasă sau o casă eficientă energetic! Eu cred că se pot ambele, și asta facem în proiectele noastre.”

O mulțime de case vechi, interbelice sunt lăsate în paragină pe tot teritoriul României. Ar putea fi, oare, ele salvate? Și dacă da, cum?

„Soluția ar fi ca acestea să fie cumpărate de oameni care le apreciază și care au fonduri să le renoveze. Chiar și noi suntem implicați în câteva astfel de proiecte. Sunt o mulțime
de clădiri degradate, dar cred că ar trebui să ne uităm și spre cele care au fost în această stare și care, prin bunăvoința unor oameni deosebiți, au fost readuse la frumusețea de odinioară. Acei oameni și exemplul lor trebuie încurajate! Am putea avea un spațiu urban extraordinar dacă ar fi renovate!”, conchide arhitectul Adrian Păun.