Când intri în Bucureşti, orizontul ţi se îngustează. Stânga-dreapta maşini, faţă-spate claxoane. În zare, nu vezi raze de soare, ci plutesc nori de praf prin care îşi croiesc drum bucureştenii surprinşi în fiecare zi de oferta Capitalei. 1.200.000 de şoferi nervoşi împart cu pistolul în mână drumurile gândite pentru 100.000 de maşini. Dacă unora le trece prin gând să renunţe la drum şi vor să parcheze, trebuie să se înarmeze cu multă răbdare. Bucureştiul are doar 80.000 de locuri de parcare. Asta dacă nu le luăm în calcul pe cele improvizate pe spaţiile verzi, pe trotuar, pe liniile de tramvai sau, de ce nu, pe mijlocul străzii. Ne surprinde fiecare studiu care ne scoate fruntaşi la poluare: primul loc în Europa – şi tot cu mirare aflăm că înghiţim de zece ori mai mult praf decât europenii civilizaţi, rezultat din cele 10.000 de şantiere bucureştene. Şi de parcă n-ar fi de ajuns, la fiecare ploaie Capitala pluteşte, pentru că nimeni nu a gândit până acum un sistem de canalizare eficient.
Bucureştiul este un oraş fără identitate, haotic, murdar, gri şi poluat. De aceea, vă invit într-un periplu prin marile oraşe europene. Să învăţăm de la alţii cum se gospodăreşte un oraş. Fiecare mare capitală europeană s-a dezvoltat pe direcţii impuse de autorităţi care au avut o viziune, un concept şi un mare respect pentru cei care i-au ales. Budapesta a rezolvat problema traficului instalând 160 de camere de luat vederi în tot oraşul, care să-i monitorizeze pe şoferi. Prima bandă de pe străzi este dedicată exclusiv maşinilor de transport în comun. Primăria construieşte o centură cu patru benzi în jurul Capitalei şi al optulea pod peste Dunărea care taie oraşul. De un secol încoace, vienezii nu-şi lasă autorităţile să le încalce dreptul la confort şi sănătate. O lege strictă interzice defrişarea centurii verzi din jurul oraşului şi obligă statul să cumpere toate terenurile scoase la vânzare de particulari, pentru ca apoi să le transforme în parcuri. Viena are 200 de kilometri pătraţi de verdeaţă, 340 de parcuri istorice şi 34.000 de grădini mici. La Viena se respiră acum ca în Alpi şi fiecare construcţie înălţată se face în funcţie de spaţiul verde stabilit de primărie. La Praga, orice nou proiect imobiliar care iese din mâinile arhitecţilor trebuie să fie complementar clădirilor din jur. Între capitalele fostelor ţări comuniste, Praga este cea mai unitară ca gândire şi dezvoltare. După două decenii de la căderea comunismului, oraşul are pretenţia de a fi intrat în plutonul metropolelor occidentale. Atrage tot mai mulţi turişti şi tinde să devină centrul economico-financiar al Europei Centrale. La Varşovia, peste griul blocurilor comuniste s-au aşternut culori calde, care ascund lucrările de izolaţie impuse şi de normele europene, şi de autorităţi. Din ruinele celui de-al Doilea Război Mondial, s-a născut un oraş frumos, cu istorie zbuciumată, care îşi cere tot mai mult dreptul de a intra pe lista celor mai vizitate oraşe din lume.
Pe 5 iunie, bucureştenii au şansa să-şi angajeze primar care să fie în stare să facă diferenţa. Între haos şi frumos. În jurul Capitalei a devenit un lux să locuieşti pe câmp. Case de sute de mii de euro nu au reţea de apă, ci puţuri de mare adâncime. Iar multe blocuri cu penthouse la ultimul nivel funcţionează cu fosă septică în subteran şi depind de vidanjă. Mai rustic de atât nu se poate. Păşim pe un drum către un cartier de vile de o jumătate de milion de euro, chiar lângă Bucureşti. Pe aici, când plouă, intri doar cu maşina de teren. Iar asfaltul şi civilizaţia par o necunoscută. Lipsa utilităţilor i-a lăsat pe oameni să construiască haotic în jurul Capitalei. S-a construit masiv pe fostele terenuri agricole şi zeci de mii de bucureşteni s-au mutat în valuri din marile cartiere dincolo de periferie, în apropierea şoselei de centură. Puţini mai visează la civilizaţie în zonele nou construite. Fără intervenţia autorităţilor, singura opţiune – infrastructura făcută de dezvoltatori pe cheltuiala lor – este un imens labirint încâlcit, ce pare conceput în grabă, pe genunchi. Drumurile către ansamblurile imobiliare nu se intersectează, iar reţelele de conducte subterane sunt ramificate aiurea, fără vreo strategie. Şi toate investiţiile în utilităţi au umflat preţul locuinţelor. O viziune concretă privind aria metropolitană ne-ar fi adus decongestionarea Capitalei, sudul şi nordul oraşului dezvoltate unitar, venituri din apariţia unor noi zone de investiţii, dezvoltare regională şi sute de milioane de euro din fonduri structurale. Felul în care va arăta Capitala depinde şi de noi. Mai e o lună până la alegerile locale. Înainte de a intra în cabina de vot şi a vă pune ştampila pe un nume, faceţi-vă timp să analizaţi cu atenţie programele de guvernare locală ale candidaţilor.