Peste 20.000 de apartamente sunt dezvoltate în acest moment în proiectele rezidențiale din București, iar 70% dintre acestea ar urma să fie
Piața birourilor din București se va extinde cu o suprafață închiriabilă de aproximativ 377.000 de metri pătrați în cel de-al doilea semestru al
România a înregistrat cea mai mare creștere a lucrărilor de construcție din Uniunea Europeană în cel de-al doilea trimestru al anului, atât în
Stocul industrial modern din România a depășit suprafața de 4 milioane de metri pătrați în primul semestru al anului, iar până la finalul anului
De la un aeroport cu formă futuristă, la un zgârie-nori care dă senzaţia că este neverosimil de subţire spre vârf, trecând printr-un loc de joacă
În București continuă și azi o serie de lucrări de extindere a infrastructurii rutiere, existând planuri pentru deschiderea unor noi șantiere.
Piața spațiilor industriale și de logistică se apropie de borna de patru milioane de metri pătrați la nivel național, însă majoritatea
Volumul lucrărilor de construcții, ca serie brută, a crescut cu 23% în primele șase luni ale anului în comparație cu perioada similar a anului
Primăria Municipiului București analizează variante pentru taxarea șoferilor care intră în centrul Bucureștiului, în condițiile în care în
Europa Centrală și de Est, investiții imobiliare de 4,1 miliarde de euro în primul semestru din 2019
Volumul de investiții imobiliare în Europa Centrală și de Est a ajuns la 4,1 miliarde de euro în primele șase luni din 2019, iar piața din



















