Începând cu luna mai, indicele ROBOR în funcție de care se stabilea dobânda la creditele în lei a fost înlocuit cu Indicele de Referință pentru
Consiliul Concurenței a aprobat tranzacția prin care Dedeman s-a asociat cu Element Industrial pentru dezvoltarea unui parc logistic în zona
Parcul auto al operatorului STB din București va adăuga 130 de autobuze hibrid marca Mercedes-Benz. Astfel, Primăria Municipiului București a
Operatorul Apex Alliance Hotel Management a inaugurat hotelul Hillton Garde Inn în incinta Aeroportului Internațional Henri Coandă. Hotelul are
Piața locală de facility management va depăși două miliarde de euro ca valoare în acest an, pe fondul creșterii sectorului imobiliar. Jucătorii
Anul viitor ar urma să fie demarate lucrările de construcție pentru un nou terminal la Aeroportul Internațional Henri Coandă. Investiția va fi
Centre comerciale cu o suprafață totală de aproape o jumătate de milion de metri pătrați sunt în construcție sau în faza de proiect, cu date de
Deschiderile de centre comerciale vor fi accelerate în România în cea de-a doua parte a anului, suprafețele noi însumând 150.000 de metri
Facilitățile fiscale pentru salariații din sectorul construcțiilor sunt greu de aplicat, potrivit unui sondaj realizat de către firma de
HAGAG Development Europe a început construcția unui proiect rezidențial în zona Pipera, care va necesita o investiție totală de aproximativ 90 de





















