ELCEN obține aprobarea PUD-urilor pentru „Cartierul Energiei”, proiect de 85 milioane euro în Grozăvești

Aprobarea celor două Planuri Urbanistice de Detaliu (PUD) pentru proiectul „Cartierul Energiei” marchează un nou pas în dezvoltarea unei investiții de aproximativ 85 milioane euro inițiate de Electrocentrale București (ELCEN), pe un fost amplasament industrial din zona Grozăvești.

Proiectul vizează reconversia a peste 1,8 hectare de terenuri dezafectate aflate în proximitatea CET Grozăvești și transformarea acestora într-un pol dedicat energiei, inovației și activităților comunitare. Potrivit companiei, documentațiile urbanistice aprobate stabilesc cadrul pentru dezvoltarea a două componente majore: un hub administrativ destinat instituțiilor și companiilor din sectorul energetic și un complex multifuncțional care va include un centru de afaceri, spații expoziționale dedicate tehnologiilor verzi, un hub de inovare și facilități culturale și sportive.

„Aprobarea celor două Planuri Urbanistice de Detaliu este un moment important pentru proiectul «Cartierul Energiei». Este rezultatul unui proces complex de pregătire și ne permite să trecem la următoarele etape necesare pentru concretizarea acestei investiții”, a declarat Mirela-Adriana Pavel, director general la ELCEN. „Ne dorim ca terenul ocupat astăzi de construcții industriale vechi să devină un spațiu urban modern, sustenabil și deschis către comunitate”.

Clădirile vor fi dezvoltate într-o concepție unitară, cu accent pe eficiență energetică, spații verzi și integrarea în peisajul urban din vecinătatea Grădinii Botanice. Proiectul urmărește respectarea standardului nZEB și integrarea surselor regenerabile de energie și a tehnologiilor inteligente pentru reducerea consumului energetic și a amprentei de carbon.

Studiul de fezabilitate a fost deja finalizat, iar compania pregătește următoarele etape necesare implementării proiectului, inclusiv obținerea avizelor și autorizațiilor, precum și identificarea celei mai potrivite structuri de finanțare. ELCEN analizează inclusiv posibilitatea atragerii unui partener privat pentru dezvoltarea investiției.