Spațiile de birouri din zonele centrale ale Bucureștiului au crescut cu aproape 12% în iunie 2026 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul unei oferte limitate de clădiri moderne și bine amplasate, potrivit celui mai recent raport al Colliers.
În prima jumătate a anului, peste 100.000 mp de birouri au fost închiriați în Capitală, un nivel ușor inferior celui consemnat în perioada similară din 2025.
Datele companiei de consultanță imobiliară arată că în zone precum Piața Victoriei, chiriile solicitate pentru spațiile existente au urcat de la 16 euro/mp la 18 euro/mp.
La nivelul întregii piețe, creșterea medie a fost de aproximativ 3%, în timp ce proiectele noi aflate în dezvoltare sunt promovate cu chirii cu 10-15% peste nivelurile practicate în mod obișnuit în zonele respective.
„Piața birourilor dă acum două semnale care par, la prima vedere, în contradicție: volumul închirierilor rămâne modest, dar chiriile cresc pentru spațiile bune. Explicația este oferta limitată, chiar și în contextul unei cereri suboptimale. Companiile caută în continuare clădiri moderne, eficiente și bine amplasate, iar în zonele centrale opțiunile reale pentru astfel de spații sunt tot mai puține”, a declarat Victor Coșconel, partner | head of leasing | Office & Industrial Agencies la Colliers.
Potrivit raportului, activitatea de închiriere rămâne sub media ultimilor ani, însă consultanții observă semnale care pot susține o revenire graduală a pieței. Mai multe companii analizează noi contracte de închiriere, inclusiv investitori și centre de servicii din Europa de Vest care intenționează să intre pe piața locală.
Lipsa livrărilor noi continuă să influențeze piața. În prima jumătate din 2026 nu a fost finalizat niciun nou proiect de birouri în București, după un an 2025 fără livrări semnificative. Pentru întregul an sunt așteptați puțin peste 50.000 mp de spații noi, în timp ce proiectele aflate în construcție ar putea adăuga aproape 300.000 mp în următorii ani.
În aceste condiții, Colliers estimează că presiunea asupra chiriilor va continua, în special pentru clădirile moderne și bine poziționate, unde gradul de ocupare rămâne ridicat.






















