Piața de birouri și logistică accelerează în 2026: livrările de spații aproape se dublează, susținute de infrastructură

Livrările de spații de birouri și industriale sunt așteptate să se dubleze în acest an, pe fondul extinderii infrastructurii și al dezvoltării de noi coridoare logistice, potrivit unei analize realizate de CBRE România

Pe segmentul de birouri, activitatea de închiriere din București a rămas solidă în trimestrul al doilea, cu tranzacții care au totalizat 48.700 mp, distribuite în 47 de contracte. Deși volumele au revenit la niveluri mai apropiate de media istorică, numărul tranzacțiilor a crescut atât trimestrial, cât și anual, semnalând o bază mai diversificată de chiriași și o adâncire a pieței. În prima jumătate a anului, volumul total de închiriere a ajuns la 106.200 mp, realizat prin 89 de tranzacții.  

Cererea pentru proiectele viitoare rămâne ridicată, pre-închirierile reprezentând aproximativ 20% din suprafața ocupată în S1 2026. Printre cele mai importante tranzacții se numără extinderea companiei Rohde & Schwarz și o pre-închiriere semnată de Strabag. 

În paralel, dezvoltatorii revin cu proiecte noi după o pauză de doi ani. Aproximativ 64.000 mp de spații de birouri sunt programați pentru livrare în 2026, printre cele mai importante proiecte aflându-se One Technology District, complet pre-închiriat către Infineon Technologies, One Gallery și ARC, dezvoltări cu un accent puternic pe standardele ESG și eficiența energetică.  

Din perspectiva investițională, segmentul office a atras 99 milioane euro în primele șase luni ale anului, devenind al doilea cel mai activ sector după retail. Numai în trimestrul al doilea au fost încheiate trei tranzacții, cu o valoare cumulată de 20 milioane euro, axate în principal pe active cu potențial de repoziționare.  

Pe segmentul industrial și logistic, stocul modern a ajuns la 8,51 milioane mp la finalul semestrului întâi, aproape jumătate fiind concentrat în București. Activitatea de leasing a totalizat 458.000 mp în S1 2026, iar cererea a fost susținută în special de companii din logistică și producție. Bucureștiul a generat 55% din activitatea de închiriere, fiind urmat de regiunile Vest și Nord-Vest.  

Perspectivele de dezvoltare rămân solide. După livrarea a 333.000 mp în primele șase luni, alți 321.000 mp sunt programați pentru a doua jumătate a anului, ceea ce va ridica totalul finalizărilor la aproximativ 653.000 mp în 2026, aproape dublu comparativ cu anul precedent. În același timp, investițiile imobiliare din România au însumat 253 milioane euro în S1, într-o piață caracterizată de prudență, dar și de un număr stabil de tranzacții.  

RO ENERGY EXPO 2026 728hi - Energyexpo