SVN Romania își întărește echipa cu trei noi parteneri pe segmentul rezidențial nou

Alex Moldovan

, Real News

Compania de consultanță imobiliară SVN Romania i-a numit pe Gabriel Voicu (vicepreședinte al companiei), Victor Vremera (COO) și pe Mircea Marin (senior sales project manager) în poziția de parteneri ai diviziei New Homes, care își desfășoară activitatea pe segmentul rezidențial nou, oferind servicii de consultanță și vânzare pentru proiectele rezidențiale noi.

Concomitent, Victor Vremera a fost numit director de operațiuni al SVN Romania. Cei trei se numără printre cei mai experimentați consultanți activi pe piața imobiliară autohtonă, cu o experiență cumulată de peste 40 de ani, perioadă în care au oferit consultanță încă din fazele incipiente de planificare, de la stadiul de achiziție a terenurilor și procesele de due diligence și modelare a produselor, până la recepția unităților pentru zeci de proiecte rezidențiale cu un total de peste 20.000 de locuințe și investiții realizate de peste un miliard de euro.

De asemenea, cei trei au coordonat și au făcut parte din echipe de vânzări cu peste 100 de consultanți și brokeri, care au tranzacționat peste 12.500 de case și apartamente, cu o valoare cumulată de peste 1,2 miliarde de euro. Printre cele mai importante proiecte în care au fost sau sunt implicați cei trei noi parteneri SVN Romania New Homes se numără Cosmopolis, First Estates Pipera, Belvedere Residences, Arbo Residence Mogoșoaia, Aviației Park și Art City.

”Numirile celor trei noi parteneri reprezintă o recunoaștere a rezultatelor excepționale înregistrate de către aceștia de-a lungul anilor și marchează o nouă etapă în dezvoltarea activității companiei pe segmentul rezidențial nou. Vom continua să ne extindem, lucrăm îndeaproape cu investitori care vor lansa noi proiecte în perioada următoare și avem ca obiectiv atingerea unui nivel de 2.500 de locuințe noi vândute anual în București, direct de la dezvoltator”, a declarat Andrei Sârbu, CEO SVN Romania.

Piața rezidențială locală a înregistrat rezultate bune în prima parte a acestui an, cu o creștere anuală a vânzărilor de locuințe de 26% la nivel național înregistrată în perioada ianuarie – aprilie, respectiv o creștere de 33% a vânzărilor de locuințe în București – Ilfov față de aceeași perioadă din 2023, conform statisticilor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

SVN Romania este una dintre cele mai mari companii de consultanță imobiliară active în România și compania cu cea mai extinsă activitate pe segmentul rezidențial. În cei cinci ani de activitate, compania a tranzacționat peste 6.000 de locuințe noi direct de la dezvoltator, cu o valoare cumulată de peste 700 de milioane de euro, având în portofoliul actual peste 10 proiecte rezidențiale în București și în țară. SVN Romania are mai multe birouri regionale, în Brașov și Cluj – Napoca, respectiv Arad, Bacău, Constanța,

Oradea, Ploiești, Sibiu, Timișoara și Târgoviște pentru SVN Credit Romania. La nivel internațional SVN are peste 200 de birouri în opt țări și regiuni, în care activează peste 1.600 de consultanți imobiliari și personal administrativ.

 

energyexpo - AXXIS Nova Resort & SPA