IULIUS, parteneriat cu IFC pentru decarbonizarea portofoliului său real estate și zero emisii

Alex Moldovan

, Real Market

Dezvoltatorul local IULIUS a încheiat un parteneriat cu IFC, membră a Grupului Băncii Mondiale, pentru elaborarea unei strategii de decarbonizare a întregului portofoliu al companiei și de atingere a țintei de net-zero emisii.

Prin intermediul platformei Green Pathways for Real Estate Institutional Portfolios (GRIP), IFC va oferi soluții în vederea definirii, implementării și finanțării planurilor IULIUS de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și de a atinge neutralitatea emisiilor CO2 cât mai curând posibil. Parteneriatul marchează primul angajament de acest fel din România.

IULIUS își consolidează obiectivele de sustenabilitate pentru următorii ani și, în acest sens, a încheiat un parteneriat cu International Finance Corporation (IFC), membră a Grupului Băncii Mondiale. Prin intermediul platformei GRIP, IFC va sprijini compania în procesul de realizare a unui plan de acțiuni ce va contribui la reducerea amprentei de carbon la nivelul întregului portofoliu. „Clădirile sunt responsabile pentru o treime din emisiile de gaze cu efect de seră de la nivel global. Prin acest parteneriat, Iulius și IFC contribuie la accelerarea măsurilor de combatere a schimbărilor climatice în dezvoltările imobiliare”, a spus Ary Naim, Manager Regional al IFC pentru Europa Centrală și de Sud-Est.

De altfel, IULIUS a construit întotdeauna respectând mediul și deține singura rețea naţională de malluri din România certificată LEED (Leadership in Energy and Environmental Design). La acestea se adaugă și ansamblurile mixte Palas Iaşi şi Iulius Town Timişoara şi toate cele 15 imobile de birouri din rețeaua United Business Center din Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, care au certificări pentru clădiri verzi.

Exemple certificări

  • Palas Iași – singurul proiect certificat LEED® Neighborhood Development din Europa Centrală și de Est
  • Toate cele 15 clădiri din rețeaua United Business Center sunt certificate LEED®, dintre care UBC 0 (cea mai recentă certificare) și UBC 3 Timișoara certificate LEED® Platinum.

Pe lângă respectarea celor mai înalte cerințe tehnice moderne, soluțiile implementate, confort și siguranță, proiectele IULIUS dispun, de sute de locuri de parcare pentru biciclete, de spații de încărcare pentru mașinile electrice, acces foarte bun la mijloacele de transport în comun, toate aceastea contribuind la diminuarea necesității folosirii maşinilor personale și reducerea poluării. De asemenea, sunt singurele proiecte de real estate din România care includ grădini urbane, investiţii iniţiale în valoare de peste 17 milioane de euro.

Totodată, în 2021 IULIUS a atras primul credit verde acordat unei companii românești de către IFC, în valoare de 72 milioane de euro, pentru Palas Campus din Iaşi. Amplul proiect de birouri, ce se va inaugura în primăvara acestui acestui an, se află și în plin proces de obţinere a unei duble certificări green: EDGE (Excellence in Design for Greater Efficiencies) al IFC și LEED al US Green Building Council.

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA