NEPI Rockcastle demarează primul proiect rezidențial din România

Ovidiu Posirca

, Real News

Grupul imobiliar NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din România, a anunțat că va dezvolta primul său proiect rezidențial în apropiere de complexul Vulcan Value Center din Capitală.

Compania va investi aproximativ 22 de milioane de euro în 256 de apartmente, iar întregul proiect ar urma să fie finalizat în al treilea trimestru din 2023.

„Viitorul proiectelor rezidențiale este reprezentat de locuri și spații unde oamenii au acces facil la toate aspectele calitative care definesc stilul de viață contemporan”, a declarat Iulian Rusu, Head of NEPI Residential, divizia grupului specializată pe segmentul rezidențial.

Crosspoint Real Estate este agentul exclusiv al Vulcan Residence, proiectul de debut al NEPI Rockcastle în segmentul rezidențial. Compania anunțase că se va extinde în zona rezidențială după vânzarea întregului portofoliu de birouri către AFI Europe.

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA