Ministerul Finanțelor a anunțat că pentru acest an a fost alocat un plafon al garanțiilor de 1,5 miliarde lei pentru acordarea de împrumuturi bancare prin programul ”Noua Casă”.
Începând cu 2021, beneficiarii au obligația să încheie polițe de asigurare împotriva tuturor riscurilor potrivit normelor interne proprii ale finanțatorilor, pe toată durata finanțării garantate, la o valoare acceptată de o societate de asigurare, dar nu mai puțin decât valoarea de piață comunicată de finanțatori prin solicitarea de garantare.
În 2020, statul a acordat 11.885 de garanții, în valoare totală de 1,36 miliarde lei și 3.359 promisiuni de garantare, în valoare totală de 0,45 miliarde lei. Sunt eligibile proprietățile noi cu valoare de până la 140.000 de euro, pentru care cumpărătorii trebuie să achite un avans între 5% și 15% pentru acordarea unui împrumut bancar, în funcție de prețul locuinței.
În acest an, numărul estimat de beneficiari va fi de 6.000, potrivit lui Cristian Păun, preşedintele Consiliului de Administraţie al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), citat de Agerpres.
În intervalul 2009-2020 au fost acordate 305.436 de garanții și promisiuni de garantare, în valoare totală de 27,82 miliarde lei, pentru românii care și-au cumpărat prima locuință cu credit bancar și garanții de la stat.