Grupul imobiliar CTP, specializat pe segmentul industrial și de logistică, a atras peste 1 miliard de euro prin două emisiuni de obligațiuni verzi.
Fondurile strânse vor fi utilizate pentru a finanța investiții în active verzi pe fondul obiectului CTP de înregistra operațiuni neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon până la finalul anului 2021.
Prima emisiune de obligațuni verzi a atras 650 de milioane de euro în luna octombrie. Cea de-a doua tranșă de evaluată la 400 de milioane de euro s-a încheiat spre finalul lunii noiembrie.
„Poziția robustă a CTP în ceea ce privește creditele se reflectă în rezultatele noastre pentru T3/2020, care ne-au permis să mobilizăm o cerere ridicată nu doar din partea investitorilor instituționali curenți, ci și din partea unora noi”, a spus Richard Wilkinson, director financiar, CTP.
În România, CTP controlează un portofoliu de peste 1,25 milioane de metri pătrați de spații industriale și de logistică, fiind cel mai mare jucător din piața locală.