Fondul de investiții imobiliare NEPI Rockcastle a realizat o emisiune de obligațiuni de 500 de milioane de euro, banii urmând să fie folosiți pentru refinanțarea portofoliului de clădiri sustenabile și finanțarea proiectelor de eficiență energetică.
Oferta pentru obligațiuni a fost supra-subscrisă de două ori, registrul de subscrieri ajungând la peste 1,1 miliarde de euro. Titlurile emise au o maturitate de 7 ani și un cupon fix anual de 3,375%.
„Strategia grupului constă în dezvoltarea operațiunilor într-un mod sustenabil menținând o structură de capital solidă”, a declarat Mirela Covașă, CFO NEPI Rockcastle.
Portofoliul NEPI Rockcastle este extins în nouă țări și are o valoare de investiție de 6,3 miliarde de euro, potrivit datelor furnizate la finalul anului 2019. Aproape 40% din valoarea portofoliului este generată în România, țară unde compania deține 12 centre comerciale.
Recent, AFI Europe a achiziționat de la NEPI Rockastle portofoliul de birouri din București și Timișoara într-o tranzacție evaluată la aproape 300 de milioane de euro.