NEPI Rockcastle, investiții de 400 de milioane de euro în România

Ovidiu Posirca

, Real News

Grupul imobiliar NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de mall-uri din România, are la nivel local investiții în derulare sau planificate cu volum total de 400 de milioane de euro.

La nivel de grup, compania are șase proiecte planificate, dintre care patru se află în România. Cea mai importantă investiție este reprezentantă de extinderea centrului comercial Promenada din București cu o suprafață de 58.400 mp. Vor fi adăugate noi spații de retail, dar și birouri, iar proiectul ar urma să fie livrat la finalul anului 2025.

La Craiova, compania a demarat lucrările la noul mall Promenada care va avea o suprafață închiriabilă totală de 52.300 mp.

În Galați, NEPI Rockcastle va dezvolta un parc de retail pe un teren achiziționat în apropierea zonei portuare.

În paralel, compania lucrează la complexul Vulcan Residence din Capitală, aceasta fiind prima investiție rezidențială a grupului pe piața locală.

„Ne concentrăm pe terenurile pe care le deținem deja. Rezidențialul este doar o oportunitate de a crește valoarea pentru acționari”, a explicat Rüdiger Dany, CEO NEPI Rockcastle, în cadrul unei conferințe de presă.

Întrebat dacă grupul are o strategie separată pentru dezvoltarea unui nou portofoliu de birouri în România, Dany a subliniat că potențiale investiții în acest segment vor fi integrate în proiecte existente, similar cu experiența din partea rezidențială.

În zona de retail, CEO-ul se așteaptă la lansarea unor noi branduri internaționale pe piața locală.

„Mulți retaileri sunt interesați de Europa Centrală și de Est (CEE) și România deoarece piața vestică este saturată”, a explicat executivul.

NEPI Rockcastle are un stoc de proprietăți evaluat la 5,8 miliarde de euro, din care România are o cotă de 35%, potrivit celui mai recent raport financiar al companiei.

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA