Dezvoltatorul austriac S Immo AG a achiziționat un teren în centrul Bucureștiului, pe Calea Dorobanți. În această locație, compania va ridica un
Londra este destinația de top la nivel global pentru investițiile în proprietăți comerciale în ciuda incertitudinilor privind Brexit. Ieșirea
Walllberg, dezvoltatorul imobiliar controlat de către antreprenorul arădean Valentin Morar, analizează opțiunea investiției într-un proiect
Grupul hotelier Orbis a anunțat o creștere a veniturilor de 4,1% până la 335,7 milioane euro în 2018 față de anul precedent, în timp ce venitul
Noi proiecte rezidențiale cu peste 6.000 de apartamente vor fi prezente în premieră la ediția a șasea a Salonului Imobiliar București, care
Vânzările de proprietăți rezidențiale din Marea Britanie au înregistrat un avans ușor la începutul anului, crescând cu 0,8% între decembrie 2018
Poliția Română a anunțat joi că reprezentanții mai multor instituții efectuează controale în nouă locații, în care se află în construcție
Stocul de spații logistice și industriale ar putea depăși 4 milioane de metri pătrați anul acesta, iar cel mai mare volum de livrări va fi
Dezvoltatorul imobiliar HAGAG Development Europe va investi 10 milioane de euro în proiectul rezidențial H Victoriei 139. Compania a obținut
Pe piața imobiliară din România au fost livrate 1,45 milioane metri pătrați de spații comerciale, birouri și spații industriale în 2018. Valoarea





















