Există clădiri care combină ideea de confort cu cerințe estetice cuminți, care nu își propun să iasă neapărat în evidență. Dar există și clădiri
Având în vedere condițiile de piață stabile și creșterea prețului mediu de vânzare a apartamentelor noi, cât și interesul crescut al românilor
Volumul lucrărilor de construcții din România a înregistrat cea mai mare creștere anualizată din Uniunea Europeană în luna iulie, potrivit
Numărul de autorizații de construcție pentru sectorul rezidențial care au fost eliberate în luna iulie a ajuns la 4.225, în scădere cu 4,6% față
România a înregistrat cea mai mare creștere a lucrărilor de construcție din Uniunea Europeană în cel de-al doilea trimestru al anului, atât în
Volumul lucrărilor de construcții, ca serie brută, a crescut cu 23% în primele șase luni ale anului în comparație cu perioada similar a anului
Facilitățile fiscale pentru salariații din sectorul construcțiilor sunt greu de aplicat, potrivit unui sondaj realizat de către firma de
Producătorul de materiale de construcții TeraPlast va investi în acest an peste 109 de milioane de lei (aproximativ 23 de milioane de euro) la
Producătorul elvețian de materiale de construcții LafargeHolcim a intrat în competiție pentru preluarea diviziei de produse chimice pentru
Furnizorul de sisteme pentru acoperișuri Wetterbest a înregistrat în primul trimestru al anului o creștere de 45% a vânzărilor de țiglă metalică




















