Ecovillas investește 8,6 milioane de euro într-un proiect rezidențial din Mogoșoaia

Dezvoltatorul imobiliar Ecovillas Company a anunțat lansarea proiectului rezidențial Nouvert, un ansamblu de tip high-end cu o valoare investițională de 8,6 milioane de euro.

Situat la liziera pădurii Moțoc din Mogoșoaia, proiectul propune patru tipuri de locuințe cu 4 și 5 camere, având suprafețe utile de până la 180 mp. Construcția a demarat deja în cursul acestui anul, iar termenul de finalizare este estimat pentru sfârșitul anului viitor.

Veaceslav Vlas, CEO Ecovillas Company, a spus: „Am observat o nevoie clară de a crea un concept ce pune pe primul loc sănătatea locatarilor și impactul asupra mediului”.

Din punct de vedere tehnic, vilele vor deține certificat energetic A+ și vor fi dotate cu sisteme de ventilație cu recuperare de energie, asigurând aer filtrat permanent fără necesitatea deschiderii ferestrelor.

Independența energetică este susținută prin pompe de căldură geotermale sol-apă, panouri fotovoltaice și infrastructură pentru încărcarea mașinilor electrice. Arhitectura pune accent pe materiale naturale, utilizând fațade ventilate din lemn și suprafețe vitrate mari cu vedere spre pădure.

Recent, dezvoltatorul a finalizat vânzarea proiectelor Epique Home și Ecovillas Otopeni, investiții care cumulează aproximativ 10 milioane de euro.

RO ENERGY EXPO 2026 728hi - Energyexpo