WDP a anunțat lansarea dezvoltării unui nou centru de distribuție, cu o suprafață de aproximativ 32.000 mp, în cadrul WDP Park. pentru FAN Courier Group, unul dintre principalii operatori de curierat și logistică din România.
Această dezvoltare marchează o extindere a parteneriatului existent între cele două companii, FAN Courier fiind deja client al WDP în Timișoara.
Investiția se ridică la aproximativ 22 milioane de euro și va fi finanțată prin valorificarea terenurilor deținute de WDP.
Lucrările de construcție vor demara la începutul anului 2026, cu o finalizare estimată pentru sfârșitul aceluiași an. Noul spațiu va fi închiriat pe o perioadă de 10 ani, printr-un contract de tip triple-net fix.
Jeroen Biermans, Country Manager WDP România, a explicat: „Prin acest proiect, WDP își consolidează relația cu FAN Courier Group și își extinde prezența în nordul Bucureștiului”.
„Dezvoltarea este perfect aliniată cu strategia noastră de tip cluster și beneficiază de o locație optimă, cu conectivitate excelentă. Odată cu această extindere, prima fază a parcului este acum complet finalizată, subliniind cererea susținută pentru spații logistice moderne”.
Noul centru de distribuție va consolida poziția WDP Park ca un hub logistic major, cu legături directe către capitală. Odată cu finalizarea acestui proiect, WDP Park, cu o suprafață închiriabilă de peste 400.000 mp, devine cel mai mare cluster din portofoliul WDP la nivel internațional.
WDP se concentrează acum pe extinderea continuă a clusterului din jurul Bucureștiului prin achiziția de noi terenuri. Compania are deja un potențial de extindere de 30.000 mp în cadrul parcului existent pentru clienții actuali.
La nord de acest parc, a început dezvoltarea unui proiect de 54.000 mp destinat companiei Action.