România își consolidează poziția de jucător cheie pe piața spațiilor industriale și logistice din ECE, conform unui raport Colliers. Cererea rămâne robustă, stimulată de tendințele de relocare a producției, de investițiile accelerate în infrastructură și de importanța tot mai mare a standardelor ESG.
Cu un stoc total de 7,5 milioane mp de spații industriale și logistice moderne la sfârșitul anului 2024 și peste 370.000 mp în construcție, România se situează pe locul al treilea ca mărime în regiunea ECE-14, după Polonia și Cehia.
Țara deține aproximativ 11% din stocul de spații moderne închiriabile din ECE-6 (Bulgaria, Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria și România), o pondere similară cu cea de acum cinci ani, chiar și în contextul unei expansiuni rapide în toate piețele regionale. În plus, România se numără printre liderii regionali în dezvoltarea de spații sustenabile, cu un număr tot mai mare de proiecte certificate „green”.
Volumul total al tranzacțiilor de închiriere a depășit 600.000 mp în 2024, cererea fiind alimentată în principal de companii din sectoarele producției, retailului și e-commerce-ului.
Deși Bucureștiul rămâne polul principal, cererea se extinde rapid către orașe regionale precum Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Ploiești și Oradea, impulsionată de extinderea rețelei de autostrăzi și de disponibilitatea terenurilor.
Victor Cosconel, Partner | Head of Leasing | Office & Industrial Agencies la Colliers, a declarat: „România beneficiază de proximitatea față de piețele vest-europene, de disponibilitatea terenurilor și de costuri operaționale reduse. Accesul mai facil la forță de muncă, mai ales în orașele regionale, oferă un avantaj competitiv față de piețe tensionate precum Cehia sau Slovacia. Credem că România ar avea nevoie să adauge 1 milion de metri pătrați anual în următorii ani pentru a susține tranziția către o economie industrială modernă, conectată la lanțurile europene de producție”.
Chiriile pentru spațiile industriale lunare premium se mențin competitive, între 4,5 și 5 euro/mp, iar randamentele investiționale pentru proiectele de top sunt estimate la aproximativ 7,75%, oferind un unghi atractiv pentru investitori.