Peste 20.500 de noi case și apartamente ar putea fi livrate în București și împrejurimi în 2026, conform unui raport al SVN Romania. Atingerea acestui nivel ar reprezenta o creștere de 18,5% față de rezultatul înregistrat în 2025, an în care a fost raportat al doilea cel mai mic număr de locuințe livrate din ultimii șase ani în regiune.
În cursul anului 2025, au fost finalizate 17.293 de locuințe, în creștere ușoară cu 1,8% comparativ cu 2024, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Deși numărul livrărilor a crescut marginal, volumul tranzacțiilor a înregistrat o scădere de 8,5% față de 2024, piața revenind la nivelurile din 2023.
Andrei Sârbu, CEO SVN Romania, a spus: „Contrar părerii generale, în București și împrejurimi sunt semnificativ mai multe locuințe aflate în dezvoltare comparativ cu în urmă cu 12 luni, chiar dacă am identificat și zone și segmente de piață unde oferta este redusă. Prețurile vor continua să crească ca medie și în 2026, însă există numeroase proiecte noi cu o strategie greșită de poziționare, inclusiv așteptări nerealiste privind prețurile de tranzacționare, unde este necesară o reajustare și regândire a planurilor de business”.
Zona de nord va rămâne cel mai important pol de dezvoltare și în 2026, cu o prognoză de peste 8.500 de unități ce ar putea fi finalizate. De asemenea, zonele de est și de vest ar putea înregistra o majorare de peste 50% a livrărilor față de estimările pentru 2025. Totuși, finalizarea efectivă a acestor proiecte depinde de graficele de construcție și de formalitățile de recepție.






















