Casa Masatto, showroom-ul concept unde fotoliile de masaj redefinesc un stil de viață

Oana Weinstein

, Real Cover

Când stai de vorbă cu cei doi owneri, Timea și Andrei Frona, înțelegi de ce compania înființată de ei a avut creșteri constante an de an, ajungând în 2020 la o cifră de afaceri de două milioane de euro numai pe piața din România. Sunt prezenți și în Europa prin parteneri în Italia, Irlanda și Ungaria, dar cu planuri de extindere.

Intens preocupați de dezvoltare personală și de găsirea echilibrului vieții, fondatorii au lansat de curând Casa Masatto, un showroom-concept „A way of life” ce definește starea de bine, de sănătate și confort. Astfel, dincolo de a fi doar un spațiu care găzduiește colecțiile de fotolii de masaj, întreaga experiență oferită în Casa Masatto din B-dul Erou Iancu Nicolae 97 reprezintă exprimarea valorilor Masatto, atât ca familie, cât și ca brand.

„Casa Masatto este o anumită stare, în esență. În momentul în care intră în Casa Masatto, clientul se simte bine, relaxat și protejat. Casa Masatto este o casă ideală, nu un showroom. Aici te simți ca acasă”, spune Andrei, iar soția lui, Timea, îl completează: „La noi în showroom, clienții au parte de o experiență completă. Frumoasă și de neuitat. Avem clienți care după ce și-au cumpărat fotoliul de masaj continuă să vină la noi să bea cafeaua, pentru că le place cafeaua, le place ambientul și se simt foarte bine la noi”.

„8 din 10 clienți care testează fotoliile noastre de masaj ajung să cumpere” 

Care credeți că este lucrul cel mai important pe care ar trebui să îl știe oamenii despre fotoliile dumneavoastră de masaj?
Andrei: Fotoliul de masaj nu este un moft, dar nici un produs de lux. Este o necesitate. Este un produs cu numeroase beneficii, care ajută foarte mult la starea de bine. Noi ne încurajăm clienții să testeze fotoliile și am constatat cu bucurie că un client care vine la test pur și simplu se îndrăgostește și își dorește imediat un astfel de produs acasă la el.

Unii iau decizia pe loc sau în acea săptămână, alții nu își permit, dar găsim soluții cu plata în rate. La restul le intră „microbul” și rămân cu dorința, și astfel, în maxim un an de zile, iau decizia de cumpărare. Pur și simplu își fac un cadou de sărbători sau când celebrează un eveniment important în familie.

Timea: În 2019 am făcut un studiu de piață pe clienții noștri și am fost uimiți de feedback-ul lor. Din 200 de clienți, 6 ne-au spus că au renunțat la bastoanele cu ajutorul cărora se deplasau.

Dacă se folosește o dată pe săptămână în weekend, efectul este doar de relaxare pe moment. Dar dacă îl folosești zilnic câte 10-15 minute, el devine terapeutic. Abia atunci se văd cu adevărat beneficiile. Oferim consultanță profesională și atenție la nevoile fiecărui client, astfel încât fotoliul cumpărat să fie cea mai bună alegere pentru clientul Masatto și pentru familia acestuia.

Noi încercăm să descriem beneficiile produselor noastre sau modul în care ele lucrează, însă un test valorează cât o mie de cuvinte, așa cum spune Andrei. În momentul în care clientul testează în showroom, este convins. 8 din 10 cumpără produsul.

Masatto 19 Februarie 0570 copy - Casa Masatto, showroom-ul concept unde fotoliile de masaj redefinesc un stil de viață

Știu că ați construit o adevărată comunitate în jurul Casei Masatto, oameni care împărtășesc același stil de viață, aceleași nevoi și așteptări…
Da, așa este. Și ne asociem cu oameni care ne reprezintă valorile. De exemplu, brand ambassador este Vlad Enăchescu. Iar clubul Masatto & Friends adună un grup de oameni care împărtășesc același stil de viață și își doresc acel echilibru al vieții care aduce starea de bine, de confort.

„În lunile aprilie și mai 2020 am vândut mai bine decât în anul precedent”  

Cum a evoluat business-ul în 2020? Cum s-a adaptat Masatto perioadei de pandemie? Ce măsuri ați luat și cu ce efect?
Andrei: Am avut parte inițial de șocul pandemiei, ca toată lumea. Timp de două săptămâni nu am vândut nimic. Apoi ne-am mobilizat și am luat decizia să ne regrupăm. Am făcut de fapt o schimbare mentală și am decis că pandemia poate fi tratată ca o oportunitate, astfel încât am găsit soluții și am acționat. Practic a fost o regrupare, iar în lunile de pandemie, aprilie și mai 2020, am reușit să dublăm cifra de afaceri din aceeași perioadă a anului precedent.

Timea: Pentru noi a fost un an de schimbare, un an în care am avut mai mult timp. A fost un an de dezvoltare, de creștere în interiorul firmei și ne-am gândit mai mult la beneficiile produsului și la nevoia reală a clientului nostru.

Am deschis, de asemenea, un punct important în Pipera-Băneasa, pe B-dul Erou Iancu Nicolae, pentru clientul nostru de lux. Toate acestea au contribuit la creșterea standardului, la accesibilitatea clientului și la dublarea cifrei de afaceri pe București.

Masatto 24 Februarie 517 copy - Casa Masatto, showroom-ul concept unde fotoliile de masaj redefinesc un stil de viață

Masatto susține și încurajează un stil de viață echilibrat, sănătos, „a way of life”. Cum au evoluat preferințele consumatorilor în ceea ce privește relaxarea prin masaj? Ați sesizat schimbări în comportamentul de consum al românilor în această piață?
Timea: Cred că mai mult noi ne-am schimbat. Am investit mult, inclusiv în dezvoltarea noastră. Ne-am propus să ne dezvoltăm, să fim profesioniști și să fim cei mai buni din acest segment de piață.

Andrei: Am investit, bineînțeles, și în dezvoltarea colegilor noștri, a celor ce fac parte din Masatto Family. Vrem ca acest „way of life” să fie la noi, în familia Masatto, și să îl putem transmite mai departe.

„Ne propunem să ajungem lideri de piață în Europa”

Ce așteptări aveți de la 2021, din punct de vedere al obiectivelor de business propuse?
Timea: 2021 este un an foarte clar pentru noi. Pentru că anul 2020 l-am folosit tocmai pentru a pune bazele strategiei care va fi aplicată în 2021. Ne propunem să „vindem” o stare de bine, „a way of life”, o viață sănătoasă, echilibrată, confortabilă, și să-i transmitem clientului nostru importanța acestui mod de trai.

Andrei: Avem o viziune mai clară a ceea ce ne dorim pentru următorii trei ani. Ne propunem să ajungem lideri pe piața din Europa. În 2021 vrem să consolidăm lucrurile, să avem acel pilon structural care să clarifice tot procesul de la ce-și dorește clientul, la ce are cu adevărat nevoie și apoi să îi livrăm produsul de care se va bucura în fiecare zi.

În acest moment suntem lideri de piață în inovație, în tehnologie, dar vrem să ne apropiem și mai mult de client și să îi oferim avantajele acestui stil de viață.

Masatto 19 Februarie 0068 copy - Casa Masatto, showroom-ul concept unde fotoliile de masaj redefinesc un stil de viață

Care sunt produsele Masatto care înregistrează cele mai mari vânzări în prezent?
Timea: Suntem aproape de fiecare client și îi oferim consultanță personalizată. Suntem încurajați de feedback-ul uimitor al unor clienți cu anumite afecțiuni legate de contracturi musculare, probleme cu circulația sângelui, stări de insomnie, lipsă de energie, semipareze sau probleme de mobilitate. Aceștia au aruncat bastonul în urma utilizării constante a fotoliului de masaj. Și-au crescut astfel în mod simțitor mobilitatea, au scăpat de durerile de spate, au mai multă energie, dorm mai bine, se odihnesc.

Andrei: Pentru relaxare și întreținere este suficient un fotoliu de 2.000 de euro, dar pentru programe terapeutice și produse de lux, clientul plătește între 3.000 și 8.000 de euro pentru un fotoliu de masaj. Totul este în funcție de beneficiile pe care și le dorește.

„Am adus în România cele mai noi tehnologii din lume”

Masatto produce sub brand propriu, vinde, închiriază și distribuie fotolii profesionale cu masaj. Care sunt cele mai revoluționare tehnologii din segmentul fotoliilor cu masaj și în ce produse din portofoliul dumneavoastră le regăsim?
Noi ne poziționăm în piață ca lider în inovație și calitate. Și deținem această poziție chiar în Europa.

În ultimii ani, am adus în Europa cele mai noi tehnologii din lume. Spre exemplu, în 2015, Masatto lansează primul fotoliu de masaj cu sistem 4D din Europa. Un fotoliu de succes dorit de clienți și, în același timp, râvnit de concurență.

Masatto 24 Februarie 068 copy - Casa Masatto, showroom-ul concept unde fotoliile de masaj redefinesc un stil de viață

În 2020 am adus în Europa cele mai performante tehnologii și inovații de masaj din lume. Totul într-un singur fotoliu revoluționar. Divina by Masatto era programat să fie lansat în Italia, la Milano, dar s-a anulat din cauza crizei.

De ce Divina? „Ultra inteligent. Ultra performant. Ultra relaxare.

Uită tot ce știai despre relaxare și lux. Și pregătește-te să fii destins cum n-ai mai fost până acum.

Când am creat Divina, am proiectat un fotoliu care să îți aducă în corp acea stare de bine. Acea vitalitate. Am creat obiectul care să îți aducă starea de «ohh…».”

Material publicat inițial în Real Estate Magazine, Nr.36

 

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA

Leave a Reply