Legenda de tenis Serena Williams vrea să vândă o casă cu cinci dormitoare la prețul de 7,5 milioane de dolari.
Sportiva în vârstă de 39 de ani vinde casa la aproximativ 3 ani după achiziția proprietății noi la prețul de 6,7 milioane de dolari.
Proprietatea dezvoltată de Ario Fakheri a fost cumpărată de Williams la scurt timp după nașterea fiicei sale, potrivit Mansion Global.
Casa în stil spaniol are cinci dormitoare întinse pe trei etaje și se află într-o zonă exclusivistă din Beverly Hills, unde prezența proprietarilor celebrități este mare.
Locuința are o bucătărie deschisă, o sală de fitness, un lounge, o zonă de bar și o cramă de vin. Dormitorul principal are un șemineu și balcon, iar baia include un jacuzzi.
În 2019, Williams a vândut un conac din Bel-Air cu 8,1 milioane de dolari, iar iarna trecută a vândut o altă proprietate cu 2,7 milioane de dolari.